Articol de Tudor Belivacă - Publicat duminica, 18 august 2024 11:41 / Actualizat duminica, 18 august 2024 12:38
Selecționata de baschet masculin U16 a României a obținut medalia de argint la FIBA EUROBASKET, Divizia B. Tricolorii au pierdut finala împotriva Estoniei, scor 71-76.
Până la această partidă, România era singura echipă neînvinsă din cadrul turneului care a avut loc la Skopje.
România, efort excelent în fața Estoniei
Balticii au condus în primul sfert, scor 20-15. Au câștigat și sfertul secund cu același scor. La intrarea în ultimele 10 minute, diferența era de 15 puncte.
Pe final, „tricolorii” au încercat o „remontada”, dar nu au avut suficient timp. Și-au adjudecat ultimul sfert, scor 25-15, dar insuficient pentru a câștiga meciul și turneul.
Pentru România au punctat în partida cu Estonia: Rașoga 20p , Fometescu 13p, Tompea 10p, Ciulin 9p, Bănică 9p, Diaconescu 5p,Boghean 3p, Filip 2p. Au mai jucat: Cepoi, Pap, Borcan.
David Rașoga a fost inclus la finalul meciului în echipa ideală a turneului. Roman Avedjev, din Estonia, a fost declarat MVP-ul competiției.
În urma semifinalei câștigată cu Elveția, România a promovat în Divizia A valorică a competiției. Meciul cu Estonia a fost finala Diviziei B.
În urmă cu o lună, o altă echipă de juniori a României reușea o performanță asemănătoare. România U20 a câștigat Divizia B a a promovat în Divizia A a competiției europene.
Mesajul Federației Române de Baschet: „FRB felicită sportivii și staff-ul tehnic”
Federația Română de Baschet a felicitat performanța „tricolorilor” mici.
„Federația Română de Baschet felicită sportivii și staff-ul tehnic al echipei naționale pentru acest rezultat, dar și pe antrenorii de la cluburile care i-au format, precum și pe părinții care i-au susținut atât în lungul drum al performanței baschetbalistice, cât și din tribune, la Skopje.”, a transmis FRB pe propriul site
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor