Articol de Andrei Crăiţoiu, Sergiu Alexandru - Publicat duminica, 23 iunie 2024 03:30
Răzvan Marin (28 de ani) a declarat la finalul meciului pierdut 0-2 cu Belgia că nu se gândesc la niciun meci nul cu Slovacia și că obiectivul echipei naționale este să obțină a doua victorie din grupa de Euro 2024 și să fie siguri de biletele pentru optimile de finală.
La aproape o oră de fluierul de final al meciului și mult după ce toți jucătorii belgieni au trecut prin zonă mixtă și-au bifat „misiunea” de la UEFA pentru presa acreditată la Euro, jucătorii naționalei petreceau timp cu familiile în tribună. Poze pentru rețelele de socializare, îmbrățișări și voie bună.
Răzvan Marin: „Am încercat să dăm totul, dar nu am rueșit”
Apoi, Răzvan Marin a fost primul trimis al FRF să vorbească cu presa după înfrângerea 0-2 cu Belgia.
„Un meci destul de complicat, destul de greu. Am încercat să dăm totul, să marcăm, să egalăm situația pe tabelă pentru că au marcat foarte repede primul gol. Din păcate nu am reușit și trebuie să o luăm de la capăt. Ne așteaptă un meci decisiv”, a spus scurt Marin.
Întrebat de ce n-a mers în confruntarea contra belgienilor, mijlocașul de 28 de ani a declarat: „Am avut ocazii și am încercat să revenim în joc, să dăm totul pentru a marcam dar nu am reușit să fructificăm ocaziile. Se întâmplă, acesta este fotbalul. Trebuie să ținem capul sus și să ne gândim la meciul următor”.
Au intrat temători în fața lui Lukaku sau De Bruyne, Marin a răspuns: „N-am intrat cu frică și nu aveam de ce să avem frică. Din contră aveam o încredere foarte mare. Așa a fost să fie. Normal că după gol lor le-a fost mai ușor”.
Ce s-a întâmplat la pauză în vestiar?
Condusă 0-1 la pauză, echipa națională a arătat altfel după pauză. „Ce vorbim în vestiar rămâne în vestiar, doar că (nr. selecționerul) ne-a transmis să ținem capul sus că mai avem un meci de jucat. Suntem pe primul loc în grupă, la egalitate, iar miercuri vom avem un meci decisiv”, a spus acesta.
Eram cu picioarele pe pământ și nimeni nu și-a luat-o în cap! Nu aveam de ce să ne-o luăm în cap. Știam că cu o singură victorie nu am făcut nimic. Am încercat să menținem euforia și dorința de a câștiga, dar nu am reușit. Suntem convinși de calificare!
Răzvan Marin, mijlocaș România
Întrebat dacă vor aborda meciul cu Slovacia la egal, Marin a replicat:
„Cred în noi, în grupul acesta. Până acum am demonstrat că în meciurile dificile am ieșit cu rezultate pozitive. Am încredere că ne vom califica. Nu cred că ar trebui să jucăm la un meci nul! Nu știu ce se întâmplă dacă avem toate patru puncte... Vom vedea, important e să pregătim foarte bine meciul în următoarele zile și sperăm să ne calificăm”.
Imnul României, cântat incredibil de fanii naționalei înainte de meciul cu Belgia. Atmosferă senzațională făcută de suporterii „tricolorilor”
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!