FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Florin Matache, dezvăluiri de colecție la fix 15 ani după „Minunea de la Liberec” » Eroul lui Dinamo i-a povestit Gazetei 3 momente din culise și admite: „N-aș fi vrut să ajung să trag”

Florin Matache și intervenția miraculoasă din prelungirile partidei de la Liberec / Sursă foto: Arhivă +26   FOTO
Florin Matache și intervenția miraculoasă din prelungirile partidei de la Liberec / Sursă foto: Arhivă

Articol de - Publicat marti, 27 august 2024 17:09 / Actualizat miercuri, 28 august 2024 14:26

Azi, în ziua în care suflarea dinamovistă aniversează 15 ani de la „Minunea de la Liberec”, Florin Matache, eroul acelei seri de colecție din istoria lui Dinamo, a rememorat culisele partidei din Cehia într-un interviu acordat în exclusivitate Gazetei Sporturilor. Goalkeeper-ul a apărat un penalty și a avut alte intervenții colosale în cele 120 de minute în care speranțele calificării au rămas intactă datorită paradelor sale.

Pentru Dinamo, ziua de 27 august va rămâne pentru mult timp una cu conotații speciale. În această zi, în urmă cu 15 ani, „câinii” îmbrăcați pentru o seară în galben-negru izbuteau o revenire miraculoasă pe terenul lui Slovan Liberec, asigurându-și o calificare improbabilă în grupele Europa League după ce pierduseră meciul tur la „masa verde”.

Seara respectivă și-a căpătat supranumele de „Minunea de la Liberec”, o performanță care va rămâne pentru totdeauna corelată cu numele lui Florin Matache, protagonistul meciului, cel care a parat penalty-ul lui Liska și a avut o altă intervenție de Oscar în prelungiri.

+21 FOTO

Florin Matache, la 15 ani după Liberec: „Un moment de referință pentru mine”

Rezervă la Dinamo în acea perioadă, Matache a prins seara carierei și a contribuit din plin la ultima calificare roș-albă în grupele unei competiții europene, un „fruct interzis” pentru „câini” din acel moment.

În vârstă de 42 de ani, în prezent antrenor al portarilor la FC Voluntari, parte din staff-ul lui Claudiu Niculescu - și el pe teren la Liberec - Florin Matache a povestit pentru cititorii Gazetei Sporturilor cum a decurs seara memorabilă reușită acum 15 ani.

„Îmi amintesc cu plăcere și bucurie de meciul ăla, a rămas un moment de referință pentru mine, personal, dar și pentru echipă. Din păcate, acea calificare a rămas ultima în faza grupelor pentru Dinamo... Sunt amintiri frumoase, de care îmi aduc aminte în fiecare an în ziua asta”.

„Nu se gândeau că mai putem întoarce”

Rezervă la meciul tur, Matache a aflat cu o zi înaintea partidei că o să fie titular în Cehia, mai ales că speranțele unui come-back erau destul de scăzute la nivelul staff-ului.

„Ni s-a spus echipa cu o zi, o zi și jumătate înainte. Peste câteva zile, urma să jucăm în Ghencea, cu Steaua. Puneam mai mult preț pe meciul acela, era mai important decât cel de la Liberec. Nu se gândeau că mai putem întoarce... Încercam să pregătim ambele meciuri pe cât putem de bine.

Știam că voi juca... De fapt, dacă vă uitați pe echipă, sunt mai mulți jucători în primul «11» care evoluaseră mai puțin de-a lungul timpului... Diabate, Molinero în dreapta, care era la primul lui joc.

În față îi aveam pe Niculescu și Marius Niculae, care te trăgeau după tine, era și Andrei Cristea”, și-a continuat Matache istorisirea.

+14 FOTO

Matache recunoaște: „N-aș fi vrut să ajung să trag. Dar a fost o zi în care nu ni se putea întâmpla absolut nimic!”

Dinamo a fost de mai multe ori pe marginea prăpastiei, inclusiv în prelungiri, la 3-0, când Matache a respins magnific de pe linia porții la o mare ocazie a cehilor, pentru ca apoi să pareze ultimul penalty al celor de la Slovan. Fostul portar recunoaște astăzi că n-ar fi vrut să ajungă în postura de a executa la loterie.

„Orice gol luam ar fi însemnat că pierdem calificarea. Au mai avut și o bară, am mai atins o minge, au dat în mine. Fiecare s-a dăruit, s-a sacrificat pentru un țel comun și până la urmă ne-a ieșit.

N-aș fi vrut să ajung să trag! Dar ce pot să mai zic la momentul ăsta? Nu eram pregătit să execut, dar o puneam pe punctul de la 11 metri și aș fi dat cât puteam de tare cu stângul și marcam!

A fost ziua noastră, a fost o zi în care nu ni se putea întâmpla absolut nimic! A fost ziua noastră, așa am simțit toți dintre noi. Indiferent cum ar fi decurs lucrurile, sunt sigur că ne-am fi calificat. Dacă era altă zi, probabil că era altă situație”, a mai spus Matache.

+21 FOTO

„Un pahar de vin și am mers și ne-am culcat”

Matache a mai dezvăluit că roș-albii au petrecut cu moderație în seara de după meciul de la Liberec, mai ales că derby-ul din Ghencea era programat peste doar câteva zile. Pe 30 august, Dinamo s-a impus în fața marii rivale, într-un meci în care între buturi a reintrat Ema Dolha.

„După meci? Am stat, ne-am bucurat, am avut o masă împreună, am avut un pahar de vin, o bere, fiecare ce a vrut, dar după aceea am mers și ne-am culcat, fiindcă dimineața aveam avion și urma să intrăm în cantonament, urma să avem derby cu Steaua și era meci important la momentul ăla. N-am avut timp să sărbătorim”.

+14 FOTO
Match Quiz U. Craiova - Rapid

Ești expert în fotbalul intern? Plasează gratuit predicțiile tale și câștigă superpremiile puse în joc!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
MM Stoica a venit cu faza video în studio ca să-i contrazică pe contestatari: „Priviți! Am tot văzut glume, e multă ură”
Superliga
MM Stoica a venit cu faza video în studio ca să-i contrazică pe contestatari: „Priviți! Am tot văzut glume, e multă ură”
Nici Hagi, nici Balaci, nici Dobrin! » Fotbalistul român pe care Trică îl declară GOAT: „Pentru mine, a fost cel mai mare, cel mai MARE!”
Superliga
Nici Hagi, nici Balaci, nici Dobrin! » Fotbalistul român pe care Trică îl declară GOAT: „Pentru mine, a fost cel mai mare, cel mai MARE!”
Dan Petrescu s-a ridicat supărat de la conferință, iritat de bannerul dinamoviștilor: „Nu sunt respectat! O problemă mare!”
Superliga
Dan Petrescu s-a ridicat supărat de la conferință, iritat de bannerul dinamoviștilor: „Nu sunt respectat! O problemă mare!”

EXCLUSIV „Îmi vine să-mi dau pumni în cap” » Leonard Doroftei, despre marea greșeală pe care și-acum o regretă: „Am vândut-o pe nimic!”

Antrenorul care a descoperit-o pe Simona Halep trăiește o dramă, fiindu-i amputat un picior: „Nu am cum să îi cer ajutorul, cred că tatăl Simonei e supărat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează