INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Tuchel nu renunță, iar Bayern nu-l dă afară! Anunțul neașteptat făcut de campioana Germaniei

Thomas Tuchel a anunțat că nu-și dă demisia de la Bayern după 2-3 la Bochum / Foto: Imago Images
Thomas Tuchel a anunțat că nu-și dă demisia de la Bayern după 2-3 la Bochum / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 19 februarie 2024 12:09 / Actualizat luni, 19 februarie 2024 12:52

Thomas Tuchel (50 de ani) scapă de demitere, deși Bayern a suferit, ieri, la Bochum (2-3) al treilea eșec în opt zile, antrenorul bavarezilor parafrazându-l pe Murphy: „Nu e corectă această înfrângere. Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost! Acum nu-i plauzibil să vorbim despre titlu, însă sperăm până în ultima etapă”.

S-a terminat cu nervi, furie, insulte și scandal meciul soldat cu o nouă înfrângere pentru Bayern, 2-3 la Bochum. A treia în ultimele trei partide în campionat și Ligă! Rezultat cu care campioana Germaniei s-a prăbușit la opt puncte în spatele liderului Bayer Leverkusen! În pofida acestei serii negre, conducerea clubului munchenez nu ia măsuri drastice și merge mai departe pe mâna lui Thomas Tuchel! 

Cel puțin așa a anunțat directorul executiv Herbert Hainer: "Nu cred că ar fi cazul să întărim decizia de susținere a antrenorului. Știu ce vor oamenii s-audă, dar aceste jurăminte de credință se pot termina după o săptămână. N-avem în plan să-l concediem pe Tuchel, va fi pe bancă și duminică împotriva lui RB Leipzig".

Fanii lui Gaziantep îl critică pe Marius Șumudică: „A greșit selecția și practică un fotbal fricos!”
TURCIA
Fanii lui Gaziantep îl critică pe Marius Șumudică: „A greșit selecția și practică un fotbal fricos!”

Thomas Tuchel nu acceptă eșecul: „Nu este corect”

„Multe lucruri au fost contra noastră. Înfrângerea aceasta nu a fost ca precedentele două. Tot ceea ce putea să meargă prost a mers prost acum. Nu-i corect că am pierdut. Trebuia să ne respectăm adversarul de astăzi. Am avut o prestație diferită față de cele de la Leverkusen și Lazio

În acest moment, nu este atât de realist să vorbim despre șansele la titlu. Dar și în sezonul trecut am sperat până în ultima secundă și a ieșit bine". Numai că acum bavarezii riscă să rateze și celelalte două obiective, după ce au ieșit prematur din Cupă.

Kimmich, aproape de bătaie cu asistentul lui Tuchel

A fost multă tensiune și după meciul de la Bochum. Joshua Kimmich, schimbat de tehnicianul german în minutul 63 cu Bryan Zaragoza, nu s-a mai putut controla și, după fluierul de sfârșit, pe scările ce duc la vestiare, s-a luat la harță cu asistentul lui TT, Zsolt Löw.

„Se vede clar, pe filmulețul surprins de un reporter, cum Low înjură nervos în drum spre vestiare, la fel face Kimmich, care a vrut să caute contactul fizic cu antrenorul secund. A fost nevoie de intervenția căpitanului Manuel Neuer pentru a nu se ajunge la o bătaie. Portarul lui Bayern l-a tras de jachetă pe Low”, anunță Bild.

Nici Leon Goretzka nu mai visează acum la titlu!

Atmosfera foarte încărcată din vestiarul lui Bayern e confirmată de Leon Goretzka, integralist aseară, pe Vonovia Ruhrstadion: „Mă simt ca într-un film de groază ce nu se termină. Facem prea multe greșeli individuale și punem totul la îndoială". Mijlocașul neamț nu mai crede în depășirea lui Leverkusen:

„Nu, în acest moment. Și sunt sincer în privința asta!". Tuchel a încercat să dea impresia că nu a scăpat vestiarul din mână: "Știu ceea ce se întâmplă, dar totul va rămâne între noi. Totul este să păstrăm controlul până la anumite limite.

Erau să piardă avionul la întoarcerea la Munchen!

Meciul de la Bochum s-a încheiat cu 20 de minute mai târziu decât ora probabilă, din cauza întreruperile provocate de fanii gazdelor, ce au protestat pentru "unda verde" acordată investitorilor străini de a deveni acționari majoritari în fotbalul german. 

Clubul a anulat conferința de presă programată după partidă și lotul lui Tuchel s-a grăbit spre aeroportul din Dusseldorf, de unde avea zborul direct spre Munchen, la ora 21:40. Era obligat să aterizeze la destinație înaintea miezului nopții, altfel putea fi nevoit să doarmă o noapte la hotel!

44de meciuri are Thomas Tuchel pe banca tehnică a lui Bayern, înregistrând 28 de succese, 5 egaluri și 11 eșecuri, golaveraj 100-54

Match Quiz CFR Cluj - Dinamo

Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe meciul CFR Cluj - Dinamo și câștigă premiile puse în joc!

video Bayer Leverkusen - Bayern Munchen » Leroy Sane a spart o cameră după ce echipa sa a primit al treilea gol al meciului

Citește și alte știri de fotbal internațional:

UEFA a publicat documentul: „90 de milioane de euro în Superligă”
UEFA
UEFA a publicat documentul: „90 de milioane de euro în Superligă”
Italienii nu uită și se tem de Istvan Kovacs » Gazzetta dello Sport atrage atenția privind delegarea românului la Inter - Atletico
INTER MILANO - ATLETICO MADRID
Italienii nu uită și se tem de Istvan Kovacs » Gazzetta dello Sport atrage atenția privind delegarea românului la Inter - Atletico
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează