FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Transfer spectaculos la CFR! Revine fotbalistul cu 5 trofee la Cluj: „Azi semnează”

CFR Cluj / FOTO Imago Images
CFR Cluj / FOTO Imago Images

Articol de - Publicat luni, 19 august 2024 15:32 / Actualizat luni, 19 august 2024 15:36

CFR Cluj îl readuce pe Damjan Djokovic, 34 de ani, sub comanda lui Dan Petrescu, pentru a atenua plecarea lui Karlo Muhar la arabi. „Djoko” a câștigat cinci trofee cu ardelenii, dintre care patru titluri de campion, este așteptat să semneze azi cu gruparea lui Nelu Varga. Patronul a confirmat pentru GSP.ro!

Damjan Djokovic, 34 de ani, semnează astăzi cu CFR Cluj! Din nou în tricoul „feroviarilor”, alături de care a cucerit cinci trofee, patru campionate și o Cupă a României.

După experiențele, nu foarte reușite, la FCSB și la Rapid, fotbalistul croat se întoarce în Gruia, acolo unde a fost o piesă importantă în cadrul clubului ce câștiga campionate pe bandă rulantă în Liga 1. Informația a fost oferită în premieră de Prosport, iar Neluțu Varga a confirmat pentru GSP.ro: „Da, azi semnează”.

Damjan Djokovic începe antrenamentele sub comanda lui Dan Petrescu

Dan Petrescu a cerut un înlocuitor cu experiență pentru Karlo Muhar, mijlocașul central croat care a fost vândut de CFR Cluj la Al Orobah, formație nou promovată în Arabia Saudită.

Pleacă un croat, vine, revine de fapt, un altul. Djokovic știe care este situația lui CFR, iar fanii clujeni știu cine este mijlocașul cu contribuție importantă la trofeele grupării.

Este clar că Djokovic nu va fi gata la timp pentru a juca joi cu Pafos, pentru play-off-ul Conference League. Croatul este liber de contract, după ce s-a despărțit în această vară de Rapid.

După FCSB și Rapid, Damjan Djokovic se întoarce „acasă” la CFR Cluj

După două experiențe reușite la CFR Cluj, Damjan Djokovic a plecat în Turcia la Rizespor în ianuarie 2021. Suma de transfer: 400.000 de euro. Apoi, a trecut și pe la Adana, și pe la Al-Raed, în Arabia Saudită.

În vara 2023, a semnat cu FCSB. Nu s-a adaptat foarte bine la gruparea lui Gigi Becali. A adunat 23 de meciuri în roșu și albastru, 4 goluri și un assist.

Iarna trecută, a fost dorit și de Dinamo, însă nu a dorit să vină la o echipă să se lupte pentru evitarea retrogradării. Așa că a semnat cu Rapid. Spera să se bată pentru titlu. Nu s-a întâmplat acest lucru, nu a dat randamentul scontat în Giulești. S-a despărțit de „feroviarii” din Capitală în această vară.

A fost în discuții și cu alte grupări de pe continent sau din Asia, însă părțile nu au ajuns la consens. Așa că, dorit de Dan Petrescu, Damjan a luat hotărârea de a se întoarce în Gruia. Patronul Nelu Varga a punctat din nou, decisiv, în mercato, prin transferul croatului.

152de meciuri a adunat Djokovic pentru CFR Cluj, 13 goluri și 15 assist-uri

10meciuri, un gol și un assist a bifat croatul pentru Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marele Shaquille O'Neal, implicat în controversa momentului în SUA » Totul a plecat de la o fotografie „scapată” pe internet
Stiri extrasport
Marele Shaquille O'Neal, implicat în controversa momentului în SUA » Totul a plecat de la o fotografie „scapată” pe internet
Patronul milionar care merge cu metroul în București: „Fac socoteala, ies mult mai ieftin!”
Superliga
Patronul milionar care merge cu metroul în București: „Fac socoteala, ies mult mai ieftin!”
Danezul care a venit să joace la Dinamo a rămas surprins de București: „Asta am făcut în prima zi” + Cum s-a trezit cu 50 de cenți în cont
Superliga
Danezul care a venit să joace la Dinamo a rămas surprins de București: „Asta am făcut în prima zi” + Cum s-a trezit cu 50 de cenți în cont

Campionul mondial și european, suspendat pentru că a făcut semnul crucii la Jocurile Olimpice de la Paris: „Dumnezeu mi-a dat totul! Nu voi schimba nimic”

Între timp, în România: bazin semiolimpic inaugurat într-un sat fără canalizare » „Mobilizez babele de prin jurul meu și ne ducem împreună”


Comentarii (16)
unurtr
unurtr  •  20 August 2024, 10:27
Postat de magic4ever pe 19 August 2024, 16:36

FCSB si Rapid au antrenori slabi care nu stiu ce sa ii ceara lui Djokovic si nu il joaca pe pozitia care trebuie....la CFR o sa joace foarte bine,este un fotbalist bun pentru liga 1

Sper să ai dreptate și să joace bine la echipa ta favorită CFR Cluj, dar nu prea cred, nu văd cum...

talpaiadului
talpaiadului  •  19 August 2024, 18:06

Chiar daca a trecut de prima tinerete, Djokovic are suficienta valoare pentru a fi util CFR-ului lui Dan Petrescu, antrenor stie cum sa foloseasca astfel de fotbalisti. Bafta!

Jason
Jason  •  19 August 2024, 17:54
Postat de magic4ever pe 19 August 2024, 16:36

FCSB si Rapid au antrenori slabi care nu stiu ce sa ii ceara lui Djokovic si nu il joaca pe pozitia care trebuie....la CFR o sa joace foarte bine,este un fotbalist bun pentru liga 1

la aproape 35 de ani djocovici este gata,o sa ia un salariu urais si o sa strice echipa. te pricepi si tu la fotbal cum ma pricep eu la pescuit,adica deloc.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează