Articol de David Marinescu - Publicat marti, 12 septembrie 2023 17:50 / Actualizat marti, 12 septembrie 2023 17:50
Telefonul lui Jennifer Hermoso, fotbalista spaniolă sărutată cu forţa de Luis Rubiales, ar fi fost piratat pentru a găsi dovezi care să o discrediteze şi să-l salveze pe fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, informează news.ro.
După ce s-a agăţat de postul său timp de mai multe săptămâni, Luis Rubiales a ales în cele din urmă să îşi prezinte duminică demisia. Dar cazul legat de sărutul forţat dintre preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal şi jucătoarea Jenni Hermoso în timpul câştigării titlului mondial de către echipa feminină spaniolă, la 20 august, nu se opreşte aici.
„Au vrut să o discrediteze pe Jennifer Hermoso”
Într-un interviu acordat cotidianului german Der Spiegel, Veronica Boquete (36 de ani), fostă internaţională spaniolă (56 de selecţii, 38 de goluri), a acuzat tabăra Rubiales că a folosit toate mijloacele posibile pentru a o discredita pe jucătoare, cu scopul de a-l salva pe fostul oficial.
„Ştiam că nu există reguli. Telefonul mobil al lui Jennifer Hermoso a fost piratat. Aveau acces la fotografii şi videoclipuri", a spus ea.
Boquete a reacţionat la imaginile filmate cu jucătoarele în autocar după câştigarea titlului mondial, în care Jenni Hermoso îşi descrie surpriza provocată de sărutul forţat. Aceste înregistrări video au fost difuzate presei, cu scopul de a susţine teoria conform căreia a existat un sărut consimţit între antrenor şi jucătoare, potrivit apropiaţilor acesteia.
"Au mai fost şi alte momente în autobuz în care jucătoarele au spus că este ceva foarte grav care nu poate fi tolerat. Deoarece FIFA îi interzisese lui Rubiales să o contacteze pe Jenni, acesta a căutat apoi alte căi", a subliniat Boquete.
În cele din urmă, Boquete consideră că, dacă scena sărutului forţat de pe podium nu ar fi fost surprinsă de camerele de filmat, "Rubiales ar fi considerat cel mai bun oficial din lume, iar Jorge Vilda cel mai bun antrenor", în ciuda faptului că au existat deja numeroase plângeri "cu privire la anumite comportamente şi condiţii de antrenament".
Jorge Vilda a fost demis săptămâna trecută şi înlocuit cu Montsé Tomé.
John Terry ia 100 de lire sterline pentru un autograf! Cât cere pentru o ieșire la cină
Leonardo Bonucci o dă în judecată pe Juventus pentru daune de imagine și de natură profesională
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”