Articol de Sergiu Alexandru - Publicat luni, 08 aprilie 2024 12:49 / Actualizat luni, 08 aprilie 2024 14:01
Universitatea Craiova a fost învinsă de FCSB, 0-2, în etapa a treia din play-off. Și a continuat o serie de coșmar: e singura care nu a punctat împotriva roș-albaștrilor în acest sezon.
Oltenii sunt victima favorită a roș-albaștrilor. S-au duelat de trei ori până acum, iar FCSB s-a impus de fiecare dată. Mai mult, Universitatea nu a dat niciodată gol.
Universitatea Craiova, singura din Superligă care nu a marcat cu FCSB
Oltenii, care veneau după două victorii în play-off, nu au avut nicio șansă în partida de duminică seară. Universitatea a pierdut fără drept de apel, 0-2, și a arătat dezamăgitor contra rivalilor bucureșteni. Înainte de acest meci, primul din play-off, oltenii au pierdut cu un scor identic în sezonul regulat: 0-3. Au golaveraj 0-8 în meciurile directe.
FCSB are 29 de goluri primite până acum, în 33 de etape. Și niciunul nu a fost de la CSU Craiova. Oltenii sunt singurii din Superligă care nu l-au învins pe Târnovanu în acest sezon. Chiar și echipe precum FC Botoșani, Dinamo, FCU Craiova și Poli Iași, care se bat pentru a se salva de la retrogradare, au reușit să marcheze cu FCSB.
Ce rezultate a înregistrat FCSB în acest sezon
- CFR Cluj: 1-0, 1-1
- Universitatea Craiova: 3-0, 3-0, 2-0
- Rapid: 1-2, 0-4
- Farul: 1-0, 1-1, 1-0
- Sepsi: 5-2, 1-0, 2-1
- UTA Arad: 1-2, 4-0
- U Cluj: 2-2, 0-0
- Hermannstadt: 2-2, 3-0
- Oțelul: 2-0, 0-2
- Petrolul: 2-2, 1-0
- FC Voluntari: 0-0. 2-1
- Poli Iași: 2-1,3-1
- FCU Craiova: 3-1, 2-1
- Dinamo: 2-1, 1-0,
- FC Botoșani: 1-0, 3-2
VIDEO. Cum au sărbătorit jucătorii de la FCSB victoria cu CSU Craiova
Citește mai multe știri din Superligă:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”