INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Juventus nu-i dă banii lui Ronaldo! Apel la decizia instanței

Cristiano Ronaldo, în perioada Juventus // foto: Guliver/gettyimages
Cristiano Ronaldo, în perioada Juventus // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat joi, 23 mai 2024 23:37 / Actualizat joi, 23 mai 2024 23:45

Juventus va contesta decizia instanței prin care se vede nevoită să îi achite lui Cristiano Ronaldo (39 de ani) aproximativ 10 milioane de euro.

Portughezul a câștigat în prima instanță procesul împotriva torinezilor. Acesta a cerut aproximativ 20 de milioane de euro, suma reprezentând salarii restante din timpul pandemiei, perioadă care a coincis cu șederea lui la Torino.

Instanța a hotărât că i se cuvin aproximativ 10 milioane de euro, salarii restante plus dobândă, dar Juventus va face recurs la decizia instanței, potrivit jurnalistului italian Fabrizio Romano.

Reacția lui MM Stoica după ce Gigi Becali l-a transferat pe Daniel Popa: „Am mai spus-o, dar degeaba...”
FCSB
Reacția lui MM Stoica după ce Gigi Becali l-a transferat pe Daniel Popa: „Am mai spus-o, dar degeaba...”

Juventus atacă decizia de a-l plăti pe Cristiano Ronaldo

Conform publicației italiene Tuttosport, jucătorii de la Juventus au acceptat în perioada pandemiei să amâne primirea salariilor deoarece clubul era într-o situație dificilă din punct de vedere financiar. Jucătorii „Bătrânei Doamne” au renunțat la aproximativ 4 luni de salariu.

Trei luni din cele patru urmau să fie plătite pe parcursul sezoanelor următoare. Cristiano Ronaldo a părăsit echipa la finalul lui 2021, iar Juventus susține că la despărțire, portughezul a semnat un accord prin care se dovedea că torinezii nu mai au obligații financiare față de el.

Instanța a hotărât că Juventus avea o înțelegere „pre-contractuală” cu Cristiano și au fost „neglijenți”, iar de aici rezultă cele zece milioane de euro cuvenite portughezului.

Cristiano Ronaldo a semnat cu Juventus în iulie 2018 un contract pe patru ani. Transferul portughezului a costat-o pe „Bătrâna Doamnă” 112 millioane de euro. Acesta a avut o perioadă bună la Juventus, cu 134 de apariții și 101 goluri.

A fost desemnat de două ori fotbalistul anului în Serie A, dar nu a reușit să câștige un trofeu european. Pe plan intern a cucerit două titluri în Serie A, două Supercupe și o Cupă a Italiei. În sezonul 2020/2021 a fost golgheterul campionatului, cu 29 de goluri.

Cristiano Ronaldo nu este singurul fotbalist care este într-o dispută cu Juventus. Paulo Dybala (30 de ani) a cerut și el aproximativ 4 milioane de la clubul din Torino și se află într-o situație similară cu cea a lusitanului.

VIDEO. Cristiano Ronaldo trage tare în sala de forță

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
Nationala
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează