OPINII  »  ALEXANDRU BARBU

Olaru de Europa League și umilința CFR-ului

Alexandru Barbu, jurnalist GSP
Alexandru Barbu, jurnalist GSP

Articol de - Publicat joi, 29 august 2024 23:52 / Actualizat vineri, 30 august 2024 07:38

10 concluzii după FCSB - LASK 1-0 și Pafos - CFR Cluj 3-0: campioana României se califică în Europa League, ardelenii sunt eliminați din Conference.

1. Despre calificarea obținută de FCSB. Campioana României s-a duelat cu o echipă de talia ei, a fost o „dublă” echilibrată, norocoasă pe alocuri, tranșată de singurul fotbalist de top al roș-albaștrilor, Olaru, autorul golului fabulos din prelungiri. Darius ar trebui să plece acum de la FCSB, a ajuns la vârsta la care își irosește valoarea în România.

Olaru de Europa League și umilința CFR-ului
FCSB a trecut cu 2-1 la general de LASK în play-off-ul Europa League

2. Cocoșată de plecarea lui Florinel Coman și sabotată continuu de managementul sălbatic al lui Gigi Becali, FCSB ajunge pe tabloul principal din Europa League și datorită lui Charalambous și Pintilii. Calificarea a fost semnată în general de jucători normali, ceva între uscături și pădure, astfel că meritul antrenorilor e cu atât mai mare. Într-adevăr, jocul sugerează de prea puține ori eficiența unui pachet tehnico-tactic complex, dar asta e imposibil când cel care alcătuiește primul „11” și dictează schimbările se pricepe la fotbal ca Serghei Mizil la analiză.

3. Politica de transferuri executată de patronul FCSB a produs un singur update în primul „11” cu LASK, Florin Tănase, transfer oficializat târziu, în plină campanie europeană. FCSB a beneficiat de calificări accesibile și a ajuns în Europa League cu 1,9 milioane de euro investite în mercato și 5 încasate. Business.

4. Nu mai sunt excepții, Chiricheș o comite grav meci de meci. Introdus de pe bancă în repriza secundă, fostul căpitan al naționalei putea să-și îngroape echipa în minutul 90, l-a salvat Târnovanu. Realitatea e că nu mai poate.

5. Cu Sparta Praga, FCSB a adus 28.875 de spectatori în Ghencea, număr-record. Returul cu LASK a convins 21.523 de suporteri să-și cumpere bilet. Da, FCSB are cei mai mulți fani în România, însă majoritatea sunt nepracticanți, de rezultat, „pe interes”, altfel nu se explică de ce roș-albaștrii n-au umplut stadionul la un joc atât de important.

6. Despre eliminarea CFR-ului. Dan Petrescu a umflat-o atât de mult pe Pafos încât și jucătorii lui au început să creadă că înfruntă o echipă redutabilă. Și au intrat pe teren crezând că la ciprioți sunt De Bruyne și Bellingham, nu Tankovic și Dragomir. Fricoși și cu victoria la limită din Gruia ca plasă de siguranță, Nkololo&Co. au fost spulberați de o grupare mediocră, catapultată de clujeni în premieră în grupele unei competiții europene.

Olaru de Europa League și umilința CFR-ului
CFR Cluj a pierdut play-off-ul Conference League, 1-3 la general cu Pafos

7. Boben-Kresic e cea mai slabă pereche de fundași centrali pe care Petrescu a avut-o vreodată la CFR. Fie SuperDan a fost neinspirat la selecție, fie conducerea a refuzat să crească o datorie-gigant ca să-i satisfacă din nou pretențiile antrenorului veșnic nemulțumit.

8. Petrescu nu mai e invincibil. Ultima ediție de campionat ca A1 la CFR a încheiat-o abia pe locul 3, a plecat din România, n-a reușit la Jeonbuk și s-a întors ca să fie umilit de Pafos.

9. Iar eșecul lui Dan Petrescu s-a văzut și la pauză, momentul perfect pentru un antrenor bun să-și reconfigureze echipa prăbușită. Altădată, „Bursucul” câștiga titluri pe banda rulantă, obținea calificări miraculoase cu intervenții violente în vestiar, uneori fabricate benevol. Minutul 47 din Cipru - penalty și 3-0 pentru Pafos.

10. Afacerea CFR Cluj continuă ca o bombă cu ceas, ținând cont că ea înregistra în 2023 o datorie de 35 de milioane de euro. Până acum, bilanțul fiscal al lui Ioan Varga în fotbal era peticit cu trofee, cu performanțe europene. Întreținerea „feroviarilor” riscă să nu mai fie justificată nici măcar de rezultatele sportive, soarta clubului depinde exclusiv de mofturile unui businessman coleric care iese anual în pierdere cu sume exorbitante. Liniștitor, nu?

Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Comentarii (21)
Chris.Dumi
Chris.Dumi  •  02 Septembrie 2024, 12:15
Postat de sibelius pe 30 August 2024, 09:07

De ani de zile ceea ce se întâmplă la CFR e o curiozitate. Uimirea continua. Ii vinzi pe Otele, Sava si Muhar sa mai acoperi din deficit...și cheltuiesti jumate din sumă pentru Munteanu- rezerva în Europa. Mintea lui Neluțu e la fel de alambicata ca a omologului din Pipera.

Nu el face echipa. Tu esti obisnuit ca stapânul să facă echipa. Nu e asa la CFR. Au antrenor, staff tehnic ei fac echipa si inlocuirile. De data aceasta au gresit tot. Din ce informatii am de la oameni de incredere, Nelu Varga a refuzat sa se mai uite la meci din minutul 30.

zelosu
zelosu  •  02 Septembrie 2024, 09:45
Postat de Haha1989 pe 01 Septembrie 2024, 17:27

Nu vreau sa te jignesc dar arăți nivelul tău de frustrat, de restul nici nu mai spun. CFR un club privat cu cele mai mari performante în fotbalul romanesc în ultimii 15 ani trebuie să-ți dea raportul? La cum gândești ai putea pune aceasi intrebare și la clubul tău preferat!

Deci daca ai performante nu mai conteaza nimic, lege, moraliate, da le incolo ca aveti performante. Esti foarte inteligent. Si ce mari performante ati avut ma, mie mi ar fi rusine sa le numesc 'performante', ati mai batut si voi din cand in cand pe cineva. Sa bati Ajax in primavara asta chiar se poate numi performanta

zelosu
zelosu  •  02 Septembrie 2024, 09:42

Sa ii spuna cineva autorului sa se mai uite la meciuri. Cu Saburtalo am fost 40 de mii in conditiile in care nu mai castigasem un campionat de vreo 8 ani. Sa faceti o statistica cu media suporterilor in ultimii 10 ani sa vedem daca sunt suporteri de rezultat.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează