Articol de David Marinescu - Publicat joi, 26 septembrie 2024 18:47 / Actualizat joi, 26 septembrie 2024 19:06
Gabriel Torje (34 de ani), liber de contract, a rememorat debutul ca titular în Liga 1, pe când avea doar 16 ani, în înfrângerea de acasă a celor de la Poli Timișoara cu Oțelul Galați, scor 0-2.
Pe banca tehnică a timișorenilor se afla Gică Hagi, care și-a dat demisia imediat după meci.
Gabi Torje a rememorat debutul ca titular în Liga 1: „Am luat bătaie, dar eu am jucat foarte bine. Am meciul acasă pe CD”
„Am debutat cu FC Argeș. Am făcut 0-0, am intrat în minutul 75, am jucat destul de bine. După aveam deplasare cu FC Național, eram anunțat titular, dar nu am putut să joc. La Liga 1 ai nevoie de viză de la LPF, ligile inferioare au viză FRF. Eu pe carnetul de joc aveam doar viza FRF, deci dacă cei de la FC Argeș făceau contestație atunci, noi pierdeam 3-0.
Când ne-am dus la FC Național au vrut să mă bage titular, dar când s-au uitat au văzut că n-am viză, mi-au spus că nu pot să joc. Și eu și Latovlevici eram în situația asta, încă nu jucasem la echipa mare, fusesem doar la echipa a doua, care juca în Liga 2 atunci.
N-am jucat atunci deloc, am jucat la echipa a doua în dimineața următoare. Săptămâna următoare am primit viza și am jucat acasă cu Oțelul. Am jucat foarte bine, am meciul acasă pe CD, și acum mă uit. Bine, am luat bătaie, dar eu am jucat foarte bine, fiind și copil la 16 ani.
După am plecat în deplasare cu Farul, am bătut acolo, am dat și gol cu capul. Imediat după meciul cu Oțelul Gică Hagi a plecat, n-a mai stat, a rămas Iosif Rotariu și am continuat cu el până la sfârșitul sezonului.
Am jucat la prima echipă, după care a venit Sorin Cârțu. Pe mine nu m-a mai băgat, a zis că sunt prea mic. Alegeri și alegeri, acum depinde de ficare antrenor, eu nu pot să decid la 16 ani, să-i zic unui antrenor să mă bage, este responsabil de rezultate.
M-a băgat foarte puțin, am jucat aproape tot sezonul în Liga 2. Am jucat ca vârf 2, cred că am dat vreo 10 sau 12 goluri, după care am venit la echipa mare cu Dusan Uhrin. Am jucat și după am plecat la Dinamo în iarnă”, a declarat Gabriel Torje, potrivit iamsport.
Torje e liber de contract, dar negociază revenirea la Concordia Chiajna, în Liga 2.
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!