Articol de Daniel Grigore - Publicat luni, 17 iunie 2024 14:10 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 15:14
Cu ocazia Euro 2024, UEFA a editat un program oficial al turneului, o revistă de 97 de pagini cu informații generale despre competiție și cu analiza fiecăreia dintre reprezentativele participante.
După 8 ani, România a revenit în elita continentală la fotbal. „Tricolorii” se pregătesc pentru debutul la Euro 2024, astăzi, ora 16:00, cu Ucraina, liveTEXT pe GSP.ro și televizat de ProTV.
Cu ocazia acestui turneu final, UEFA a editat un program oficial al turneului, o revistă premium de 97 de pagini, care cuprinde toate informațiile relevante despre competiție, dar și câteva bonusuri, cum ar fi un interviu cu Didier Deschamps, selecționerul Franței și câștigător al Campionatului European ca jucător în 2000.
Jurnaliștii care s-au ocupat de partea editorială a revistei au luat fiecare națională în parte, prezentând în cazul tuturor rezultatele la precedentele Campionate Europene, cei mai buni marcatori din preliminarii, cei mai buni marcatori all time, jucătorii cu cele mai multe selecții, cum au decurs calificările, vedeta echipei în prezent și starul din trecut. Bonus, o casetă cu câteva rânduri despre fiecare selecționer.
România, prefață în programul oficial Euro 2024: Radu Drăgușin, ales ca vedeta prezentului
În cazul României, reprezentativă care face parte din grupa E, ca „vedetă a prezentului” a fost ales Radu Drăgușin, cel mai bine cotat fotbalist român, legitimat la Tottenham, în Premier League.
„Poate că este doar la începutul carierei lui internaționale, dar Radu Drăgușin pare deja că va fi piesă fixă în echipa României ani buni de acum încolo. La 22 de ani, puternicul, dar calmul fundaș a reprezentat Juventus și Genoa, iar acum își construiește un nume în Premier League, la Tottenham.
Drăgușin a jucat în toate cele 10 meciuri ale României din preliminarii și a fost unul dintre cei «responsabili» pentru statisticile defensive ale echipei, unele dintre cele mai bune din Europa”, se arată în revistă.
Ca „vedetă din trecut”, alesul a fost, de așteptat, Gică Hagi. „Numit cel mai bun fotbalist român al anului de 7 ori, putem spune că Gică Hagi a fost unul dintre cei mai buni jucători pe care i-a dat Europa.
Trucurile lui, puterea și șuturile năprasnice le-au convins atât pe Real Madrid, cât și pe Barcelona să-l achiziționeze. Cariera lui internațională s-a întins pe 17 ani, în care a adunat 124 de selecții.
Rămâne cel mai bun marcator al naționalei, un record împărțit (n.r. - cu Adrian Mutu). Lumea întreagă a fost martoră la ce poate în timpul Cupei Mondiale din 1994, în care a înscris 3 goluri, inclusiv unul dintre cele memorabile din istoria competiției, contra Columbiei. A fost ales atunci în echipa turneului” sunt rândurile dedicate lui Hagi în revista editată de UEFA.
3 goluriau înscris în calificări Denis Alibec, Nicolae Stanciu și Valentin Mihăilă, golgheterii României pe durata preliminariilor
VIDEO. Fanii români și ucraineni au ocupat o berărie din Munchen. Imagini fabuloase surprinse de reporterii GSP
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern