GSP SPECIAL  »  SPECIAL  »  GAZETA SPORTURILOR - 100

100 de ani de Gazeta Sporturilor! A supraviețuit Războiului, sufocată de comuniști, renăscută după Revoluție » Mesaje de suflet de la Nadia Comăneci, Gică Hagi și alți campioni ai României

Ediție specială - Gazeta Sporturilor la 100 de ani
Ediție specială - Gazeta Sporturilor la 100 de ani

Articol de , , - Publicat sambata, 14 septembrie 2024 10:00 / Actualizat sambata, 14 septembrie 2024 10:00

Gazeta Sporturilor a apărut prima oară pe 14 septembrie 1924, a devenit un nume respectat în perioada interbelică, a fost publicată intermitent în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a închis în perioada comunismului și a fost reînființată de Ioan Chirilă pe 24 decembrie 1989

Istoria Gazetei Sporturilor e la fel de tumultuoasă precum cea a României din ultimii 100 de ani.

Ziarul a început să apară pe 14 septembrie 1924. Frecvența aparițiilor de atunci era de 4 zile pe săptămână.

În partea stângă a primei pagini era plasat un editorial, pe care îl scria de obicei "prim redactorul" N. Papagheorghe. Imediat sub titlu era cea mai importantă sau inedită știre a zilei. Primul număr alocă acest spațiu unei știri despre primul campionat feminin de ciclism. Nu sunt prea multe detalii despre această competiție, ci doar că a fost "câștigată de d-ra Thuault, care a parcurs cei 35 de kilometri într-o oră, 10 minute și 45 de secunde".

A supraviețuit Războiului, sufocată de comuniști, renăscută după Revoluție

În luna decembrie 1924, din cauza lipsei competițiilor sportive și a motivelor financiare, Gazeta va apărea doar de două ori pe săptămâna, iar din anul 1925 ziarul va fi publicat de trei ori pe săptămână în lunile aprilie-noiembrie și de două ori pe săptămână în timpul iernii. A apărut așa până la 14 mai 1934, când a devenit cotidian.

Primul număr a costat 3 lei, dar condițiile vremii au determinat scumpirea ziarului la 4 lei (1925) și la 6 lei în decembrie 1926, ultimul preț fiind menținut până după 1932, când ziarul își mărește formatul odată cu startul diviziei naționale de fotbal. Odată cu apariția cotidiană, în mai 1934, ziarul se ieftineşte la 3 lei.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Gazeta își încetează apariția la 2 august 1940, după 3.554 zile de apariție. Ziarul va reapărea la 6 octombrie 1940, cu un alt număr 1, și va avea 6 pagini duminica și lunea și 4 pagini în celelalte zile.

Șicane de la comuniști

Bombardamentele de la 23 august opresc apariția ziarului pentru 6 zile, dar și acest eveniment va fi depășit. Ce n-au reușit legionarii și nici arestarea lui Antonescu vor reuși comunișții.

La 19 aprilie 1945 apare Sportul popular, cu două numere pe săptămână. Gazeta începe să nu apară lunea, duminica devenind zi liberă. Din mai 1945, Sportul popular devine cotidian, iar din 26 iunie apare în format mare. Începe o nouă concurență, GSP cu Sportul popular.

Noul cotidian e susținut de noul regim instaurat în România. Gazeta încă rezistă, dar fără apariția de lunea pierde locul de pe piață.

Luna aprilie a anului 1947 îi va fi fatală. Inflația face ziarul să se scumpească de la 2.000 lei, la început de aprilie, la 7.000 lei de Paști și 10.000 lei la 17 aprilie. Sportul popular urcă prețul până la 5.000 lei, fiind subvenționat, la nevoie, de organismele de stat.

Final de drum în aprilie 1947

Gazeta apare pentru ultima dată la 17 aprilie 1947. Rămâne pe piață doar Sportul popular.

Anii de glorie ai lui Ceaușescu vor aduce schimbarea numelui ziarului, care devine Sportul, de la 11 noiembrie 1967, va apărea de 7 ori pe săptămână, mai mult decât Scânteia sau România liberă, în 4 pagini mari.

Însă de la 1 mai 1974, ziarul revine la formatul mic, ajunge la 5 apariții pe săptămână până în 1977. Încearcă din nou formatul mare, dar vine cutremurul și revine la formatul mic sub care va apărea până la 22 decembrie 1989.

Peste două zile, Sportul ia numele ziarului istoric de sport al României, Gazeta Sporturilor.

Renașterea după Revoluție

Se va începe o nouă numerotare, cu un nou număr 1, a șaptea din istorie, după cele din 1924, 1940, 1944, 1945, 1946 și 1947.

Noul cotidian rezistă pe piață în ciuda concurenței tot mai puternice, mai ales după apariția ProSport, cel mai modern ziar din acea perioadă, condus de Ovidiu Ioanițoaia și Cătălin Tolontan.

În iunie 2003, întreaga echipă de la ProSport trece la Gazeta Sporturilor, iar GSP va deveni în timp cel mai important cotidian de sport din România.

Marii campioni ai României, mesaje de suflet la 100 de ani de Gazeta Sporturilor

Un secol de Gazeta Sporturilor a însemnat o călătorie lungă împreună cu publicul alături de marii campioni ai României. O parte dintre ei vin azi cu mesaje de suflet cu ocazia sărbătorii celui mai important titlu din istoria presei sportive românești.

Din 1924 până în prezent, Gazeta Sporturilor a adus în fața cititorilor, în versiune print sau online, poveștile campionilor care au scris istorie.

Au fost momente de bucurie, de tristețe, lacrimi de fericire sau de deznădejde în arene, toate au însoțit generații întregi de iubitori ai sportului în paginile de hârtie sau virtuale ale Gazetei.

Azi, mari campioni întorc spre ziar mesaje de suflet.

Nadia Comăneci: „Continui să răsfoiesc paginile, acum online, ale Gazetei”

Doresc să vă felicit cu ocazia aniversării cu numărul 100. Am rămas plăcut surprinsă să aflu că o publicație atât de dinamică, activă și prezentă în viața sportivă are o astfel de tradiție. Continui să răsfoiesc paginile, acum online, ale Gazetei și să aflu despre evenimentele și performanțele sportive din țară și de pretutindeni, cu bucurie și dorința de informare. Urez un sincer „La mulți ani!” tuturor jurnaliștilor care au lucrat, lucrează și vor lucra în continuare la această prestigioasă publicație sportivă. La mulți ani și să citim de bine!

- Nadia Comăneci, campioană olimpică gimnastică

100 de ani de Gazeta Sporturilor! A supraviețuit Războiului, sufocată de comuniști, renăscută după Revoluție » Mesaje de suflet de la Nadia Comăneci, Gică Hagi și alți campioni ai României

Edi Iordănescu: „Vreau să cred că spiritul și valorile Gazetei au parcurs provocările timpului”

Am crescut și m-am format într-un fotbal românesc în care Gazeta Sporturilor a constituit, cu mult înaintea generației mele și sper eu că pentru multe alte generații de acum înainte, un element important al fenomenului sportiv, dar și al societății noastre.

Vreau să cred că spiritul și valorile Gazetei au parcurs provocările timpului, adaptându-se fiecărei epoci, deși eu încă păstrez nostalgia cuvântului tipărit. Iar românii au fost mereu alături de pasiunea și talentul jurnaliștilor în cei 100 de ani care s-au scurs.

La mulți ani, Gazeta Sporturilor! La mulți ani tuturor cititorilor care țin în viață această parte importantă a culturii fotbalistice din România!"

- Edi Iordănescu, fost selecționer România

100 de ani de Gazeta Sporturilor! A supraviețuit Războiului, sufocată de comuniști, renăscută după Revoluție » Mesaje de suflet de la Nadia Comăneci, Gică Hagi și alți campioni ai României

Gheorghe Hagi: „Gazeta mi-a însoțit întreaga carieră”

La împlinirea vârstei de 100 de ani, vă transmit felicitările mele și să mergeți tot așa înainte, pentru cel puțin încă un centenar! Să susțineți în continuare cu pasiune și dedicare sportul românesc și să avem cu toții parte de cât mai multe rezultate pozitive! Gazeta mi-a însoțit întreaga carieră, am călătorit împreună și am realizat împreună lucruri frumoase, apreciate de public. La mulți ani, Gazeta Sporturilor!

- Gheorghe Hagi, antrenor Farul

100 de ani de Gazeta Sporturilor! A supraviețuit Războiului, sufocată de comuniști, renăscută după Revoluție » Mesaje de suflet de la Nadia Comăneci, Gică Hagi și alți campioni ai României

Alina Dumitru: „Gazeta Sporturilor e primul ziar care a promovat și a fost alături de sportivi”

La mulți ani Gazeta Sporturilor la împlinirea a 100 de ani de activitate. Este primul ziar care a promovat și a fost alături de sportivi, atât la evenimente mondiale importante, dar și la competiții naționale. Cititorii s-au putut bucura de fiecare dată de relatări echilibrate și de informații valoroase. Vă felicit! La mulți ani!

- Alina Dumitru, campioană olimpică judo

100 de ani de Gazeta Sporturilor! A supraviețuit Războiului, sufocată de comuniști, renăscută după Revoluție » Mesaje de suflet de la Nadia Comăneci, Gică Hagi și alți campioni ai României

Cristian Gațu: „Prin generațiile de ziariști ai Gazetei s-a păstrat vie în timp și pasiunea oamenilor pentru sport”

Am avut mereu o relație specială cu Gazeta Sporturilor, unde tatăl meu, Petre Gațu, a fost ziarist. Așa că îl citeam zilnic, de când am învățat să buchisesc. Devoram mai ales cronicile și informațiile despre fotbal, prima mea mare pasiune. Apoi, firește, pe cele despre handbal. În '70, când ne-am întors de la primul Mondial câștigat de România, în Franța, mama și tata îmi păstraseră toate ziarele, istoria scrisă a competiției. Vă urmăresc și pe internet și sper să mai rezistați măcar încă o sută de ani. Fiindcă prin generațiile de ziariști ai Gazetei s-a păstrat vie în timp și pasiunea oamenilor pentru sport. La mulți ani, Gazeta Sporturilor!

- Cristian Gațu, fost dublu campion mondial de handbal

100 de ani de Gazeta Sporturilor! A supraviețuit Războiului, sufocată de comuniști, renăscută după Revoluție » Mesaje de suflet de la Nadia Comăneci, Gică Hagi și alți campioni ai României

Constantina Diță: „Vă doresc să fiți alături de sportul românesc și pe mai departe”

La aniversarea Centenarului, vreau să vă mulțumesc pentru toate articolele dedicate sportivilor români, de 100 de ani încoace. Și vă doresc să fiți alături de sportul românesc și pe mai departe! La mulți ani, Gazeta Sporturilor! La mulți ani, GSP.ro!

- Constantina Diță, campioană olimpică maraton

100 de ani de Gazeta Sporturilor! A supraviețuit Războiului, sufocată de comuniști, renăscută după Revoluție » Mesaje de suflet de la Nadia Comăneci, Gică Hagi și alți campioni ai României
Constantina Diță

Dorinel Munteanu: „Când spui că un ziar a ajuns la 100 de ani, nici nu mai e nevoie de cuvinte”

Când spui că un ziar a ajuns la 100 de ani, nici nu mai e nevoie de cuvinte. Am crescut cu Gazeta Sporturilor tipărită, dar lumea s-a schimbat, iar acum citesc zilnic GSP.ro. Vă doresc să mergeți mai departe măcar încă pe atât"

- Dorinel Munteanu, fost component al Generației de Aur

100 de ani de Gazeta Sporturilor! A supraviețuit Războiului, sufocată de comuniști, renăscută după Revoluție » Mesaje de suflet de la Nadia Comăneci, Gică Hagi și alți campioni ai României
Dorinel Munteanu

Elisabeta Lipă: „Istoria Gazetei Sportului s-a scris în paralel cu istoria sportului românesc”

Istoria Gazetei Sportului s-a scris în paralel cu istoria sportului românesc. Felicit Gazeta Sporturilor pentru cei 100 de ani de activitate, un secol de dedicare și pasiune pentru sportul românesc. Am avut bucuria de a fi însoțită și susținută de Gazetă de-a lungul întregii mele cariere, atât ca sportiv de performanță, cât și după retragerea mea din activitatea competițională. Pentru acest lucru vă mulțumesc! Ați demonstrat că sunteți un partener de încredere, obiectiv și devotat, pentru sportul românesc! La mulți ani plini de inspirație și mult succes în continuare!"

- Elisabeta Lipă, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport

100 de ani de Gazeta Sporturilor! A supraviețuit Războiului, sufocată de comuniști, renăscută după Revoluție » Mesaje de suflet de la Nadia Comăneci, Gică Hagi și alți campioni ai României
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Campionate
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Liga 2
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (10)
dragan
dragan  •  14 Septembrie 2024, 20:50
Postat de dragan pe 14 Septembrie 2024, 11:37

domnule Hagi, faceti-ma sa inteleg: cum e posibil ca astia sa va batjocoreasca zilnic- inclusiv, familia- si d-voastra sa-i felicitati? va anunt ca in dimineata asta ati pierdut nu numai un suporter ci si respectul meu! daca vreti sa le intoarceti si celalalt obraz, e bine ca cei ca mine sa nu fiu prin preajma! pentru toata lumea! adio!

sa nu FIE! furia nu-i o scuza, dar greseala mea- spre deosebire de greseala d-voastra- poate fi iertata!

dragan
dragan  •  14 Septembrie 2024, 11:37

domnule Hagi, faceti-ma sa inteleg: cum e posibil ca astia sa va batjocoreasca zilnic- inclusiv, familia- si d-voastra sa-i felicitati? va anunt ca in dimineata asta ati pierdut nu numai un suporter ci si respectul meu! daca vreti sa le intoarceti si celalalt obraz, e bine ca cei ca mine sa nu fiu prin preajma! pentru toata lumea! adio!

dragna
dragna  •  14 Septembrie 2024, 11:16

A supravietuit si nu prea...

Vezi toate comentariile (10)
Comentează