INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  SERIE A

Fundașul care nu vrea să mai audă de România, chemat la prima echipă a lui AC Milan de către Paulo Fonseca

Fundașul român a fost chemat de Paulo Fonseca la echipa mare a lui AC Milan. Foto: Imago
Fundașul român a fost chemat de Paulo Fonseca la echipa mare a lui AC Milan. Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 07 octombrie 2024 16:36 / Actualizat luni, 07 octombrie 2024 16:49

Andrei Coubiș (21 de ani), fundașul român de la AC Milan Futuro, urmează să facă pasul la prima echipă, la cererea antrenorului Paulo Fonseca. Tehnicianul rossonerilor este impresionat de randamentul tânărului jucător și a transmis conducerii că dorește să-l integreze în rolul de al cincilea stoper al formației.

Italo-românul vine după o perioadă dificilă, după ce a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate ale genunchiului, vara trecută. Recuperarea s-a întins pe mai bine de 8 luni, iar din acest sezon evoluează pentru Milan Under 23, din Serie C, acolo unde a avut evoluții foarte bune.

Coubiș a jucat în tricoul României la U19, U20 și U21. Din septembrie 2022, a ales să reprezinte Italia ca urmare a unui episod care i-a dezvoltat ura față de națională.

Andrei Coubiș, chemat la prima echipă a lui AC Milan

Decizia lui Paulo Fonseca vine după mai multe zile în care a căutat soluții pentru a completa compartimentul defensiv, astfel că Andrei Coubiș va fi cel de-al cincilea fundaș central al echipei, după Tomori și Gabbia - principalele opțiuni pentru axul apărării, respectiv Thiaw și Pavlovic.

În actuala stagiune, Coubiș a bifat 8 prezențe pentru Milan Futuro (U23), din care 7 în Serie C - B, iar una în Coppa Serie C.

Proiectul Milan Futuro a luat naștere în iunie 2024, cu scopul de a susține tinerii jucători în progresul spre fotbalul profesionist. A primit un loc în cel de-al treilea eșalon după excluderea Anconei. Nume precum Pescara, Perugia, Ternana și Ascoli activează în Serie C - B.

După 8 runde, se află pe penultima poziție în clasament (19), lipsa de experiență a lotului fiind vizibilă. Camarda și Hodzic sunt vedetele antrenate de Daniele Bonera.

Andrei Coubiș este mai în vârstă decât mulți dintre colegii săi, fiind născut în 2003, și evoluează la Milano de la juniorat, trecând prin toate grupele.

După ce s-a alăturat lui Milan Futuro, ușile primei echipe s-ar putea deschide pentru el imediat după pauza competițională. Fonseca a fost impresionat de calitățile sale și ar fi cerut conducerii să i se alăture primei echipe, anunță Milanlive.it.

Fundașul care nu vrea să mai audă de România, chemat la prima echipă a lui AC Milan de către Paulo Fonseca
Andrei Coubiș a fost căpitan la Milan Primavera până în 2023, când s-a accidentat grav. Ulterior, a făcut pasul la Milan Futuro. Foto: Imago

50.000 de euroeste cota de transfer a lui Andrei Coubiș potrivit Transfermarkt.com

Nu mai vrea să audă de România

Episodul care i-a declanșat lui Andrei Coubiș o ură incredibilă pentru naționala României s-a desfășurat la Campionatul European din 2022, acolo unde se afla împreună cu România U19.

Tatăl lui Andrei a povestit că cei din staff-ul naționalei l-au acuzat pe stoper că a discutat cu cu doi colegi de la Milan să piardă meciul cu Italia. România a fost învinsă de Squadra Azzurra atunci, scor 2-1, iar românul născut la Milano, din părinți români, a fost introdus în teren în minutul 69.

„Andrei nu mai vrea să audă de România. E și un tip cu o personalitate impresionantă. Episodul care l-a dezamăgit cel mai tare și i-a declanșat o ură incredibilă s-a petrecut vara trecută, pe durata Europeanului U19 din Slovacia.

A urcat în cameră la colegii lui de la Milan să mai stea la taclale înainte de somn. Erau doi băieți, au crescut de mici împreună, se cunosc foarte bine, au stat vreo oră la povești și asta a fost tot.

L-a văzut însă cineva din staff și au ajuns să-i reproșeze că s-a dus să discute ca să piardă meciul direct. S-a simțit foarte prost când a văzut că, după episodul cu amicii de la Milan, n-a fost anunțat în echipă pentru meciul cu Italia. Era convins că va fi titular. Dar nu l-au băgat să joace decât către final”, a declarat Gheorghe Coubiș pentru ProSport.

Emil Săndoi: „Nici la mesaje nu mi-a răspuns”

După meciul de debut la U21, Andrei Coubiș a refuzat să mai reprezinte România. Emil Săndoi, selecționer la tineret la acea vreme, a venit cu explicații despre situația căpitanului de la Milan Primavera.

Săndoi a încercat să-l convingă să continue pentru România, însă nu a reușit pentru că s-a lovit de o lipsă de comunicare din partea tânrărului jucător.

„Mi-e greu să comentez alegerea lui Andrei Coubiş care a preferat să meargă la naţionala U20 a Italiei. Mi-aş fi dorit să aleagă naţionala României. L-am convocat în premieră la meciurile cu Spania şi Olanda, e adevărat că mai fusese convocat înainte la U19 sau U20 şi a şi jucat. Este opţiunea lui şi ne pare rău.

Noi am încercat să facem demersurile necesare ca să-l convingem să rămână în continuare la naţionala României. La începutul lunii noiembrie, m-am deplasat la Milano, am urmărit o parte dintre antrenamentele pe care le-a făcut la AC Milan. Am avut posibilitatea să-l urmăresc într-un joc şcoală cu prima echipă, am purtat discuţii cu directorul sportiv al italienilor de la U21”, a declarat Emil Săndoi.

Aveam semnale că este căutat şi de persoane care sunt angrenate în Federaţia Italiană de Fotbal. Chiar directorul sportiv de la Milan mi-a spus că a primit o convocare şi de la Italia U20, trimisesem şi noi convocarea pentru România U21, a ales Italia. Este opţiunea jucătorului. Eu chiar am simţit ce va alege, pentru că l-am văzut mai distant, nu am mai putut să comunic aşa de mult cu el la telefon, nici la mesaje nu mi-a răspuns. Noi am încercat să îl convingem să ne aleagă.

- Emil Săndoi, fost selecționer România U21

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Campionate
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Liga 2
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (16)
cosmm
cosmm  •  09 Octombrie 2024, 15:02
Postat de _Van_Basten pe 08 Octombrie 2024, 09:36

Da, ba, ca tu la 18 ani musteai de profesionalism si maturitate.

Eu la 18 ani nu eram fotbalist profesionist. Daca el e profesionist sa fie pana la capat. Nu am zis ca a trantit meciul dar nu se face asa ceva

MaxiP
MaxiP  •  08 Octombrie 2024, 12:08
Postat de _Van_Basten pe 08 Octombrie 2024, 10:03

Ba sa se oftice. O fi Nationala Romaniei vreo super echipa pentru care merita sa lasi capul jos. Sa se duca pe calea lui, Italia e o tara frumoasa, cu un fotbal adevarat. Nu mamaligi.

In esenta fotbalistii sunt niste smecherasi. Joaca unde stiu ca au sanse. Ok, se simte italian, nicio problema, e normal, e nascut acolo, a inceput si a jucat fotbalul acolo, exceptand originile parintesti, el nu prea are nicio legatura cu Romania. Dar intrebarea logica atunci este: ce a cautat el in nationalele de tineret ale Romaniei? Pai e simplu, alea l-au cautat. Acum face pasul la prima echipa la Milan, normal ca nu vrea sa auda de Romania, dar fac pariu ca daca nu e cautat in urmatorii 2-3 ani de nationala Italiei, brusc va dori sa auda de Romania. E foarte simplu, depinde de nivel. Cand ai 2 optiuni, vezi unde te integrezi. Sau credem ca Mario Camora s-a simtit el atat de roman si a refuzat nationala Portugaliei de cand s-a transferat el in Romania, le ignora el ani de zile mesajele de convocare alora? Nu, nu l-au cautat, Romania i-a dat o optiune si a vrut imediat sa joace si el intr-o echipa nationala.

Telina
Telina  •  08 Octombrie 2024, 10:39
Postat de _Van_Basten pe 08 Octombrie 2024, 10:03

Ba sa se oftice. O fi Nationala Romaniei vreo super echipa pentru care merita sa lasi capul jos. Sa se duca pe calea lui, Italia e o tara frumoasa, cu un fotbal adevarat. Nu mamaligi.

Pai si atunci de ce a vrut sa joaca pentru Romania ofticosul? O fi vreun mesi asta al fundasilor ca ala al portarilor e la FCSB. Sa fie sanatos si sa nu tot boceasca nici el nici taticu.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează