Articol de Sergiu Alexandru, Andrei Furnigă (video) - Publicat luni, 15 ianuarie 2024 15:30 / Actualizat luni, 15 ianuarie 2024 16:06
Gigi Becali s-a arătat încântat de cei trei jucători aduși de FCSB în această iarnă și anunță că vrea ca aceștia să fie titulari. Doar că planul omului de afaceri are o problemă.
Patronul roș-albaștrilor a spus azi că vrea ca Nana Antwi (23 de ani, fundaș dreapta), Baba Alhassan (mijlocaș central, 23 de ani) și Luis Phelipe (extremă, 23 de ani) să intre în echipa de start.
Planul se poate pune în aplicare doar în primul meci din 2024, când Florinel Coman e suspendat pentru meciul cu UTA (22 ianuarie, ora 20:00). Apoi, Becali trebuie să renunțe la unul dintre preferații săi.
De ce planul lui Gigi Becali nu poate fi pus în aplicare
Gigi spune că vrea ca Nana Antwi și Luis Phelipe să joace titulari, dar planul său nu poate fi pus în aplicare. Motivul? FCSB are nevoie de un jucător U21.
În acest moment, FCSB are doi jucători pe care îi folosește pentru regula U21: Alexandru Pantea (fundaș dreapta) și Tavi Popescu (extremă).
Astfel, după ce Coman va fi disponibil, fie Pantea va fi titular în locul lui Nana Antwi, fie lui Tavi Popescu i se face loc în linia de atac.
Cel mai probabil, ca extremă dreapta, în locul lui Luis Phelipe. Coman este cel mai bun de la FCSB, iar Băluță este printre preferații lui Gigi, astfel că e greu de crezut că unul dintre cei doi va sta pe bancă.
VIDEO Ce a declarat azi Gigi Becali
„Avem pe Băluță care poate juca vârf și Phelipe, care poate juca în dreapta. E exact ce vreau eu. O să joace Coman, Phelipe în dreapta și Băluță vârf. Așa vor fi atacanții.
(Cu UTA Coman e suspendat) O să joace Tavi Popescu în stânga, Băluță în centru și Phelipe în dreapta. La mijloc o să fie Baba Alhassan, Olaru și Șut. În apărare vor fi Ngezana și Dawa, Radunovic pe stânga și pe dreapta o să fie Nana. Avem jucători de valoare pe bancă. Nu mai știi cu cine sa joci. Ori cu Tavi Popescu, ori cu Phelipe. Dar la cum e Phelipe, e greu să joace Tavi.
Coman se antrenează ca atacant. Am înțeles că Phelipe se descurcă bine în dreapta și atunci o să fie Coman în stânga și Băluță în centru”, a spus omul de afaceri.
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”