Articol de Alexandru Stanciu - Publicat luni, 30 octombrie 2023 15:45 / Actualizat luni, 30 octombrie 2023 16:33
Borussia Dortmund a învins-o pe Newcastle săptămâna trecută în Champions League, dar germanii au fost „taxați” în Anglia. Autocarul echipei a fost parcat ilegal, iar clubul s-a trezit cu amenda în geamul autocarului.
Borussia Dortmund a reușit să câștige toate cele 3 puncte în disputa cu Newcastle din etapa #3 a grupelor Champions League. Germanii s-au impus cu scorul de 1-0, grație golului marcat de Felix Nmecha (23 de ani) în minutul 45.
Newcastle și-a luat „revanșa” după meci
Newcastle și-a luat „revanșa” la finalul meciului, când germanii au găsit amenda de parcare pe parbrizul autocarului.
Someone wasn’t happy about Dortmund beating Newcastle on Wednesday night. 📄😂
— Sky Sports Football (@SkyFootball) October 27, 2023
🎥 Josh Valks / Facebook pic.twitter.com/FPsQu0fxTj
Borussia Dortmund a primit o amendă de 50 de lire sterline, dar poate plăti jumătate din sumă în primele 14 zile. Fanii s-au amuzat pe seama întâmplării, dar înainte de startul meciului suporterii celor două echipe au fost aproape de o bătaie generală.
Troubles before Newcastle v Borussia Dortmund tonight pic.twitter.com/InpsB1QPEU
— 𝐂𝐚𝐬𝐮𝐚𝐥 𝐔𝐥𝐭𝐫𝐚 𝐎𝐟𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥 (@thecasualultra) October 25, 2023
Borussia Dortmund și Newcastle United se vor întâlni din nou în returul programat pe 7 noiembrie. Cele două echipe se află la egalitate de puncte, 4, dar Borussia Dortmund ocupă poziția 2, iar Newcastle poziția 3, datorită victoriei din meciul direct.
Din grupa F mai fac parte PSG, care este lider, cu 6 puncte, și AC Milan, codașa grupei, cu doar 2 puncte adunate.
Vezi și alte știri:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”