SPORTURI  »  RUGBY  »  CUPA MONDIALĂ/IRLANDA-ROMÂNIA

România începe parcursul la Cupa Mondială împotriva Irlandei: „Pentru noi este o bucurie să jucăm cu cei mai buni din lume, ne vom bucura de fiecare moment”

România a pierdut toate meciurile-test disputate înainte de Cupa Mondială FOTO Imago Images
România a pierdut toate meciurile-test disputate înainte de Cupa Mondială FOTO Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 08 septembrie 2023 21:09 / Actualizat vineri, 08 septembrie 2023 23:13

România își începe, sâmbătă, parcursul la Cupa Mondială din Franța cu un meci împotriva Irlandei, echipă aflată pe prima poziție în ierarhia planetară și pe care nu a învins-o niciodată în cele nouă întâlniri de până acum. 

Naționala României își va măsura forțele, în primul meci de la această ediție a Cupei Mondiale, cu una dintre cele mai în formă reprezentative. Irlanda este liderul mondial și câștigătoare a Turneului celor Șase Națiuni. Toți ochii vor fi pe căpitanul verzilor, Johnny Sexton, unul dintre cei mai buni rugbyști din lume, iar responsabil cu a-l supraveghea va fi Hinckley Vaovasa, care va juca pe postul de uvertură.

Sexton revine în teren după o pauză de șase luni cauzată de o accidentare și de o suspendare pentru comportament agresiv față de arbitri într-un meci din luna mai. „Sunt încântat că mă întorc, să joc pentru Irlanda e mereu special, extraspecial când vine vorba despre Cupa Mondială", a spus rugbystul în vârstă de 38 de ani. 

El intenționează să se retragă după Cupa Mondială, competiție la care urmărește să depășească recordul de puncte al marelui Ronan O'Gara, care a adunat 1.083 cât a jucat pentru Irlanda. Sexton mai are nevoie de 34 pentru a-l întrece.

România începe parcursul la Cupa Mondială împotriva Irlandei: „Pentru noi este o bucurie să jucăm cu cei mai buni din lume, ne vom bucura de fiecare moment”
Johnny Sexton la un antrenament susținut la Bordeaux FOTO Imago Images

Eugen Apjok: „Să jucăm cel mai bun rugby al nostru”

Partida dintre cele două echipe se va disputa pe Stade de Bordeaux, care are o capacitate de 42.060 de locuri. Va fi a treia confruntare dintre România și Irlanda la o Cupă Mondială și a noua în total, „stejarii" fiind învinși de fiecare dată. Meciurile de la turneul final s-au disputat în 1999, 2003 și 2015. Ultimul dintre ele s-a jucat pe stadionul Wembley și a stabilit atunci recordul de spectatori al competiției, nu mai puțin de 89.267 de fani fiind prezenți în tribune pentru urmări victoria Irlandei cu 44-10. 

În 1999 a fost 44-14, iar în 2003, 45-17. „Băieții vor fi pregătiți, ceea ce dorim pentru acest meci este să jucăm cel mai bun rugby al nostru și să ne demonstrăm atât nouă, cât și celor ce ne susțin de acasă, din România, că putem să facem un joc bun", a spus Eugen Apjok, antrenorul României, conform Federației Române de Rugby.

Căpitanul Cristi Chirică a vobit și el despre confruntarea cu Irlanda: „Am lucrat din greu două luni și jumătate și am ajuns în ziua meciului și o să profităm de fiecare moment în teren pentru că pentru noi este o bucurie să jucăm cu primul loc mondial, ne vom bucura de fiecare moment și vom juca dând totul pe teren". Din Grupa B mai fac parte Africa de Sud, Scoția și Tonga. 

Programul României

  • Irlanda - România (9 septembrie, ora 16:30) Stade de Bordeaux (Bordeaux)
  • Africa de Sud - România (17 septembrie, ora 16:00) Stade de Bordeaux (Bordeaux)
  • Scoția - România (30 septembrie, ora 22:00) Stade "Pierre Mauroy" (Lille)
  • Tonga - România (8 octombrie, ora 18:45) Stade "Pierre Mauroy" (Lille)
  • Televizare: DigiSport, OrangeSport

Echipe

ROMÂNIA

  • 1. Iulian Hartig, 2. Ovidiu Cojocaru, 3. Alexandru Gordaș, 4. Adrian Moțoc, 5. Ștefan Iancu, 6. Florian Roșu, 7. Vlad Neculau, 8. Cristi Chirica, 9. Gabriel Rupanu, 10. Hinckley Vaovasa, 11. Manumua Tevita, 12. Jason Tomane, 13. Tangimana Fonovai, 14. Nicolas Onuțu, 15. Marius Simionescu
  • Rezerve: 16. Florin Bărdașu, 17. Alexandru Savin, 18. Gheorghe Gajion, 19. Marius Iftimiciuc, 20. Dragoș Ser, 21. Alin Conache, 22. Tudor Boldor, 23. Taylor Gontineac

IRLANDA

  • 1. Andrew Porter, 2. Rob Herring, 3. Tadhg Furlog, 4. Joe McCarthy, 5. James Ryan, 6. Tadhg Beirne, 7. Peter O\'Mahony, 8. Caelan Doris, 9. Jamison Gibson-Park, 10. Johnny Sexton (căpitan), 11 James Lowe, 12. Bundee Aki, 13. Garry Ringrose, 14. Keitha Earls, 15. Hugo Keenan
  • Rezerve: 16. Ronan Kelleher, 17. Jeremy Loughman, 18. Tom O\'Toole, 19. Iain Henderson, 20. Josh van der Flier, 21.Conor Murray, 22. Jack Crowley, 23. Robbie Henshaw

Citește și: 

Rușine istorică pentru SUA! Mare favorită a Mondialului de baschet, eliminată de o formație care nu ajunse niciodată în finală

SENZAȚIONAL! România este în sferturi la Europeanul de volei după 40 de ani » Victorie în decisiv după un meci infernal cu Croația

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Handbal
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
sibman
sibman  •  09 Septembrie 2023, 11:26

Succes. Fie ce-o fi.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează