FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Ionuț Lupescu vrea să vină la Dinamo, dar pune o condiție fermă » Acceptă Eugen Voicu și Andrei Nicolescu?

Ionuț Lupescu
Ionuț Lupescu

Articol de , , - Publicat luni, 02 octombrie 2023 16:30 / Actualizat luni, 02 octombrie 2023 16:35

Andrei Nicolescu a anunțat că asociatul său, Eugen Voicu, a avut o întâlnire cu Ionuț Lupescu, căruia i-a oferit postul de președinte. Fostul internațional nu a refuzat jobul, însă planurile lui și ale acționarilor nu coincid, fostul mijlocaș ar fi interesat doar dacă i-ar fi permis să aducă el investitori noi.

Dinamo caută soluții pentru a opri coborârea în care a pornit. "Câinii" vor avea în iarnă ocazia să-și întărească lotul și să-și sporească șansele de salvare de la retrogradare. Doar că îmbunătățirea din iarnă depinde de buget și de ameliorarea conducerii. 

GSP are raportul » 5 cauze principale pentru startul catastrofal al lui Dinamo
DINAMO
GSP are raportul » 5 cauze principale pentru startul catastrofal al lui Dinamo

Acționarii principali, Andrei Nicolescu și Eugen Voicu, încearcă să rezolve problemele acestea prin cooptarea în administrație a lui Ionuț Lupescu.

Nicolescu a povestit la DigiSport că asociatul său a avut deja întâlniri cu Ionuț: "Eugen a avut o discuție principială cu domnul Lupescu. Am rămas în contact, rămâne să vedem ce putem construi. A fost o discuție de o oră în care a fost abordată viziunea despre viitorul clubului".

Acceptă să rămână ei „piticii”?

Doar că viziunea lui Lupescu nu coincide cu a lui Nicolescu și a lui Voicu. Surse care cunosc discuțiile povestesc că Ionuț i-a trimis lui Eugen că ar fi interesat să devină președinte doar într-un scenariu în care îi va fi permis să aducă el noi investitori. Nicolescu și Voicu nu au capacitatea să investească suficienți bani pentru a ajuta societatea să progreseze rapid, însă ei nici nu acceptă să predea controlul către alte persoane. 

Mai speră să atragă mai mulți investitori mici cărora să le cedeze "feliuțe" din club, iar ei doi să rămână în continuare la conducere.

Planul lui Lupescu i-ar lăsa pe Nicolescu și pe Voicu să mai aibă doar "feliuțe", Ionuț ar veni însoțit de acționari care ar prelua pachetul majoritar și și-ar asuma, alături de fostul internațional, transformarea lui Dinamo.

În public, Lupescu a evitat să discute în amănunt despre tratative, îngrijorat fiind că actualii acționari ar putea folosi discuțiile avute cu el doar ca pe un scut bun pentru imagine într-un moment în care rezultatele echipei sunt foarte slabe și roș-albii se tem că după promovarea miraculoasă de astă-vară ar putea să urmeze încă o retrogradare. 

Au trecut mai mult de două săptămâni de la momentul discuției pe care a povestit-o Nicolescu, ceea ce arată că acționarii principali de acum nu sunt deloc încântați să predea comanda.

Cristi Borcea a promis că revine și el la Dinamo

Ideea readucerii la Dinamo a lui Lupescu a pronunțat-o și Cristi Borcea în urmă cu o lună, la DigiSport. Borcea a promis că ar contribui și el cu bani în cazul în care Ionuț ar fi învestit ca președinte: 

„Eu nu mai vreau să fiu acționar, că mi-a ajuns, am o operație la inimă, am făcut pușcărie, a fost destul. Dar dacă ar fi Lupescu președinte aș fi interesat să devin sponsor, să plătesc 600.000 de euro anual și să vin la fiecare meci la tribuna oficială, să mă uit relaxat la fotbal. 

Sunt convins că Lupescu ar atrage foarte multe persoane dispuse să investească. El are un nume puternic, are credibilitate în fotbal, ceea ce oamenii aflați acum în conducerea lui Dinamo nu au. Dacă ești afacerist, una e dacă te sună Lupescu, alta e să te sune Nicolescu!".

Ionuț Lupescu i-a mai salvat o dată

Lupescu a crescut la Dinamo ca jucător și a făcut parte din echipa lui Mircea Lucescu din finalul anilor 80, semifinalistă în Cupa Cupelor în 1990. După Campionatul Mondial din Italia, Ionuț a plecat la Leverkusen. A rămas opt ani în Germania, timp în care a mai evoluat și pentru Gladbach. 

Cornel Dinu l-a readus pe Lupescu la Dinamo în 1998, într-un moment în care roș-albii nu erau într-o situațiile chiar atât de proastă cum sunt azi, dar nici bine o duceau. Ei nu mai câștigaseră nimic din 1992 și de atunci pierduseră încontinuu derby-urile cu Steaua, care aduna încontinuu titluri de campioană. 

Cu Lupescu lider al noii echipe, "câinii" au câștigat în 2000 și Cupa, și campionatul.

Citește și alte articole:

Hakim Abdallah, despre seceta de goluri și momentul delicat prin care trece Dinamo: „Eu îmi aștept momentul”. Ce crede că se va întâmpla cu echipa
DINAMO
Hakim Abdallah, despre seceta de goluri și momentul delicat prin care trece Dinamo: „Eu îmi aștept momentul”. Ce crede că se va întâmpla cu echipa
Omul care a adus 4 puncte ”câinilor” este out! Pierdere importantă pentru Ovidiu Burcă, dar i se rezolvă o mare problemă
DINAMO
Omul care a adus 4 puncte ”câinilor” este out! Pierdere importantă pentru Ovidiu Burcă, dar i se rezolvă o mare problemă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Campionate
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Liga 2
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (22)
mario_rdfe_
mario_rdfe_  •  03 Octombrie 2023, 18:54
Postat de mehigh_ms pe 03 Octombrie 2023, 08:56

au scapat de datorii?????????? ***

In mare parte, Da, 90% ! Nu am spus ca le au achitat...dar cu priceperea lor, au scapat de ele !

mihaisev
mihaisev  •  03 Octombrie 2023, 10:48

Păi tot în B ajung dacă cei doi nu ajung la o înțelegere cu Lupescu pentru că asta nu este echipă care să poată să rămână în Liga. Oricum se duc în B și văd că o fac în stil mare. 4 înfrângeri la rând fără să dai gol spune ceva despre forța echipei. Burcă insistă cu jocul ăsta cu plecare cu pas de la portar dar nu are jucători pentru stilul ăsta de joc. Pleacă cu pas de la portar pierd mingea pe construcție și așa îi prind și le dau gol. Așa au luat cele mai multe goluri. Pentru jocul ăsta trebuie jucători cu personalitate (valoare) nu ce are acum.De la mijloc în față sunt zero barat. Deci dacă nu reușesc să îl aducă pe Lupescu cu siguranta merg în B pentru că acolo joacă ei fotbal șampanie.

Amiralul2022
Amiralul2022  •  03 Octombrie 2023, 10:37

Da, decât cu *** gen Borcea, Badea, *** frați Becali etc mai bine cu Lupescu, dar mă cam îndoiesc să se concretizeze ceva...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (22)
Comentează