Articol de Adrian Duţă - Publicat miercuri, 30 august 2023 21:01 / Actualizat miercuri, 30 august 2023 21:22
Rivaldinho (28 de ani, atacant) și Mihai Popescu (30 de ani, fundaș central) au prefațat meciul retur dintre Farul și Helsinki, din play-off-ul Conference League.
- Helsinki - Farul are loc joi, de la ora 19:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Pro Arena
- În tur, Farul a câștigat cu 2-1
VIDEO. Rivaldinho și Mihai Popescu au prefațat meciul retur cu Helsinki
„Am făcut un prim pas, a fost important să câștigăm primul meci, dar calificarea nu e gata. Trebui să facem treabă mâine și să ne bucurăm de calificarea în grupe. Noi nu suntem obișnuiți cu astfel de terenuri (n.r. - sintetice), dar nu trebuie să fie o scuză.
Trebuie să facem ce ne spune Mister, să facem un meci bun și să ne calificăm în grupe. Cel mai important e să câștige Farul, nu să marchez eu”, a declarat Rivaldinho, pentru Farul TV.
Mihai Popescu, cel care a marcat golul victoriei din tur, a vorbit și el despre partida din Finlanda: „Va fi un meci greu, dar suntem pregătiți. Am venit cu gândul la victorie, sper să o obținem și să ne calificăm în grupe. Am venit cu 2 zile mai devreme să ne adaptăm la teren.
Ne vom obișnui și vom fi pregătiți. Încă nu am rezolvat nimic, sperăm să terminăm cu o victorie drumul nostru spre grupe. A fost cel mai important gol din cariera mea. Nu contează cine intră, trebuie să facem toți un meci mare și să calificăm echipa”.
VIDEO. Louis Munteanu, supergol din lovitură liberă în Farul - U Craiova
Citește și:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!