INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  REVENIRE

Olimpiu Moruțan revine pe teren după 6 luni! Vești bune pentru Mircea Lucescu

Olimpiu Moruțan, foto: Imago Images
Olimpiu Moruțan, foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 28 septembrie 2024, 17:36 / Actualizat sambata, 28 septembrie 2024 18:15

Așteptarea e aproape de final pentru Olimpiu Moruțan (25 de ani). Mijlocașul celor de la Pisa este aproape de revenirea pe teren după accidentarea suferită în luna aprilie, atunci când evolua pentru Ankaragucu, formație din Turcia.

Pisa, noua formație a internaționalului român, îl așteaptă cu brațele deschise pe Moruțan, cel care un apucat să redebuteze pentru formația din Serie B. Potrivit presei din Italia, Moruțan se află în faza finală a perioadei de recuperare și este așteptat la echipă în luna octombrie, atunci când ar urma să reia antrenamentele.

Olimpiu Moruțan, gata de revenirea pe teren

Fostul mijlocaș al FCSB-ului a avut parte de una dintre cele mai complicate perioade din viața sa. Aflat în formă, acesta și-a rupt tendonul lui Ahile în luna aprilie și a ratat inclusiv Campionatul European din Germania, acolo unde urma să fie convocat de Edi Iordănescu, fostul selecționer.

La aproape 6 luni de la acel eveniment nefericit, Moruțan este foarte aproape de revenirea pe teren. Fotbalistul se află în acest moment la o clinică medicală din Bologna și ar urma să fie reintegrat în circuitul echipei din luna octombrie.

„Au sosit veștile bune despre starea lui Olimpiu Moruțan. Jucătorul se află într-o clinică de reabilitare din Bologna pentru ultima etapă a recuperării sale, care decurge bine. Obiectivul celor de la Pisa este să-l primească în echipă în cursul lunii octombrie, pentru a fi disponibil până în decembrie și pe deplin pregătit pentru returul campionatului”, scriu cei de la pianetaserieb.it.

Pisa l-a împrumutat pe Moruțan de la Galatasaray. Acest împrumut este valabil până în vara lui 2025. Italieni au păstrat și o opțiune de cumpărare pentru Moruțan.

Pisa și-a propus promovarea în Serie A în acest sezon, iar începutul de campionat este promițător. Se află pe primul loc, cu 16 puncte după primele 6 etape.

3 milioane de euroe cota lui Olimpiu Moruțan, potrivit Transfermarkt

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Partenera titularului de la Rapid a plecat din România: „Alte 3 luni departe de tine. Nu sunt sigură dacă devine mai greu sau mai ușor”
Superliga
Partenera titularului de la Rapid a plecat din România: „Alte 3 luni departe de tine. Nu sunt sigură dacă devine mai greu sau mai ușor”
România, bătută zdravăn de Ungaria » Florentin Pera are mult de lucru înaintea Campionatului European de handbal feminin
Handbal
România, bătută zdravăn de Ungaria » Florentin Pera are mult de lucru înaintea Campionatului European de handbal feminin
Fostul mare internațional și-a aflat pedeapsa, după ce i-a distrus garajul unui vecin cu o drujbă » Motivul din spatele gestului șocant
Campionate
Fostul mare internațional și-a aflat pedeapsa, după ce i-a distrus garajul unui vecin cu o drujbă » Motivul din spatele gestului șocant

Cosmin Olăroiu nu ne vrea în UE, Ion Țiriac nu ne vrea în NATO! Declarații controversate în studioul GSP: „Sunt stupefiat! Nu-mi trebuie bază militară! Știți ce ar merge, în schimb?”

Ce-a pățit soția fotbalistului când a ajuns în Botoșani? „S-a dus la mall în Iași, o sută de kilometri, și ne-a spus: «Mamă, ce oraș mare»!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează