Ce urmărește „atacatorul” Marian Iancu?

Dacă vizează ceva, nu e greu de ghicit ce. E vorba de locul de onoare din sala tronului, în ideea că noul stadion de lângă șine are o astfel de sală. Dar Marian Iancu a spus limpede că nu-l interesează asta, la fiecare ieșire publică de-a sa, echivalentă cu câte un atac nemilos la adresa lui Dan Șucu.

Ținta cea mai de sus

Acolo țintesc vorbele sale, sus de tot, ceilalți sunt doar „victime colaterale”. Dovadă că Viorel Moldovan, masacrat efectiv la Fanatik în urmă cu o săptămână, devine acum posesor de dreptate în istorioara militară cu infanteria ușoară, cea care i-a provocat ”dezgust” lui Șumudică. Ținta lui Iancu e cea mai de sus.

Nu se știe dacă pentru corporatismul vădit care răzbate din absolut toate acțiunile lui Dan Șucu. Mai degrabă corporatismul e doar ceva care irită, care zgârie, iar îndărătul acestuia „atacatorul” a sesizat lucruri pe care fierbintea suflare rapidistă refuză să le vadă.

Vânzarea golgeterilor

Dar multe dintre comentarii sunt concrete, cu subiect și predicat. Și mai ales cu cifre. Nu pot fi ignorate. Rapidul bâjbâie de vreo trei ani, anunță titlu după titlu, se împăunează cu investițiile (care există, dar nu la nivelul dorit) și tratează colateral, aproape că uită, capitolul vânzărilor de jucători. Iancu punctează argumentat vânzarea ultimilor doi golgeteri ai echipei, Dugandzic și Rrahmani, primul chiar al campionatului terminat în vara lui 2023. Spune că n-ai cum să-ți propui lucruri mărețe atunci când îți pui pe tarabă gurile de foc.

Lucruri reale

„Viața în atac e pustiu”, „Rapid e doar la trei puncte de retrogradarea directă”, „pericolul e sus, în tribuna VIP”, „infanteria grea au vândut-o și l-au adus pe Șumudică să-l facă de râs”, „fericirea disperată de după Victoria cu Slobozia” sunt câteva dintre cele mai recente aserțiuni ale lui Marian Iancu, publicate pe orangesport.ro.

Toate adevărate, ultima dintre ele observată și de deasuprasemnatul săptămâna trecută în editorialul „Rapid a câștigat liga campionilor în finala cu Slobozia”. Nu că n-ar fi și celelalte adevărate. Sunt, și încă cum!

Pe aceeași lungime de undă cu presa?

Poate că unii vor lua intervențiile lui Iancu drept o dorință de a reveni în prim-plan mediatic după problemele (fără nicio legătură cu fotbalul) pe care le-a avut. Iar intenția sa de a ataca vine pe aceeași lungime de undă cu a instituțiilor media, nerăbdătoare să găzduiască polemici.

Acest lucru ar fi valabil dacă ”atacatorul” și-ar fi manifestat dorința de a cumpăra, de a conduce sau măcar de a sponsoriza Rapidul, știute fiind afinitățile sale vișinii, chiar dacă în fotbal s-a îmbrăcat doar în violetul Timișoarei. Dar, printre nenumăratele atacuri, a ținut de fiecare dată să precizeze că nu-l interesează asemenea lucruri. Și-atunci?

Uneltitori, uzurpatori

Așa suntem plămădiți noi, de fiecare dată când cineva spune ceva, sigur trebuie că insul în cauză e mânat în luptă de gânduri ascunse. Urmărește el ceva, nu-și răcește gura de pomană, consumând neuroni și timp ca să spună niște lucruri doar așa, pur și simplu.

Nu e crezut respectivul nici când repetă până la obsesie că nu urmărește nimic. Și, de fapt, acestea sunt întotdeauna gândurile celor vizați de asemenea comentarii. Nu dacă problemele scoase în evidență sunt adevărate (iar în cazul acesta sunt) și dacă nu cumva în spatele lor se află vreo uneltire care să ducă la uzurparea unui tron imaginar, de pe care poate că lucrurile se văd altfel.