Articol de Sergiu Alexandru - Publicat marti, 20 august 2024 12:34 / Actualizat marti, 20 august 2024 16:13
FCSB a trimis către UEFA lista de jucători pe care se va baza în dubla cu LASK Linz (22 și 29 august), în play-off-ul Europa League. Florin Tănase, transferul vedetă al verii, a prins lotul, în locul lui Denis Haruț (25 de ani).
- LASK Linz – FCSB se joacă joi, de la ora 20:00. Va fi liveTEXT pe GSP.ro și va putea fi urmărit doar pe platforma Voyo. Nu va fi televizat.
- Returul are loc pe 29 august
Elias Charalambous se va putea baza pe Florin Tănase în dubla care o poate duce pe FCSB în grupele Europa League.
Fotbalistul revenit la echipa roș-albastră în această vară a bifat primele minute în partida cu Poli Iași, poate să-și ajute formația în Europa League, fiind trecut pe lista UEFA. E în premieră pe această listă, el neputând să fie folosit în returul cu Sparta Praga pentru că nu fusese înregistrat.
Deși a prins lista, e greu de crezut că Tănase va fi titular. El nu este pus la punct cu pregătirea fizică, iar staff-ul FCSB nu va risca să-l titularizeze din primul minut al meciului tur.
FCSB l-a trecut pe Florin Tănase pe lista UEFA. A ieșit Denis Haruț
FCSB a trimis azi către UEFA lista finală cu jucători disponibili pentru meciul cu LASK. Iar după ce s-a vorbit de scoaterea de pe listă a lui Panțîru, apoi a lui Antwi, FCSB a decis să nu mai mizeze pe Denis Haruț, după cum anunțase recent Gigi Becali.
Până acum, Haruț, care poate juca în centrul și în dreapta defensivei, a bifat 3 meciuri, toate ca integralist. A evoluat în „dubla” cu Virtus, din turul 1 al preliminariilor UCL, și în partida cu Oțelul Galați (0-2), din etapa a 3-a.
FCSB, doar 3 fundași centrali
După scoaterea lui Haruț de pe lista UEFA, FCSB se află într-o poziție complicată. Charalambous are în acest moment doar 3 fundași centrali: Dawa, Ngezana și Chiricheș. Dacă unul se accidentează sau e eliminat, situația s-ar putea complicat mai mult.
Ce jucători are FCSB pentru „dubla” cu LASK: Târnovanu, Vlad, Udrea, Crețu, Panțîru, Dawa, Kiki, Chiricheș, Antwi, Pantea, Ngezana, Radunovic, Șut, Oct. Popescu, Lixandru, Edjouma, Baeten, Olaru, Alhassan, Luis Phelipe, Tănase, Miculescu, Ștefănescu, Popa, Băluță.
Cum ar putea arăta FCSB cu LASK: Târnovanu – Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic – Șut, Edjouma – Băluță, Olaru, Ștefănescu - Miculescu