Articol de Adrian Duţă - Publicat sambata, 23 decembrie 2023 10:52 / Actualizat sambata, 23 decembrie 2023 15:38
Alessandro Caparco, antrenor de portari de la Dinamo, a dat detalii despre lista de transferuri a „câinilor”.
Italianul, care e bun prieten cu Damjan Djokovic, a declarat că mijlocașul de la FCSB nu vrea să joace la Dinamo în play-out, astfel că prima țintă în mercato a „câinilor” ar fi deja ratată: „A discutat și antrenorul (n.r. Zeljko Kopic) cu Djokovic, ei sunt vecini la Zagreb, stau pe aceeași stradă. Dar Damian nu vrea să joace în play-out...”.
Caparco: „Am fost șocat când am văzut lista de transferuri de la Dinamo”
„Eu am văzut lista de transferuri a lui Andrei Nicolescu, făcută împreună cu Gabi Glăvan, înainte să plece. E o listă cu nume importante, cu jucători care au jucat la nivel important. Erau 20-22 de fotbaliști. Nu să aduci atâția, dar să ai variante. Listă cu nume grele.
Am fost șocat când am văzut, nu știam dacă ne putem permite așa ceva. Dar e totul real. Eu zic că la Dinamo va fi bine.
7-8 jucători vor pleca. Trebuie să te înțelegi cu ei, dacă nu vor, nu pleacă. Au contracte care trebuie respectate, dar nu au metode vechi, să îi trimită să se antreneze singuri”, a declarat Caparco, la „Digi Sport Matinal”.
Din informațiile GSP, pe lista plecărilor de la Dinamo s-ar număra: Filip Dujmovic, Iulian Roșu, Cătălin Țîră, Ricardo Grigore, Ionuț Borcea, Hakim Abdallah (în cazul în care va veni un alt atacant de calitate), dar și anumiți jucători care vor fi dați împrumut ca să aibă minute.
VIDEO. Moș Crăciun e „câine”! Dinamo o învinge în prelungiri pe Voluntari și continuă să viseze
Citește și:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”