Articol de Adrian Duţă - Publicat sambata, 20 iulie 2024 10:07 / Actualizat sambata, 20 iulie 2024 10:41
Fostul internațional Basarab Panduru a criticat rezervele de la FCSB, după remiza cu Unirea Slobozia, scor 2-2.
În meciul disputat la Clinceni, FCSB i-a introdus în repriza a doua pe Edjouma, Miculescu, Alexandru Băluță, Crețu și Alhassan, iar Panduru i-a luat la rând și i-a criticat pe toți pentru prestațiile din teren.
Panduru a criticat rezervele de la FCSB: „„«Ne ţii pe bancă, lasă că îţi arătăm noi». N-au jucat nimic”
„Eu m-aş fi aşteptat ca Charalambous să ne explice de ce a făcut schimbările. Probabil că îl lasă pe Gigi să explice cu schimbările. Probabil că jucătorii au făcut în ciuda lui Gigi. «A, ne ţii pe bancă, rezerve, lasă că îţi arătăm noi». Edjouma, slab, Miculescu nu s-a văzut, Băluţă la fel.
Creţu s-a văzut, dar când dă centrarea Gele. La 2-1, facem ca anul trecut noi, ţinem de rezultat, intră Baba ca să închidem. Toţi care au intrat parcă au făcut în ciudă, nimic n-au adus bun!”, a declarat Basarab Panduru, la Prima Sport 1.
Cum a arătat echipa de start a celor de la FCSB cu Unirea Slobozia: Târnovanu - Antwi, Dawa, Ngezana, Radunovic - Șut, Lixandru - Ștefănescu, Olaru, Musi - D. Popa
Charalambous: „Am băgat cea mai bună echipă”
Elias Charalambous, antrenorul de la FCSB, nu a explicat schimbările făcute, dar a declarat că a folosit cea mai bună echipă disponibilă.
„Pe Chiricheș nu l-am lăsat pe bancă pentru a-l odihni pentru meciul cu Maccabi, nu a fost cineva odihnit, am băgat cel mai bun 11 pe care-l aveam la dispoziție. Meciul cu Slobozia a fost foarte important, încă nu m-am gândit la Maccabi”, a declarat Charalambous.
Pentru FCSB urmează duelul cu Maccabi din turul al doilea din preliminariile Ligii Campionilor, marți 23 iulie. Duelul va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Pro TV de la ora 20:30.
Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”