Articol de Adrian Duţă, Valentin David (video), Carmen Dumitru - Publicat miercuri, 21 august 2024 16:37 / Actualizat miercuri, 21 august 2024 17:00
Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, a oferit motivul pentru care l-a dat afară pe Neil Lennon, după doar 6 etape din noul sezon de Superliga.
În conferința de prezentare a lui Marius Șumudică, noul antrenor de la Rapid, Șucu a declarat că Lennon a fost demis din cauza jocului slab al echipei. Acționarul majoritar a fost dezamăgit când a văzut că Rapid e dominată acasă.
Cu Sepsi, scor 2-2, giuleștenii au avut o posesie de 28%, meciul la care a făcut referire Dan Șucu.
VIDEO. Dan Șucu: „Nu voi accepta niciodată să avem sub 30% posesie pe Giulești”
„Pe Giulești, nu am fost obișnuit să văd că echipa noastră are posesie sub 30 la sută. A fost o perioadă grea din punct de vedere sportiv, nu financiar. Eu nu pot accepta așa ceva”, a declarat Dan Șucu.
Acționarul Rapidului a intrat și în detalii financiare: „Îmi dați ocazia să vorbesc cu un milion de fani rapidiști, care sper să reușească să deceleze între realitate și tot felul de informații care apar pentru a face rău. E o gogomănie că plătim 1,5 milioane de euro pentru plecarea lui Lennon.
Unii oameni sunt plătiți pentru a destabiliza. Eu nu pot discuta cu voi pe probleme tehnice, dar când vorbim de contracte, noi nu semnăm cu vânători de rezilieri. E la mai puțin de 10% din sumele care s-au vehiculat. Nu clauza era problema, noi am vrut să îi dăm timp să facă ceva sportiv.
Noi am discutat cu domnul Șumudică. Noi ne respectăm antrenorul mai mult decât orice alt club. Vrem să plătim antrenorul mai bine decât orice alt jucător de la club. Noi ne concentrăm doar să facem lucrurile să meargă bine”.
Din informațiile GSP, Șucu i-a plătit lui Lennon 98.000 de euro pentru reziliere.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”