INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  NAPOLI - PARMA

Notele primite de Man și Mihăilă după meciul dramatic cu Napoli! Reacțiile italienilor: „O săgeată” + „Substanță și calitate”

În deplasarea de la Napoli, Dennis Man a ieșit mai mult în evidență în prima repriză / Foto: Imago
În deplasarea de la Napoli, Dennis Man a ieșit mai mult în evidență în prima repriză / Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 01 septembrie 2024 10:29 / Actualizat duminica, 01 septembrie 2024 10:50

Dennis Man și Valentin Mihăilă n-au făcut cea mai bună figură la Parma, sâmbătă, în meciul pierdut la Napoli (1-2). Ei au fost notați de Gazzetta dello Sport cu 5,5 și de Corriere dello Sport cu 6,5.

Românii Parmei, Dennis Man și Vali Mihăilă, nu vin cu cel mai bun tonus bun la națională, pentru meciurile din Liga Națiunilor. După două partide reușite cu Parma, 1-1 împotriva Fiorentinei și 2-1 cu Milan, ambele cu gol pentru Man, la Napoli au coborât ștacheta și „cruciații” au pierdut cu 1-2, deși au condus multă vreme cu 1-0 pe tabelă.

Gazzetta dello Sport despre Dennis Man: „O săgeată care a început prin a deschide porți”

În consecință, și notele lor în presa de specialitate au fost mai scăzute. Gazzetta dello Sport le-a dat 5,5 și a scris că, deși au schimbat flancurile între ei, la un moment dat, niciunul n-a reușit să se descurce mai bine. „O săgeată care a început prin a deschide culoare. De pe dreapta s-a mutat apoi pe stânga. Dar cu trecerea timpului s-a estompat pe stadionul debutului său în Serie A”, a scris cotidianul roz despre Man.

În ceea ce-l privește pe Mihăilă, Gazzetta a văzut cum „el i-a arătat lui Napoli din capul locului intențiile Parmei. S-a mutat apoi pe flancul drept, iar la un moment dat a jucat și vârf. Dar au fost și destule neîmpliniri”. Cel mai slab de la parmegiani a fost considerat portarul Suzuki, notat cu 5 pentru intrarea criminală la Neres și eliminarea care a urmat (75).

Corriere dello Sport l-a apreciat pe Mihăilă: „Substanță și calitate”

Corriere della Sport a fost mai generos cu ambii noștri internaționali. I-a notat cu 6,5. „Câteva idei de-ale lui în prima repriză, când Parma a jucat pe atacanți”, a sunat caracterizarea ziarului pentru Man. Iar în dreptul lui Mihăilă, jurnaliștii italieni au notat: „Substanță și calitate”.

Ex-craioveanul a fost înlocuit de antrenorul Fabio Pecchia în minutul 73, cu puțin înaintea eliminării lui Suzuki, în vreme ce Man a fost păstrat pe teren până la fluierul final.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gheorghe Hagi a vândut iar! „Regele Exporturilor” este noul investitor de la Farul și oferă o sumă importantă: „Nu-mi place fotbalul, dar cred în Hagi!” + Cum arată acum acționariatul
Superliga
Gheorghe Hagi a vândut iar! „Regele Exporturilor” este noul investitor de la Farul și oferă o sumă importantă: „Nu-mi place fotbalul, dar cred în Hagi!” + Cum arată acum acționariatul
Helmut Duckadam a fost operat pe cord deschis » Primele informații: rămâne în spital până cel puțin luni!
Stiri extrasport
Helmut Duckadam a fost operat pe cord deschis » Primele informații: rămâne în spital până cel puțin luni!
Intră CFR Cluj în insolvență? » Ioan Varga are datorii de peste 60 de milioane de euro pe care trebuia să le achite de 6 ani!
Superliga
Intră CFR Cluj în insolvență? » Ioan Varga are datorii de peste 60 de milioane de euro pe care trebuia să le achite de 6 ani!

Campionul mondial și european, suspendat pentru că a făcut semnul crucii la Jocurile Olimpice de la Paris: „Dumnezeu mi-a dat totul! Nu voi schimba nimic”

Între timp, în România: bazin semiolimpic inaugurat într-un sat fără canalizare » „Mobilizez babele de prin jurul meu și ne ducem împreună”


Comentarii (2)
MaxiP
MaxiP  •  01 Septembrie 2024, 20:20
Postat de schalker pe 01 Septembrie 2024, 15:34

Cica nu vin la nationala cu cel mai bun tonus. Oare cel care a scris articolul a vazut meciul de aseara sau se ia dupa niste note date de gazete? Eu cred ca s-a uitat la SuperMamaLiga1 Aseara Man, pe transmisiunea in direct, era pe locul doi dintre toti jucatorii la propunerea ptr Man of the Match. Si chiar a jucat bine ,si el si Mihaila. Cred ca vin cu un tonus foarte bun la nationala, joaca meci de meci titulari in Serie A, aseara nu au fost cu nimic mai prejos decat cei de la Napoli. Ultimele 20 min le-au jucat cu un jucator de camp ca portar.

Am auzit si eu opiniile si ma intrebam la ce se refera lumea cand spun ca n-au jucat bine. Ei sunt cumva la nivelul n-a mai dat gol, a facut meci mai slab. Si mie mi s-a parut ca au jucat foarte bine, au tinut de minge, au facut bine faza defensiva, au jucat cu avantaj o buna perioada de timp, normal ca mai ales cand au ramas cu om in minus n-au mai iesit neaparat in evidenta dpdv ofensiv. Dar gazetaria e gazetarie, o fac toti amatorii.

schalker
schalker  •  01 Septembrie 2024, 15:34

Cica nu vin la nationala cu cel mai bun tonus. Oare cel care a scris articolul a vazut meciul de aseara sau se ia dupa niste note date de gazete? Eu cred ca s-a uitat la SuperMamaLiga1 Aseara Man, pe transmisiunea in direct, era pe locul doi dintre toti jucatorii la propunerea ptr Man of the Match. Si chiar a jucat bine ,si el si Mihaila. Cred ca vin cu un tonus foarte bun la nationala, joaca meci de meci titulari in Serie A, aseara nu au fost cu nimic mai prejos decat cei de la Napoli. Ultimele 20 min le-au jucat cu un jucator de camp ca portar.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează