FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

VIDEO / EXCLUSIV Portretul primului transfer al verii la Dinamo: „Tehnică în regim de viteză, fizic fragil”

Adrian Caragea este primul fotbalist adus de Dinamo în această vară
Adrian Caragea este primul fotbalist adus de Dinamo în această vară

Articol de , - Publicat joi, 13 iunie 2024 14:51 / Actualizat joi, 13 iunie 2024 14:54

Gabriel Glăvan, fostul director sportiv al celor de la Dinamo, a fost prezent, azi, în studioul GSP Live și a creionat portretul primului jucător adus de „câini” în această vară, extrema stângă Adrian Caragea.

Caragea, 18 ani, vine de la echipa U19 a celor de la Sassuolo, cu care a ieșit campion în Primavera. În sezonul recent încheiat, Adrian a reușit 5 goluri și două assisturi pentru echipa de tineret a italienilor, în 25 de apariții.

Gigi Becali a dezvăluit suma exactă pe care a plătit-o pentru Ștefănescu + Ce le transmite lui Șucu și Angelescu, după acuzațiile controversate
FCSB
Gigi Becali a dezvăluit suma exactă pe care a plătit-o pentru Ștefănescu + Ce le transmite lui Șucu și Angelescu, după acuzațiile controversate

VIDEO. Gabriel Glăvan: „Felicit clubul Dinamo pentru transferul lui Adrian Caragea”

În studioul GSP Live, Glăvan a felicitat clubul pentru aducerea lui Caragea și a descris ce calități are tânărul născut în Spania, la Jaen:

Adrian Caragea este un jucător foarte interesant, cu calități foarte, foarte bune. Felicit clubul Dinamo pentru acest transfer. Chiar am vorbit cu băieții de la Dinamo, ieri, și i-am felicitat. Transfer interesant. Sigur, toată lumea așteaptă ca Dinamo să transfere jucători cu nume. Însă Dinamo, deocamdată, nu mai este clubul din trecut.

Caragea s-a născut în Spania, dacă nu mă înșel, însă a plecat la Sassuolo de la Academia Hagi. Jucător de bandă, tehnică în regim de viteză destul de bună. E clar că este un jucător fragil din punct de vedere fizic, dar e normal la vârsta lui. Este jucătorul lui Cătălin Sărmășan, care îl are și pe Politic. Sărmășan are jucători interesanți pe care i-a dus în Italia”.

„Dinamo nu mai este clubul de altădată”

Glăvan a abordat, pe larg, și subiectul transferurilor de la Dinamo. „Câinii” au adus în ultima perioadă doar fotbaliști liberi de contract, chiar dacă bugetul salariilor a crescut:

„Lumea nu înțelege că în meseria de director sportiv trebuie să lucrezi cu un buget. Cu cât este bugetul mai mic, cu atât riscul este mai mare. Dacă ai un buget mic, trebuie să-ți asumi anumite riscuri. Nu poți să ai cei mai buni jucători, cel mai bun staff, cei mai buni oameni. Trebuie să-i educi, să-ți formezi modelul de joc pe calitățile jucătorilor pe care îi ai.

Îți faci un model de joc pe baza lotului pe care ți-l permiți, că nu ai luxul de a alege. Din câte știu, Dinamo încă nu are buget de transferuri. Au doar salarii mai mari, însă vin jucători gratis. Măcar dacă puteai să împrumuți jucători, cu opțiune de cumpărare”.

Portretul primului transfer al verii la Dinamo: „Tehnică în regim de viteză, fizic fragil”
Gabriel Glăvan a fost directorul sportiv al lui Dinamo în perioada iulie - decembrie 2023

Azi, Dinamo a oficializat al doilea transfer al verii. A semnat cu Cătălin Cîrjan, ultima dată împrumutat de Arsenal la Rapid.

  • GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Handbal
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Campionate
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Am citit despre tine!”
Superliga
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Am citit despre tine!”

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (2)
creeperno534
creeperno534  •  13 Iunie 2024, 22:48

Trebuie sa creasca

mirstelistu
mirstelistu  •  13 Iunie 2024, 15:19

In regim de viteza cu frana de mana trasa

Vezi toate comentariile (2)
Comentează