OPINII  »  RETRAGERE

Joi seara, mi-a spus că se retrage și nu l-am crezut. Nu îl cred nici acum

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat vineri, 03 noiembrie 2023 23:23 / Actualizat vineri, 03 noiembrie 2023 23:54

Obișnuiam ca la două,trei zile să discutăm la telefon ori să ne scriem pe WhatsApp. O făceam, obligatoriu, înaintea oricărui meci important al său, așa că l-am sunat și joi seara, pe la 10, în ajunul derby-ului cu Șahtior.

Mi s-a părut trist, ușor absent, cu mintea parcă departe. L-am întrebat de ce e necăjit și mi-a zis că l-a supărat închiderea ediției tipărite a Gazetei. Am fost convins că nu vorbește serios, că vrea să fie drăguț, să mă consoleze. Citind însă ce a declarat în ziar, m-am lămurit că m-am înșelat. După care, pe neașteptate, mi-a spus că îl bate gândul să demisioneze, să vină acasă!

„Pe lângă război și acești 15 ani petrecuți în Ucraina, s-au adunat și altele. În timp ce noi am vândut jucători, adversarii au tot luat, s-au întărit. În frunte cu Șahtior. Practic, am rămas la Kiev cu o formație de tineret, care riscă să piardă din ce în ce mai des. Chiar mă deranjează să-mi închei cariera la jumătatea clasamentului, mă înțelegi?”.

Deși mă îndoiesc că îl interesa răspunsul, i-am dat dreptate în sinea mea. Dacă ai câștigat o întreagă colecție de trofee, 35, ba și în 4 țări și cu 7 echipe, cele mai multe succese ale unui antrenor după cele cucerite de unicul Sir Alex Ferguson, te doare să fii învins de te miri cine. Suporți greu ori mai degrabă nu suporți deloc. E omenește să judeci așa.

Ca să mai destind atmosfera, am schimbat subiectul și, spre finalul convorbirii, i-am urat baftă cu Șahtior. Sincer, nu mi-a lăsat impresia că e foarte sigur de victorie. Iar norocul l-a ocolit, socotind că derby-ul s-a terminat 1-0 pentru Șahtior, trebuie c-ați aflat.

+8 FOTO

Înainte de a ne lua la revedere, Mircea a repetat că intenționează să se retragă. Nu din pricina vârstei ori a oboselii, ci pentru că a sosit vremea să se oprească: „Toate au un început și un sfârșit, prietene. Cariera, dragostea, viața, toate. Gata pentru mine, am ajuns la capătul drumului”.

Îmi cer scuze, dar nu l-am crezut atunci și, pe cuvânt de onoare, nu îl cred nici acum. Chiar dacă și-a arvunit locul în legendă, nu îl văd capabil să se rupă de fotbal și să trăiască în afara acestuia. Nici nu va ști, nici nu va putea. Nu va fi niciodată pregătit pentru asta.

Retragerea lui va fi, dacă va fi, doar temporară. Pentru că Mircea Lucescu va continua și, sfidând cei 78 de ani împliniți în iulie, va sluji fotbalul până la fluierul final. Nu vă faceți griji, va găsi el un locșor de antrenor ori de altceva, dar nu va părăsi scena. Mâine, poimâine, ne vom reîntâlni cu el!

Citește și:
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”
Superliga
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Handbal
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Campionate
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial

Comentarii (24)
TicX8.Junior
TicX8.Junior  •  06 Noiembrie 2023, 15:15
Postat de jean_gabin pe 04 Noiembrie 2023, 10:45

Dl Ioanitoaia il cunoaste cel mai bine deci merg pe mana sa. Dl Lucescu va continua si ramane de vazut sub ce forma. Cel mai probabil in calitate de consilier ori de director tehnic.

Oare câți s-ar fi așteptat la asta?!? jean_gabin - zis și nea Ovi - "merge pe mâna domnului Ioanițoaia". :-))) Surprinzător, nu? PS: Chiar dacă s-au scos like-urile iar butoanele aferente nu-și mai au rostul, ... butonul de reply... pe care nu-l folosești niciodată... încă mai funcționează. Degeaba le răspunzi oamenilor... că nu primesc notificări dacă nu-l apeși înainte... și nu se mai întoarce nici bimbi să-ți citească reply-urile! :-)))

mogosoaia
mogosoaia  •  06 Noiembrie 2023, 11:14

Un antrenor mare pentru noi, obisnuit pentru ceilalti. Nu-l mai comparati cu Hitzfeld, Ancelotti, Mourino sau altii ca ei, ca ne facem de ras cu afirmatii gen "are mai multe trofee".

kxd2000
kxd2000  •  04 Noiembrie 2023, 20:28
Postat de sadiq pe 04 Noiembrie 2023, 17:42

Respecti blaturile , smecheriile , securitatea.

Câștigător de cupa UEFA și antrenor la Inter Milano. Mai bine taci dacă nu înțelegi fotbalul.

Vezi toate comentariile (24)
Comentează