Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 25 ianuarie 2024 12:47 / Actualizat joi, 25 ianuarie 2024 12:59
Mijlocașul croat Ante Roguljic, 27 de ani, și atacantul argentinian Federico Anselmo, 29 de ani, au trasmis primele mesaje suporterilor lui U Cluj.
U Cluj a mutat spectaculos în această săptămână, după prima etapă din 2024. „Șepcile roșii” au învins cu 2-1 pe Hermannstadt, se pregătesc de duelul din Copou, cu Poli Iași, de duminică, de la ora 17:00.
VIDEO. Primul mesaj al lui Ante Roguljic pentru fanii lui U Cluj: „Ne vedem pe stadion”
Ioan Ovidiu Sabău a cerut încă de la începutul anului un atacant. Și a primit un vârf și un mijlocaș ofensiv. U Cluj ar mai putea aduce și un „număr 6”, dar deja nu mai este o prioritate.
Ardelenii i-au transferat pe atacantul Federico Anselmo, ex-Quilmes, și pe mijlocașul central Ante Roguljic, ex-Universitatea Craiova, ultimul fiind doar împrumutat din Bănie.
10 goluriîn 69 de meciuri a adunat Roguljic pentru Craiova, având și 4 assist-uri
Fotbalistul de 27 de ani tocmai a postat un mesaj online pentru fanii lui U, pe care clujenii l-au distribuit în mediul virtual. „Salut, suporterii Universității! Sunt foarte fericit că am ajuns la U Cluj. Ne vedem pe stadion, haide U!”, a transmis Roguljic.
Federico Anselmo a povestit care este primul impact cu U Cluj: „Totul este nou, dar mă voi adapta”
Mesajul croatului care a refuzat pe Dinamo, printre altele, acceptând oportunitatea de a juca pentru U Cluj vine după un altul, al atacantului argentinian Federico Anselmo, 29 de ani, care deja se antrenează sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău. Oricum, amândoi jucătorii mai au mici detalii de pus la punct în privința pregătirii fizice, ar putea apărea în lot încă din această duminică.
11 goluriși 3 assist-uri a reușit Anselmo în 2023 pentru Quilmes (liga a doua argentiniană) în 35 de meciuri
„Sincer, sunt foarte recunoscător clubului, care mi-a dat încredere pentru această provocare. Sunt foarte fericit să fiu aici. Am fost primit cu căldură de noii mei colegi și de-abia aștept să lucrez în continuare. Vorbim de un club mare. Când agentul mi-a zis că sunt dorit, n-a existat îndoieli în calea venirii mele aici.
V-am zis, colegii m-au primit excelent și sunt pregătit pentru ceea ce va urma. Este o limbă nouă, o cultură nouă, dar mă voi adapta. Am început să investighez despre jucători, despre echipă. este o atmosferă foarte frumoasă și sunt fericit să fac parte din ea”, a declarat sud-americanul într-un interviu acordat clubului din Cluj Napoca.
Sunt puternic în atac, cu detentă bună la jocul aerian, dar pe lângă detaliile și caracteristicele specificie, mereu voi încerca să lucrez pentru echipă și să joc unde e nevoie de mine. Nu mi-am setat un număr fix de goluri.
- Federico Anselmo, atacant U Cluj
Citește și alte știri:
Ce răsturnare: a jucat în Rapid - Dinamo din tur, acum tocmai și-a dat clubul în judecată!