Articol de Ioana Mihalcea, Alexandru Tomuțiu - Publicat vineri, 15 martie 2024 21:29 / Actualizat sambata, 16 martie 2024 03:26
În această seară a avut loc al 5-lea episod al proiectului „Dinamo suntem toți”, în care jucătorii „câinilor” se întâlnesc cu suporterii la meciurile din deplasare.
Cu două zile înaintea meciului de pe terenul celor de la Hermannstadt, câteva sute de suporteri dinamoviști și-au făcut apariția în fața hotelului Ramada din Sibiu.
Aceștia s-au întâlnit cu fotbaliștii, care au împărțit autografe și au cântat alături de fani. Nu au lipsit torțele și fumigenele pentru ca spectacolul să fie total.
Sibiul a fost al 5-lea oraș în care dinamoviștii și-au dat întâlnire cu suporterii, după Oradea, Constanța, Cluj și Iași.
Dinamo va fi susținută de o galerie impresionantă în meciul cu Hermannstadt. „Câinii” vor avea o întreagă peluza, dar au achiziționat bilete și în alte sectoare. Astfel, aproximativ 3.000 de dinamoviști vor fi prezenți pe stadionul din Sibiu.
VIDEO. Dinamo, primire senzațională la Sibiu înainte de meciul cu Hermannstadt
Dinamoviștii s-au deplasat la Sibiu cu avionul și au ajuns în orașul în care urmează să joace cu două zile înaintea meciului.
GALERIE FOTO. Dinamo, primire senzațională la Sibiu, înainte de meciul cu Hermannstadt
Zeljko Kopic pășind pe stadionul Dinamo: „Îmi place la «Arc», unde suporterii sunt aproape de noi, pe un stadion fără pistă”
Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a vizitat vechea arenă a „câinilor”.
Zâmbitor, dar și cu emoție în priviri și în glas, Zeljko Kopic a făcut primii pași pe stadionul Dinamo. Omul momentului pentru suporterii „câinilor” s-a interesat de meciurile celebre de pe bătrâna arenă, povestind apoi ce impact are asupra sa actuala casă a roș-albilor, "Arcul de Triumf".
„(arătând spre stadionul Dinamo) Aici e istoria! Și viitorul, poate. Corect? Toată lumea vorbește despre acest subiect, al noului stadion. Îmi pot imagina ce-a fost aici, cu mulți oameni, cu multă energie, cu lucruri uriașe, cu mari succese.
Da, uite pista, face ca oamenii să fie mai departe de gazon, de jucători. De aceea, uite, îmi place foarte mult stadionul «Arcul de Triumf»! OK, Arena Națională este uriașă, dar ca să ai un feeling important acolo trebuie să ai minimum 20.000 - 25.000 de spectatori la meci.
Vibe-ul care e la «Arcul de Triumf» poate fi și cu 7.000 de spectatori. Și este important. Suporterii chiar sunt al 12-lea jucător, ne-au ajutat să supraviețuim în momentele dificile, apoi să renaștem în fotbal”, a mărturisit Zeljko Kopic pentru GSP.ro.