FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - GLORIA BUZĂU

GALERIE FOTO Victorie blondă » FCSB a ajuns în buza play-off-ului după succesul cu Buzău: Tavi Popescu a făcut show

FCSB - Gloria Buzău/ foto Cristi Preda (GSP) +33   FOTO
FCSB - Gloria Buzău/ foto Cristi Preda (GSP)

Articol de , , , - Publicat duminica, 06 octombrie 2024 22:54 / Actualizat duminica, 06 octombrie 2024 23:08

FCSB a câștigat cu Gloria Buzău, scor 3-2, în etapa a 12-a din Superliga. Octavian Popescu a marcat prima „dublă” din carieră și primele goluri după un an. După acest succes, roș-albaștrii au urcat pe locul 7 în campionat, la 2 puncte sub Petrolul, locul 6.

Cronică de Justin Gafiuc după FCSB - Gloria Buzău: „Tavi-show! FCSB s-a relaxat în fața Buzăului și s-a fixat lângă zona de play-off”

Campioana a trecut cu 3-2 de Gloria Buzău într-un meci pe care l-a dominat autoritar, în ciuda scorului strâns. O ”dublă” a lui Octavian Popescu și un gol semnat de Bârligea au anulat reușitele lui Jipa și Cestor

Când vine vorba de Gigi Becali versus Buzău, prima imagine fuge spre golul lui Romeo Bunică din prelungirile unui meci de pomină disputat în Crâng, în noiembrie 2007. Se termina atunci 1-1, iar Steaua, cu denumirea din acel moment, pierdea incredibil două puncte prețioase în drumul spre titlu în fața unei formații-vasal. Iar la final rezulta un dialog uluitor între patronul roș-albaștrilor și fotbalistul ”vinovat” că a înscris împotriva bucureștenilor:

- Băi, Bunică, câte goluri ai dat tu campionatul ăsta?

- Unu, nea Gigi!

- Păi, bine, bă, hahalero, tocmai cu Steaua ți-ai găsit să-l dai?

Jipa putea deveni „noua hahaleră”

Peste ani, noua „hahaleră” se numește Alexandru Jipa, e târgoviștean, are 22 de ani și a ajuns în vară la Buzău, cu statut de împrumut de la Hermannstadt. Acum, pe Arena Națională, a înscris primul său gol din acest campionat împotriva campioanei și a făcut ca meciul FCSB – Gloria să pornească practic de la 0-1 grație reușitei sale din minutul 5.

Puștiul lansat la Chindia de Emil Săndoi a luat o fază pe cont propriu de la tușa din dreapta, s-a dus spre axul central printre patru adversari adormiți și a pleznit un șut grozav pe lângă mănușa lui Târnovanu, uluit și el de îndrăzneala mijlocașului oaspete.

În startul de partidă, FCSB a părut, prin urmare, că a venit cumva pe vârfuri la întâlnirea cu un adversar pe care și-a închipuit că-l va supune urgent, după succesul entuziasmant de la Salonic. Asta în condițiile unei formații complet schimbate față de deplasarea cu PAOK și cu o defensivă decimată de accidentări și suspendări. Fără Ngezana, Dawa și Mihai Popescu, Becali l-a titularizat pe Șut în postură de fundaș central, așezându-l lângă veteranul Chiricheș.

Schimbările care au inventat golul trei

Va fi fost însă, până la urmă, un simplu foc de paie aprins de trupa lui Neagoe. Ușor, ușor, buzoienii s-au topit, au deschis breșe școlărești în apărare, iar escapedele dincolo de centrul terenului au însemnat prin ele însele evenimente remarcabile.

Octavian Popescu a egalat spre finalul mitanului din lovitură liberă, apoi, spre mijlocul părții secunde, tot el a marcat de la marginea careului, printre doi fundași îngenunchiați în speranța unui blocaj de ultim moment.

La pauză, patronul ordonase schimbările de strategie, cu Bârligea în locul lui Edjouma și Băluță la Miculescu. Iar mișcările i-au pus pe ambii nou intrați în rol de gol: Alex a operat un assist, iar Daniel a băgat-o din nou în ațe, după episodul de la Salonic.

Și acum, Dinamo și Rangers!

Iar reușita lui Bîrligea va însemna, de fapt, golul de trei puncte, căci Buzăul, în final, a mai avut o străfulgerare, cu o finalizare perfectă a lui Cestor pentru un 3-2 care a ținut prelungirile partidei într-un mic fir de suspans.

N-a mai fost însă loc pentru nimic important, așa că FCSB urcă pe poziția a șaptea, cu 16 puncte și un meci în minus. Iar după pauza ocazionată de întâlnirile ”naționalei” vin două mari examene, cu Dinamo și, mai ales, la Glasgow, acolo unde trupa lui Charalambous va trebui să confirme victoria din Grecia și revenirea din liga internă.

Daniel Bîrligea a reușit și el să marcheze primul gol în campionat pentru FCSB, după ce în Europa League a reușit să puncteze de două ori pentru roș-albaștri, cu RFS și PAOK.

Clasamentul din Superliga

FINAL » FCSB – Gloria Buzău 3-2

  • Aici live + Statistici
  • Au marcat: Oct. Popescu 39, 67, Bîrligea 74 / Jipa 5, Cestor 87
  • 7502 suporteri sunt la meci, oficial

Daniel Bîrligea, în FCSB - Gloria Buzău/ foto Cristi Preda (GSP)
FCSB - Gloria Buzău/ foto Cristi Preda (GSP)
FCSB - Gloria Buzău/ foto Cristi Preda (GSP)
FCSB - Gloria Buzău/ foto Cristi Preda (GSP)
FCSB - Gloria Buzău/ foto Cristi Preda (GSP)
+28 FOTO

Penalty anulat la VAR pentru FCSB

În minutul 6, FCSB a primit penalty, după o intrare a lui Ișfan asupra lui Crețu. Sebastian Colțescu a fost chemat la monitorul VAR, unde a revăzut faza.

„Centralul” a decis să întoarcă decizia și a anulat penalty-ul acordat pentru FCSB. Ișfan intrase prin alunecare la Crețu și l-a atins pe acesta cu mâna.

Victorie blondă » FCSB a ajuns în buza play-off-ului după succesul cu Buzău: Tavi Popescu a făcut show

FCSB – Gloria Buzău, echipe de start

FCSB: Târnovanu - Crețu, Șut, Chiricheș, Panțîru - Alhassan, Edjouma - Ștefănescu, Olaru, Oct. Popescu - Miculescu
Rezerve: Vlad, Tănase, Bîrligea, Popa, Baeten, Băluță, Pantea, Musi, Radunovic, Luis Phelipe
Absenți: Popescu, Dawa (suspendați), Ngezana, Lixandru (accidentați)
Antrenor: Elias Charalambous

  • Cu doar un fundaș central disponibil, Vlad Chiricheș, FCSB l-a trimis în apărare pe Adrian Șut, mijlocaș central la bază.

Gloria Buzău: Lazar – Ciranni, Lovric, Cestor, Diego – Canadjija, Dr. Albu – Jipa, Tavares, Ișfan – Budescu
Rezerve: Greab, Railean, Grosu, Turda, Dobroavlevici, Dumitrașcu, Akhmatov, T. Călin, Tescan, Al. Stan, Ion Gheorghe, Matos
Absenți: -
Antrenor: Eugen Neagoe

Arbitru: Sebastian Colțescu / Asistenți: Daniel Mitruți, Cristian Ilinca
Arbitru VAR: Florin Andrei / Asistent VAR: Andrei Antonie
Stadion: Arena Naţională (Bucureşti)

UPDATE ora 19:20. FCSB a ajuns la stadion

La 10 minute după Gloria, la stadion a ajuns și FCSB. Florin Tănase s-a închinat când a coborât din autocar, în timp ce Băluță i-a dat un autograf unui copil.

Eugen Neagoe
+11 FOTO

UPDATE ora 19:10. Gloria Buzău a ajuns la stadion

Eugen Neagoe
+11 FOTO

Clasamentul live din Superligă

După victoria din Europa League, 1-0 cu PAOK, FCSB revine în Superligă, acolo unde situația nu e ideală. Campioana se află doar pe locul 11, cu 13 puncte în 10 partide. Și are nevoie de victorie pentru a-și continua drumul spre locurile de play-off.

De partea cealaltă, Gloria Buzău, echipă nou promovată, se află pe locul 15, cu 10 puncte în 11 meciuri. Însă trupa lui Eugen Neagoe vine după o serie bună, două egaluri și o victorie, cu Farul.

Cele mai interesante statistici înainte de FCSB – Gloria Buzău

  • Două succese (3-2 Farul, 2-0 UTA Arad), două remize şi două partide pierdute este palmaresul roş-albaştrilor de pe teren propriu din campionatul curent. De partea cealaltă, buzoienii au înregistrat în deplasare o victorie (2-1 Poli Iaşi), două rezultate de egalitate şi trei înfrângeri.
  • Precedentele confruntări în principala competiţie internă dintre roş-albaştri şi o grupare buzoiană au avut loc în ediţia 2008/2009, când bucureştenii au luat patru puncte din cele şase puse în joc, 1-1 pe teren propriu şi 1-0 în deplasare.
  • Eugen Neagoe a mai întâlnit-o pe FCSB în campionat de 17 ori, palmaresul actualului tehnician al celor de la FC Gloria Buzău cuprinzând două victorii, patru rezultate de egalitate şi 11 partide pierdute.
  • 29 de jucători au bifat cel puţin o prezenţă pentru formaţia bucureşteană în ediţia curentă, dintre care nouă au peste 150 de meciuri jucate în Superligă, o bornă pe care, în cazul în care va fi utilizat, o va atinge şi David Miculescu.
  • Gloria s-a bazat pe 33 de fotbalişti, cei mai mulţi dintre toate competitoarele
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Campionate
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Liga 2
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (314)
emilian_din_filiasi
emilian_din_filiasi  •  13 Octombrie 2024, 09:57
Postat de stefanf78 pe 13 Octombrie 2024, 09:34

Am crezut că e Catalynn, lui i’am mai sis “clonache”.

Aha... deci l-ai confundat! Gen cum mi s-a întâmplat mie cu Randoom. :((( Dar e super haioasă coincidența: lui terra.nova - cel pe care l-ai înjurat - i se spunea tot "clonache", cel puțin până-n momentu-n care CSU a recuperat marca și palmaresul istoric prin asocierea cu Pavel Badea :))) Sunt sute de comentarii în care fanii FCU i se adresau cu "clonache". Userul george.br. e cel care i-a spus prima dată așa lui Edi. :)))

stefanf78
stefanf78  •  13 Octombrie 2024, 09:34
Postat de emilian_din_filiasi pe 13 Octombrie 2024, 09:29

Am înțeles asta.... doar că tu nu pe Catalynn l-ai înjurat acolo.... ci pe olteanul meu Edi terra.nova - cu care eu "am o relație mai specială" ... nu tu. Tu n-ai nimic cu ăla , de ce să-l înjuri? Încă o dată, n-am o problemă cu faptul că l-ai înjurat, poate și-a meritat-o.... dar e puțin contrastantă atitudinea ta de atunci cu ce ai scris in comentariile de pe live-ul ăsta. Mai bine citești tu, ... accesează link-ul pe care l-am pus în ultimul reply către Randoom și dă-i scroll pân' la pagina 3 sau 4 in comentarii.

Am crezut că e Catalynn, lui i’am mai sis “clonache”.

emilian_din_filiasi
emilian_din_filiasi  •  13 Octombrie 2024, 09:29
Postat de stefanf78 pe 13 Octombrie 2024, 05:35

Cu Catalynn am o relație mai specială. Citește și o să vezi că am încercat orice cu personajul…

Am înțeles asta.... doar că tu nu pe Catalynn l-ai înjurat acolo.... ci pe olteanul meu Edi terra.nova - cu care eu "am o relație mai specială" ... nu tu. Tu n-ai nimic cu ăla , de ce să-l înjuri? Încă o dată, n-am o problemă cu faptul că l-ai înjurat, poate și-a meritat-o.... dar e puțin contrastantă atitudinea ta de atunci cu ce ai scris in comentariile de pe live-ul ăsta. Mai bine citești tu, ... accesează link-ul pe care l-am pus în ultimul reply către Randoom și dă-i scroll pân' la pagina 3 sau 4 in comentarii.

Vezi toate comentariile (314)
Comentează