FOTBAL  »  Superliga  »  EXCLUSIV

CORESPONDENȚĂ DIN OLANDA Cum vede Răzvan Lucescu lupta la titlu în România și ce ar considera un mare pas înainte pentru Rapid: „Are o cultură a învingătorului?”

Răzvan Lucescu, interviu pentru Gazeta Sporturilor. PAOK se află în cantonament în localitatea Horst, din Olanda. FOTO: Cristi Preda (GSP.RO) +29   FOTO
Răzvan Lucescu, interviu pentru Gazeta Sporturilor. PAOK se află în cantonament în localitatea Horst, din Olanda. FOTO: Cristi Preda (GSP.RO)

Articol de , - Publicat miercuri, 10 iulie 2024 12:50 / Actualizat miercuri, 10 iulie 2024 19:26

Răzvan Lucescu, 55 de ani, a disecat lupta la titlu ce va începe de vineri în Liga 1 și este de părere că pentru giuleșteni ar fi un pas uriaș înainte să se califice într-o cupă europeană.

Vineri începe o nouă ediție a Ligii 1. FCSB este singura echipă din campionat care a bifat două meciuri oficiale, în Supercupă și în prima manșă a turului I preliminar al CL, cu Virtus. Se anunță un sezon spectaculos prin mutările pe care mai multe echipe le-au efectuat în pauza de vară.

Etapa inaugurală se deschide cu câteva meciuri tari: UTA - Rapid, FCSB - U Cluj și CFR Cluj - Dinamo.

Aflat și în această săptămână în Olanda, la Horst, pentru a pregăti startul ediției în Grecia și partidele din preliminariile Champions League, Răzvan Lucescu a făcut o analiză a ceea ce va urma în fotbalul intern.

Campion cu PAOK Salonic, tehnicianul de 55 de ani a explicat ce ar considera el un mare pas în ascensiunea Rapidului, de exemplu, cine crede că va intra în lupta pentru titlu și a făcut o comparație cu situația întâlnită la echipa sa, cu care a cucerit al doilea titlu în Grecia.

Răzvan Lucescu vede patru echipe din România în lupta pentru titlu

"Nu văd o favorită! E foarte greu. Eu știu ce înseamnă fotbalul jucat, conjuncturile, momentele. Nu este doar cum joacă echipa pe teren. Că joacă foarte bine sau că e foarte bine organizată. Este aspectul psihologic, poate conjunctura, cât de tare se creează în interiorul unui grup un spirit puternic de convingere ca lucrurile să meargă în favoarea acestei echipe.

Sunt situații în care iese gol, dar și când faci același lucru și mingea se duce pe lângă bară sau lovește bara. La final toate depind de cât de puternic ești tu în interior și cât de convins ești că poți câștiga. D-asta spun că e greu de dat o favorită. Rapid, FCSB sau Steaua, în fine, CFR, Universitatea Craiova pleacă fiind favorite", a comentat Răzvan Lucescu pentru GSP.ro.

2,6 milioane de euroa câștigat FCSB din drepturile TV

28,5 milioane de euroa fost valoarea drepturilor TV pentru sezonul 2023-2024 din Superliga

Răzvan Lucescu îi îndeamnă pe rapidiști la calm și răbdare: "Ar fi o creștere"

Tehnicianul lui PAOK a fost chestionat dacă Rapid se poate implica în lupta pentru titlu, după ce în ediția precedentă a încheiat pe locul 6 în play-off.

"Cine sunt eu să pun presiune? Suporterii visează și vor, dar așa vor și cei ai Craiovei, la fel și cei ai FCSB-ului sau ai CFR-ului. Câte titluri are Rapid în istorie? Câte titluri? Are o cultură a învingătorului? Rapid trebuie să crească!

O participare în cupele europene după acest sezon ar putea însemna un pas în față, un alt nivel, o creștere. Aaa, dacă ajunge în lupta pentru titlu, poți pretinde și avea așteptări. Trebuie creată atmosfera pentru ca jucătorii să dea totul și să nu simtă o presiune imensă negativă", a declarat Lucescu.

2 trofeea cucerit Răzvan Lucescu cu Rapid, două Cupe ale României, la care se adaugă sfertul de finală UEFAntastic din 2006

Unde consideră Răzvan Lucescu că au greșit rapidiștii în sezonul trecut: "N-au știut cum să gestioneze primul rezultat negativ"

Rapid a intrat în play-off-ul sezonului trecut la doar 3 puncte în fața liderului de atunci, FCSB, dar a urmat un sezon dezastruos. Doar 4 puncte luate în „dubla” cu FCSB, în rest, eșecuri pe linie. Și a fost sezonul centenarului pentru giuleșteni, supărarea a fost uriașă.

Răzvan Lucescu, interviu pentru Gazeta Sporturilor. PAOK se află în cantonament în localitatea Horst, din Olanda. FOTO: Cristi Preda (GSP.RO)
Răzvan Lucescu, interviu pentru Gazeta Sporturilor. PAOK se află în cantonament în localitatea Horst, din Olanda. FOTO: Cristi Preda (GSP.RO)
Răzvan Lucescu, interviu pentru Gazeta Sporturilor. PAOK se află în cantonament în localitatea Horst, din Olanda. FOTO: Cristi Preda (GSP.RO)
Răzvan Lucescu, interviu pentru Gazeta Sporturilor. PAOK se află în cantonament în localitatea Horst, din Olanda. FOTO: Cristi Preda (GSP.RO)
Răzvan Lucescu, interviu pentru Gazeta Sporturilor. PAOK se află în cantonament în localitatea Horst, din Olanda. FOTO: Cristi Preda (GSP.RO)
+24 FOTO

"Am senzația că s-au creat așteptări foarte mari și din interior nu s-a creat o mentalitate, ca în condițiile unui rezultat negativ să-l depășească și să meargă la următorul meci reacționând. Am impresia că au intrat cu entuziasm, iar primul rezultat negativ n-au știut să-l gestioneze, a urmat al doilea și s-au prăbușit!

Aici cred că nu a fost echilibrul de care vorbeam și care e foarte important mai ales când te bați la un obiectiv de sus. Orice rezultat negativ pare că te trage în spate. Dacă nu ești pregătit să-l analizezi corect și te lași dus de opinia publică, ai pierdut campionatul.

Știți ce a fost la noi (la PAOK) ... Am plecat ca a patra favorită în Grecia, nu ne dădea nimeni șanse să jucăm în Europa. Am jucat sfert de finală și-am jucat apoi cu Alamia și-am făcut 1-1. A fost dezastru! Am rămas surprins cum inclusiv persoane din anturajul nostru puteau să judece.

Mie mi se părea normal că poate exista și un rezultat de egalitate, mai ales că am avut un program full cu meciuri intense. Toată lumea... Că am pierdut titlul, dar nu era nicio obligație și nimeni nu ne dădea nicio șansă. Atunci le-am spus jucătorilor că nu s-a pierdut nimic. Să analizeze prin tot ce-au trecut. Le-am spus că AEK nu va câștiga niciodată la Olympiakos. Depindeam doar de noi! Nu e doar ce e terenul...

Revenind, Rapid a jucat un fotbal bun, dar n-a avut experiența și echilibrul să gestioneze euforia creată greșit și că ar putea câștiga campionatul. N-a gestionat primele rezultate negative și, după, s-a dus", a mai spus tehnicianul.

Cristi Manea: „Îmi place aici, vom începe să jucăm stilul scoțian”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
golgol
golgol  •  11 Iulie 2024, 05:03

Paok a jucat de curând un amical cu o echipă din Scotia și a fost condusă din min 5 parca cu 1 0...Meciul s a terminat tot 1 0 ....Paok a avut vreo 10 șuturi spre poarta și vreo 2 pe poartă ....sa dai așa mult pe lângă poartă ....oare Răzvan știe ce trebuie să știe?:)

Vezi toate comentariile (1)
Comentează