FOTBAL  »  Superliga  »  FINANCIAR

Cât cheltuie fotbalul românesc într-un an? Suma tocată de cluburi, FRF, LPF trece de 160 de milioane + Chiricheș NU e cel mai bine plătit din România

Articol de , , - Publicat vineri, 20 octombrie 2023 00:00

„N-avem bani”. E principalul argument invocat atunci când e scuzat faptul că fotbalul românesc nu mai produce rezultate. E însă adevărat că nu există suficienți bani încât să nu mai ajungem nici măcar cu o echipă în grupele unei competiții europene?

GSP a analizat rapoartele financiare pe anul 2022 în ceea ce privește toate cluburile care de atunci au fost sau încă sunt pe prima scenă.

În plus, acestora li se adaugă cele două foruri care au legătură directă cu ceea ce ar trebui să însemne o bună organizare și funcționare a fotbalului: Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal.

În acest calcul intră 20 de echipe, singura care a evoluat în Liga 1 în 2022, dar care n-a fost inclusă în această monitorizare e Gaz Metan Mediaș, fiindcă a intrat în faliment. 

În rest, apar inclusiv formații precum Concordia Chiajna, Chindia Târgoviște sau Mioveni, care au fost în precedentele două sezoane în campionat, sau Oțelul și Poli Iași, care pe parcursul lui 2022 au activat exclusiv în liga secundă.

Care e suma cheltuielilor comune ale acestor cluburi împreună cu FRF și LPF. Trece de 160 de de milioane de euro.

161,3 milioane euroe suma totală pe care au cheltuit-o în 2022 cele 20 de cluburi analizate împreună cu FRF și LPF

Entitatea care a avut cel mai mare rulaj e chiar Federația Română de Fotbal. Aproape 25 de milioane de euro cheltuieli. Cu aproape 40% mai mult decât clubul care are cel mai mare volum al sumelor cheltuite, CFR Cluj.

În schimb, chiar dacă LPF nu are în subordine organizarea de meciuri ale echipelor naționale sau un număr de salariați la fel de mare precum la Casa Fotbalului, tot a beneficiat de sume imense. 

A cheltuit aproape 4,3 milioane de euro. Nivelul e cu o treime peste cel înregistrat în 2021. Cum Liga are un număr de doar 36 de angajați, rezultă o medie anuală de 120.000 de euro per angajat.

LPF a cheltuit mai mult decât Dinamo pe parcursul anului trecut, trupa din Ștefan cel Mare fiind jumătate de an în prima ligă și jumătate în liga secundă. Dinamo a cheltuit doar 3,7 milioane de euro. 

De fapt, șeful Ligii, Gino Iorgulescu, este și omul activ din fotbalul românesc care câștigă cel mai bine, exclusiv de pe urma funcțiilor pe care le are în fotbal. 

Salariul său, despre care GSP a scris în luna iunie, ajunge la 440.000 de euro pe an! Nici măcar Chiricheș nu câștigă atât, raportat exclusiv la salariul anual pe care îl are la FCSB.

Exclusiv cluburile luate în calcul în această analiză, fără FRF și LPF, au raportat cheltuieli de 132 de milioane de euro. Media e de 6,6 milioane pentru fiecare din cele 20. 

Vârfurile înseamnă echipele care au fost în play-off:

CLUBCHELTUIELI* (milioane euro 2022)
CFR18
FCSB16,3
CSU Craiova13,2
Rapid10
Sepsi9,6
Farul8,5

* cheltuieli înseamnă cheltuieli curente (salarii, deplasări, chartere etc), dar și sumele achitate pentru achiziția de jucători

Care au fost cluburile care au cheltuit cel mai puțin

CLUBCHELTUIELI* (milioane euro 2022)
Oțelul1,8
Chiajna2,3
Poli Iași2,9
Mioveni3,1
Chindia3,6

153 de milioane euroa încasat campioana Angliei, Manchester City, exclusiv din drepturile TV, în România, ocupanta primului loc se alege cu 2,65 milioane euro

Topul salariilor oamenilor din fotbalul românesc în acest moment

1. Gino Iorgulescu - președinte LPF440.000
2. Vlad Chiricheș - fotbalist FCSB400.000
3. Florinel Coman - fotbalist FCSB360.000
4. Răzvan Burleanu - președinte FRF317.000

De unde câștigă Burleanu peste 300.000 de euro pe an

SursaSuma (euro)
Președinție FRF72.000
UEFA30.000
FIFA215.000

10% din cheltuielile LPFsunt reprezentate de salariul lui Gino Iorgulescu

0,3% din cheltuielile FRFsunt reprezentate de salariul lui Răzvan Burleanu ca șef al FRF

EXCLUSIV Mircea Sandu: "La FRF am început cu 50 de dolari salariu în 1990 și cred că am ajuns la până în 4.000 de euro în 2014"

Citește și:

GSP investighează pe firul autodenunțului lui Simota: blat cu Deaconu la centru și Crăciunescu în tribune. Jocuri de culise pentru cuplul Sabău - Giovanni Becali?
INVESTIGAȚIE
GSP investighează pe firul autodenunțului lui Simota: blat cu Deaconu la centru și Crăciunescu în tribune. Jocuri de culise pentru cuplul Sabău - Giovanni Becali?
Csikszereda, „copilul” de 10 milioane de euro al lui Orban, s-a făcut mare: România profită mai mult de pe urma dezvoltării clubului decât Ungaria
Csikszereda
Csikszereda, „copilul” de 10 milioane de euro al lui Orban, s-a făcut mare: România profită mai mult de pe urma dezvoltării clubului decât Ungaria
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (12)
Botez
Botez  •  20 Octombrie 2023, 19:07

Dacă subiectul e Fotbalul românesc cred că e necesar sa adăugați finanțarea statului român pentru Liga 2 cca 50 milioane de euro .pt Liga 3 cca 50 milioane euro pt cluburile de copii și juniori private sau LPS-uri cca 50-75 milioane euro.

demolarii
demolarii  •  20 Octombrie 2023, 17:49

Întrebarea e : Cât din aceasta suma a ajuns la statul roman sub forma de taxe și impozite? O alta întrebare ar fi: Cât cheltuie statul roman pentru echipele din prima liga? Cât de rentabil economic este Superliga pentru România?

viforul
viforul  •  20 Octombrie 2023, 15:31
Postat de soimiisibiu pe 20 Octombrie 2023, 09:54

Pai asa are ala de la FIFA asigurat un vot la alegeri.

Păi treaba-i simpla, nu-i așa? Și nu e numai cazul Burleanu…….. în ceea ce-l privește pe Iorgulescu, treaba-i total diferită. Zici ca e CEO la o companie extrem de profitabilă…….

Vezi toate comentariile (12)
Comentează