Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 23 august 2024 17:38 / Actualizat vineri, 23 august 2024 18:01
Andrei Rațiu, fundașul dreapta de la Rayo Vallecano, a înregistrat cea mai mare viteză în prima etapă din La Liga, fiind peste jucători precum Kylian Mbappe și Vinicius, staturile lui Real Madrid.
După un Campionat European în care s-a remarcat în naționala României, Rațiu a început ca titular noul sezon din La Liga și a jucat pentru Rayo în victoria cu Real Sociedad, scor 2-1.
Andrei Rațiu, cel mai rapid jucător în prima etapă din La Liga
În timpul meciului cu bascii, Rațiu a atins o viteză de 35,34km/h. E cea mai mare viteză a unui jucător în toate meciurile din prima etapă a campionatului spaniol.
Sub Rațiu, pe locul doi în clasament se află Thierry Correia, jucătorul de la Valencia, cu 34,69 km/h, iar pe 3 a fost Sheraldo Becker de la Real Sociedad, cu 34,64 km/h, potrivit contului oficial de Instagram al La Liga.
Vinicius și Mbappe, doi dintre cei mai rapizi jucători din lume, nu s-au regăsit în top în prima rundă a noului sezon din La Liga. Cei doi au fost titulari pentru Real Madrid în remiza cu Mallorca, scor 1-1.
Andrei Rațiu pare că a câștigat lupta cu Balliu pentru un loc de titular la Rayo Vallecano. El a început din primul minut prima partidă a sezonului și ieșit din cauza crampelor, în minutul 80 al partidei cu Real Sociedad.
Internaționalul român a fost și aproape de gol, chiar în minutul 1. A scăpat singur cu portarul advers, a trecut cu noroc de el, apoi a încercat o finalizare complicată, pentru că mingea îi rămăsese în spate. Rațiu a trimis din rabona, dar un fundaș advers a scos din fața liniei porții.
FOTO. Andrei Rațiu, ratare mare pentru Rayo Vallecano cu Real Sociedad
Ești expert în fotbalul intern? Plasează gratuit predicțiile tale și câștigă superpremiile puse în joc!
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!