Articol de - Publicat marti, 28 noiembrie 2023 17:02 / Actualizat marti, 28 noiembrie 2023 22:41

Ianis Zicu, 40 de ani, în prezent la Metaloglobus (L2), a fost propus de diverși specialiști din fotbal conducerii dinamoviste. Fostul internațional a oferit o primă reacție pentru GSP.ro.

Ovidiu Burcă, 43 de ani, nu mai este din această după-amiază antrenorul principal al lui Dinamo București. Clubul a anunțat pe Facebook ceea ce GSP.ro a informat de luni seară, faptul că tehnicianul ce-a promovat echipa în mai 2023 are de gând să renunțe la funcția din staff-ul tehnic, mai ales că a crescut presiunea din jurul său după seria de 11 etape consecutive fără victorie, iar formația este înțepenită pe loc retrogradabil.

Deja l-au contactat! Primul antrenor care ar veni la Dinamo în locul lui Burcă: „E greu să refuzi «câinii»!”
DINAMO
Deja l-au contactat! Primul antrenor care ar veni la Dinamo în locul lui Burcă: „E greu să refuzi «câinii»!”

Lobby pentru Ianis Zicu, mai ales că e bun prieten cu Ovidiu Burcă și are pedigree de „câine roșu”

Artizanul promovării ”câinilor” în primul eșalon, ajuns persona non-grata la Dinamo în ultimele trei luni, a decis astăzi, marți, 28 noiembrie, să rupă angajamentul cu echipa, dar ar putea avea un cuvânt cu greutate în alegerea viitorului tehnician al roș-albilor.

Apropiați ai grupării din Capitală l-au propus pe Ianis Zicu, 40 de ani, acționarilor lui Dinamo, conform informațiilor GSP.ro. Mai ales că fostul internațional, fost campion dinamovist, este și un prieten foarte bun al lui Ovidiu Burcă, amiciția lor rezistând de-a lungul anilor, indiferent pe unde i-a dus viața.

116 meciuria adunat Zicu în tricoul ”câinilor”, marcând 28 de goluri și având 5 assist-uri

Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Ovidiu Burcă, în cursa pentru postul de A1 la Dinamo? » „Aș veni cu drag, dar numai în situația asta”

Ianis Zicu, unul dintre antrenorii noului val, este în prezent la Metaloglobus, în liga secundă, și vrea să scape echipa de la retrogradare. În urmă cu un an și jumătate a fost la un pas de a promova Concordia Chiajna în prima divizie, dar ilfovenii au capotat la penalty-urile de departajare! După ce-au fost egalați de Chindia Târgoviște în prelungirile timpului regulamentar.

Machedonul este recunoscut pentru discursul său cumpătat, mai întâi, a vorbit despre plecarea lui Ovidiu Burcă de la Dinamo.

3 trofeea cucerit Ianis cu Dinamo, ca fotbalist, din cele 6 din cariera sa

„Clar că nu e o situație bună. Probabil, Ovidiu a ajuns la o presiune apăsătoare, în primul rând după ceea ce a făcut anul trecut, când a făcut un lucru senzațional când nimeni nu credea. Ca om, mereu a avut reacții pertinente. Știu cum este, nu e ușor, sunt și eu antrenor de 4-5 ani. Când nu sunt rezultate bune, e greu să le spui jucătorilor anumite lucruri și să nu fie rezultate”, a reacționat Zicu pentru GSP.ro.

Problema e că Dinamo are nevoie de jucători, pe lângă antrenor. Orice antrenor ar veni, are nevoie de jucători. Echipa a retrogradat cu câțiva dintre ei, apoi a promovat cu Ovidiu Burcă... Probabilitatea să se mai întâmple acest lucru (n.rr. - retrogradarea) e destul de mare. E greu să-i integrezi pe cei ce vor veni. Iar în privința liniștii, nu știu ce să zic

- Ianis Zicu, antrenor Metaloglobus

Ianis Zicu, mesaj public: „Le-aș mulțumi, aș veni cu drag, dar de la vară sau peste doi ani! Vreau să antrenez cândva Dinamo”

Fostul jucător de talent al fotbalului românesc a mărturisit că rămâne fidel ideii de a încerca să salveze Metaloglobus de la retrogradare. A preluat formația din „zona roșie”, acum este pe locul 15. Încă este cursant pentru cursurile PRO, a declarat că nu vrea să „ardă etapele”, atunci când a fost chestionat, frontal, dacă ar accepta oferta lui Dinamo, în cazul unei solicitări oficiale.

„(Ce-ai răspunde ofertei de la Dinamo?) Le mulțumesc, aș veni cu drag, dar de la începutul unui sezon... Am preluat o echipă pe parcurs de pe loc retrogradabil, am înțeles ce e să preiei o echipă într-un moment delicat. Aș fi pregătit să încep de la zero, de vara viitoare, de peste doi.

Oricând începând de vara viitoare! Și vreau să am și licența PRO, acum învăț, sunt la cursuri. Nu s-ar pune problema de salariu, nici nu contează. Dinamo este o dorință a mea, vreau să antrenez cândva acestă echipă”, a comentat Zicu pentru GSP.

Am preluat Metaloglobus de pe locul 19, acum este pe 15. Este o experiență bună, nu vreau să ard etapele. Nu mă grăbesc nicăieri, am 40 de ani! Îmi pare rău de Ovidiu, sincer, din tot sufletul

- Ianis Zicu, antrenor Metaloglobus

12selecții a adunat Zicu pentru naționala României, având și un gol

Citește și:

Prima reacție după plecarea lui Ovidiu Burcă de la Dinamo: „Care e planul? Fără bani, degeaba a plecat”
DINAMO
Prima reacție după plecarea lui Ovidiu Burcă de la Dinamo: „Care e planul? Fără bani, degeaba a plecat”
Un nume mare pune la îndoială decizia luată de Dinamo: „Acolo era problema?” » Și dezvăluie: „Am înțeles că el e favorit”
DINAMO
Un nume mare pune la îndoială decizia luată de Dinamo: „Acolo era problema?” » Și dezvăluie: „Am înțeles că el e favorit”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Conference League
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
Nationala
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek
Tenis
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat