Meciurile
zilei

INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  ROMÂNIA - OLANDA

Olandezii suflă și-n iaurt! Au studiat atent un fotbalist al României » Strategie specială pentru a-l bloca

Portarul Olandei, Bart Verbruggen, a luat trei goluri de la austreci în ultimul meci din grupă / Foto: Imago
Portarul Olandei, Bart Verbruggen, a luat trei goluri de la austreci în ultimul meci din grupă / Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 29 iunie 2024 18:36 / Actualizat sambata, 29 iunie 2024 21:43

Portarul Olandei, Bart Verbruggen, a admis că loviturile de la 11 metri reprezintă un capitol special în pregătirea meciului din „optimile” Euro 2024 cu România, programat marți, la Munchen.

Olandezii s-au calificat cu emoții în „optimi” de pe locul 3 într-o grupă cu Austria, Franța și Polonia. Iar acum pregătesc meciul cu „tricolorii” în cele mai mici detalii.

Ronald Koeman a făcut un capitol special la antrenamente din loviturile de departajare

Portarul Bart Verbruggen l-a confirmat pe coechipierul Virgil van Dijk, „ne gândim doar la România”, și a dezvăluit că selecționerul Ronald Koeman se așteaptă la orice, marți, la Munchen. Iar din loviturile de departajare a făcut un capitol special la pregătiri.

Cu trimitere la penalty-ul transformat de Răzvan Marin cu 127 km/h în meciul contra Slovaciei (1-1), Verbruggen a spus că „ne analizăm adversarii cu ajutorul computerului și al specialiștilor noștri. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Vrem să fim nu doar pregătiți, ci să avem chiar un avantaj”.

Bart Verbruggen va încerca să-i distragă atenția executantului

Aviz pentru jucătorii lui Edi Iordănescu. Titularul dintre buturile „Portocalei mecanice” a dezvăluit că dacă se va ajunge la punctul de la 11 metri, în timpul jocului sau la lovituri de departajare, el va încerca să-i distragă atenția executantului.

„Eu încerc mereu să-l distrag pe cel care trage. Cu cât acesta se concentrează mai puțin asupra mingii, cu atât este mai benefic pentru mine. Este și o chestiune de instinct”, a spus Verbruggen.

Olandezii suflă și-n iaurt! Au studiat atent un fotbalist al României » Strategie specială pentru a-l bloca
Bart Verbruggen / FOTO: Imago

Dacă va fi nevoie, Bart Verbruggen e gata să bată împotriva lui Niță

El este pregătit chiar să bată de la punctul cu var, dacă va fi nevoie: „La Anderlecht am executat unul, într-o serie de penalty-uri. A fost al zecelea și a intrat.

Dar cred că sunt băieți în echipă care au mai multă experiență. Dacă se va pune problema și va trebui să trag și eu, atunci voi fi în spatele mingii, cu încredere.”

Am vizionat deja câteva imagini cu România în această dimineață. Acum vom antrena ceea ce vom face pentru a-i contracara. Ne pregătim cât se poate de bine. Ne asigurăm că toată lumea este pregătită tactic, fizic, mental. Lucrăm la toate aspectele. Simt o atmosferă foarte bună. Cu toții așteptăm meciul cu nerăbdare
- Bart Verbruggen, portarul reprezentativei Olandei

VIDEO. Florin Niță prefațează meciul din optimile Euro 2024 cu Olanda: „Vreau să câștigăm în 90 de minute, am încredere în echipă”

Citește și:

Unul dintre cei mai populari fotbaliști ai lumii, de nerecunoscut la plajă
Campionate
Unul dintre cei mai populari fotbaliști ai lumii, de nerecunoscut la plajă
Andrei Nicolescu aprobă transferul cerut insistent de suporteri la Dinamo: „Știu ce vrea toată lumea”
Superliga
Andrei Nicolescu aprobă transferul cerut insistent de suporteri la Dinamo: „Știu ce vrea toată lumea”
Detaliul care dă frisoane în meciul Olanda - Turcia. Atenție maximă pentru ce va urma!
Euro 2024
Detaliul care dă frisoane în meciul Olanda - Turcia. Atenție maximă pentru ce va urma!

„Să fie RĂZBOI!” » Gigi Becali a început să țipe în fața Palatului: „Luni merg cu Rotaru la Burleanu. La școala de securiști le face injecții în cap să creadă că sunt stăpâni!”

Ofertat să semneze cu noua echipă, Ionuț Radu a rămas șocat când a aflat cine îl va antrena!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează