Articol de Daniel Scorpie, Adrian Duţă - Publicat vineri, 02 februarie 2024 13:50 / Actualizat vineri, 02 februarie 2024 19:02
Galatasaray e la un pas de transferul lui Serge Aurier (31 de ani), fundașul dreapta de la Nottingham Forest. În acest caz, mutarea lui Cristi Manea în Turcia e aproape căzută.
UPDATE: 18.50
Turcii au dezvăluit cifrele transferului lui Serge Aurier. Conform Sports Digitale, Nottingham Forest va încasa 100.000 de euro pe fundașul care mai avea contract cinci luni.
Aurier va primi 150.000 de euro la semnătură din partea lui Galatasaray, iar până la finele stagiunii, ivorianul de 31 de ani. care a lucrat cu Jose Mourinho la Tottenham, va câștiga 600.000 de euro.
Galata l-a pierdut pe titularul postului de fundaș dreapta, Sasha Boey, vândut la Bayern Munchen. Turcii au început apoi căutările pentru un înlocuitor, primul pe listă fiind Aurier.
Galatasaray s-a înțeles în cele din urmă cu Nottingham Forest pentru transferul lui Aurier
În primă fază, Galata nu s-a înțeles cu Nottingham Forest privind suma de transfer, iar transferul căzuse, potrivit expertului în mercato Fabrizio Romano.
În acel moment, turcii ar fi început negocierile cu Cristi Manea, aflat în ultimele 6 luni de contract cu CFR Cluj.
Internaționalul român s-a înțeles cu ardelenii privind prelungirea, dar încă nu a semnat, iar turcii ar fi vrut să profite. Erau gata să dea 500.000 de euro pentru Cristi pentru un transfer încă de acum, potrivit digisport.ro. Doar că, pista Aurier a reintrat în calcul, iar Nottingham și Galata ar fi ajuns acum la un acord pentru internaționalul ivorian.
Astfel, transferul lui Manea la gigantul turc pare să fi căzut. „Transferul lui Aurier la Galatasaray e iminent acum. Mutarea era aproape căzută definitiv, din cauza diferențelor de opinie privind modalitatea de plată între Galatasaray și Nottingham Forest. Aurier vrea la Galata cu ardoare, iar cele două cluburi sunt la un pas să bată palma”, a transmis Fabrizio Romano.
Aurier, cotat la 7 milioane de euro, rămâne liber de contract în vară, caz identic cu cel al lui Manea. Pleacă acum pentru ca Nottingham să nu îl piardă gratis la vară. Ivorianul e din 2022 în Premier League, iar în acest sezon a jucat de 12 ori în campionat, reușind două pase de gol.
VIDEO. Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, spune că i s-a propus prelungirea contractului lui Cristi Manea: „Există o înțelegere verbală”
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat