Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 31 octombrie 2023 17:38 / Actualizat marti, 31 octombrie 2023 18:06
Valentin Gheorghe, 26 de ani, a povestit că s-a adaptat în tricoul alb-negrilor după ce era mai mult spectator la FCSB și a transmis suporterilor că vrea să impresioneze pe Cluj Arena
Valentin Gheorghe, 26 de ani, a marcat primul gol în tricoul lui U Cluj, la 3-0 cu FC Botoșani, și așteaptă și el cu încredere, la fel ca suporterii ”Șepcilor roșii”, derby-ul cu CFR Cluj, de joi seară, din Cupa României.
La FCSB era la număr, la U Cluj devine un jucător important
Mijlocașul de bandă a început să se impună pentru primul 11, după ce a început sezonul la FCSB. Acolo, a bifat doar două prezențe, 29 de minute cu Nordsjaelland (0-0) și 20 de minute cu FCU Craiova (3-1) în etapa inaugurală, în rest a fost de patru ori rezervă neutilizată și o dată doar spectator.
A acceptat să se despartă de roș-albaștri și a semnat imediat cu U Cluj. Fotbalistul a trecut peste problemele medicale, acum este în formă pentru ceea ce va urma.
”Pare o victorie lejeră, la Botoșani, fiindcă ne-am mobilizat bine. Știam că e o deplasare grea, lungă, la șapte ore distanță de Cluj. N-am avut un început foarte bun, având în vedere că n-am jucat acolo foarte mult, apoi am avut la U Cluj probleme medicale și trei săptămâni am stat departe de teren, dar am muncit mult, m-am pregătit bine, sunt încrezător”, a declarat Vali Gheorghe.
7goluri și 3 assist-uri a adunat Vali Gheorghe pentru FCSB în 31 de partide
250de mii de euro a plătit Gigi Becali pentru a-l transfera pe Vali Gheorghe de la Astra Giurgiu în septembrie 2021
Vali Gheorghe face reclamă derby-ului Clujului: ”Așteptăm minim 25.000 de spectatori”
Pentru U Cluj urmează derby-ul local cu CFR Cluj, joi seară, de la ora 20:30, un duel ce se anunță tare, ambele echipe fiind în formă. În campionat, luni seară, U Cluj a învins în deplasare la Botoșani, scor 3-0, în timp ce CFR Cluj a trecut acasă de Farul, scor 3-1.
”Pentru astfel de meciuri sunt întotdeauna pregătit, sunt cele mai frumoase pentru un fotbalist și aștept minim 25.000 de suporteri, dacă nu chiar 30.000 de fani.
Vorbeam între noi, jucătorii, despre fani, înseamnă enorm să parcurgi un drum atât de lung, le mulțumim și îi așteptăm la derby-ul Clujului ca să-i facem fericiți”, a mai precizat extrema de 26 de ani.
Nu mai trebuie să vorbim despre Dan Nistor, știm foarte bine calitatea lui, sper să-mi dea cât mai multe pase decisive
Valentin Gheorghe, mijlocaș U Cluj
6meciuri a adunat Vali Gheorghe la U Cluj, marcând în premieră luni seară