INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  SPANIA - GEORGIA 3-1

VIDEO Ce dezastru pentru Barcelona și Spania! Primul diagnostic: ruptură de ligament încrucișat. Pierde Euro 2024?!

Gavi se ține cu mâinile de genunchi / Foto: Imago
Gavi se ține cu mâinile de genunchi / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 20 noiembrie 2023 07:27 / Actualizat luni, 20 noiembrie 2023 10:51

Victoria Spaniei, 3-1 cu Georgia, duminică, a fost umbrită de accidentarea gravă a lui Gavi. Conform primului examen medical, mijlocașul Barcelonei ar avea rupt ligamentul încrucișat anterior la genunchiul drept. Dacă RMN-ul pe care-l va efectua confirmă diagnosticul, el va sta pe tușă între 6 și 8 luni și va pierde astfel Euro 2024.

Toată Spania îi ține pumnii lui Gavi. Mijlocașul Barcelonei s-a accidentat grav duminică, la națională, în meciul cu Georgia (3-1) din preliminariile Euro 2024.

Veste rea pentru Spania! Un jucător în plină ascensiune s-a accidentat grav și ratează Euro 2024!
SPANIA
Veste rea pentru Spania! Un jucător în plină ascensiune s-a accidentat grav și ratează Euro 2024!

Iar potrivit primelor evaluări ale medicilor, el a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior la genunchiul drept, care, dacă va fi confirmată de RMN-ul pe care-l va efectua la Barcelona, înseamnă între șase și opt luni de pauză. Și, implicit, absența de la turneul final din Gemania (14 iunie - 14 iulie).

Primul diagnostic pentru Gavi: ruptură de ligament încrucișat. Pierde Euro 2024?!

Ce s-a întâmplat? În minutul 21, la un duel cu Luka Lochoshvili, fundașul georgian l-a lovit în genunchiul drept și Gavi s-a resimțit vizibil. În minutul 23 al partidei arbitrate de Ovidiu Hațegan (notat cu o stea, adică slab, în cotidianul Marca), spaniolul a sărit pentru a prelua pe piept o minge înaltă. Dar la aterizare, genunchiul i-a cedat la contactul cu gazonul. 

Cu fața contorsionată de durere, mijlocașul în vârstă de 19 ani și-a prins genunchiul în mâini. Apoi a părăsit terenul în lacrimi, susținut. Semn că situația lui este gravă, în minutul 55, după ce a marcat pentru 2-1, Ferran Torres a alergat spre banca de rezerve, a luat tricoul cu numărul 9 al lui Gavi și l-a arătat spre camerele de luat vederi. 

După meci, i-a dedicat câteva cuvinte de încurajare pe InstaStory: „Pentru tine, Gavi! Multă forță! Tu poți face față situației ăsteia și altora mai rele!”

Ce dezastru pentru Barcelona și Spania! Primul diagnostic: ruptură de ligament încrucișat. Pierde Euro 2024?!
Ferran Torres i-a dedicat golul lui Gavi

Luis de la Fuente: „Este cea mai amară victorie a carierei. Suntem foarte îngrijorați”

„Este cea mai amară victorie a carierei mele. Vom aștepta testele, dar suntem foarte îngrijorați”, a mărturisit selecționerul Luis de la Fuente la conferința de presă. „Sunt marcat de accidentarea lui Gavi. Am înscris un gol, m-am bucurat, dar acum nu e un moment bun pentru a celebra”, a mărturisit coechipierul lui Gavi, Le Normand.

Potrivit cotidianului AS, responsabilii Barcelonei sunt furioși pe selecționer. Aceștia îi reproșează că l-a folosit pe Gavi într-un meci fără însemnătate, în condițiile în care Spania era deja calificată pentru turneul final din Germania: 

L-a forțat inutil, într-un meci cu totul lipsit de importanță, și i-a precipitat accidentarea”. Mijlocașul blaugrana a jucat în fiecare meci de când De la Fuente a preluat naționala.

Gavi a ajuns luni, la 3 a.m., la Barcelona, împreună cu Íñigo Martínez și cu directorul sportiv al echipei naționale, Albert Luque. 

Mai puteți citi:

Elvețienii vin la București cu un singur gând: „Egalul este INTERZIS!” » Marea miză a duelului direct de marți

Abia s-au calificat la Euro 2024 și acum vor să întâlnească România: „Asta ar fi cea mai ușoară grupă”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (5)
clj1907
clj1907  •  20 Noiembrie 2023, 14:43

jucator bun dar murdar si arogant cu adversarii pe teren. what comes around, goes around.

parachioara5
parachioara5  •  20 Noiembrie 2023, 11:02

...si Tavi Popescu ?...de el nu bspuneti nimik ?

CiprianBirtea_84
CiprianBirtea_84  •  20 Noiembrie 2023, 10:11
Postat de chiorul pe 20 Noiembrie 2023, 09:28

Păi și Marijana dă' la Belgrad ce păzește? Pân' de revelion ie' gata... ;-)

Aia e cu rupturile musculare, nu cu cele de ligamente.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează