)
Articol de Narcis Drejan - Publicat luni, 01 iulie 2024 13:19 / Actualizat luni, 01 iulie 2024 13:22
Fotbalul românesc mai are câteva nume ale perioadei romantice, însă Ion V. Ionescu a fost unul dintre ultimii intelectuali din fotbal
Tavi Stăncioiu, jurnalist cu experiență al Banatului, a anunțatluni dimineața, că duminică seară, la ora 22:00, înainte să înceapă Spania – Georgia, la Euro, “cel mai bun dintre noi a plecat la Domnul”.
Ion V. Ionescu ne-a părăsit după o viață lungă, o viață dedicată în mare parte fotbalului. Ne-a povestit la radio, de atâtea ori, sute de povești din lumea acestui sport, una dintre ele enervându-l pe Mircea Lucescu, după dezvăluirile antrenorului polist despre celebrul meci din 1987, Poli – Dinamo 2-1.
Și discuția era recentă, îl avusesem la radio pe Jackie Ionescu, iar câteva zile mai târziu l-am sunat și pe Mircea Lucescu, care a explicat, în stilul inconfundabil, cred că în decembrie, anul trecut, de ce se rostogolește și astăzi un meci de acum 37 de ani...
Omul care nu judeca
Dacă nu era foarte băgat în seamă la București, Timișoara îi datorează totul din punct de vedere fotbalistic lui Ion V. Ionescu, din anii 60 și până la dubla cu Real Madrid, 1-1 și 0-4, care este ultima performanță a Politehnicii.
A avut 6 mandate ca antrenor la Timișoara, iar apoi a fost conducător la echipa care a fuzionat cu AEK București. Ne amintea tot timpul că a antrenat la orice nivel în România, că a coborât la nivelul oricărui fotbalist, doar pentru a-l ajuta.
Păltinişanu, Jivan, M. Giuchici, Coraş, Duckadam, Iosif Rotariu, Stoicov, S. Vlaicu, Hanganu, C. Liţă sunt câteva dintre jucătorii lansați de Jackie, dar scotea o agendă și ne arăta că de fapt sunt vreo 160 de fotbaliști pe care i-a debutat în fotbalul mare, socotind aici și Liga a II-a, care pe vremea aceea însemna foarte mult.
“Nu am judecat fotbaliștii, am încercat de multe ori să cobor la nivelul lor, pentru a-i înțelege. Am crescut în fotbalul clasic, romantic, mi-am adus cunoștințele fotbalistice la zi, chiar dacă am împlinit o vârstă”, spunea Jackie.
Timișoara recunoscătoare
În București nu a avut loc, dar cumva, așa cum spunea și Ioan Chirilă, Jackie Ionescu se simțea ca un pește în apele Timișoarei, puțin pe la Sportul înainte de Revoluție, apoi la Progresul, însă tot timpul a revenit la clubul care l-a format, Poli. Și de ce cred că față de alți fotbaliști, Timișoara i-a fost recunoscătoare?
Urmăresc foarte des emisiunea Tribuna Polisportivă, realizată de Octavian Stăncioiu, la Teleuniversitatea Timișoara, iar la Istoria Fotbalului, Jackie era ca peștele în amonte pe Bega.
Dribla lejer, capul sus, discuta despre orice fotbalist al planetei, fie că i se amintea de Hurst, Venables, Tostao, Iașin, Seeler, Muller, Netzer sau Cruyff. În același timp aducea discuția în prezent, cu Mbappe, Messi, Ronaldo, demonstrând că fotbalul nu are vârstă, dar nici secrete.
La tactică, omul visa orice sistem, cred că nu am întâlnit niciodată pe cineva care să vorbească atât de ușor despre fotbal, dar în termeni elevați, nefolosind termenii englezificați sau cei neînțeleși nici azi de mulți antrenori, care spun opsai, olzboi, haut sau cornăr.
Plecarea lui Jackie de pe acest Pământ lasă un fotbal mai sărac, un fotbal fără metafore, fără epitete, fără romantism. Dumnezeu să-l aibă în pază pe cel care a pus Timișoara pe harta fotbalului.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
