FOTBAL  »  NATIONALA  »  CIPRU - ROMÂNIA

CORESPONDENȚĂ DIN LARNACA „Sunt singurul kit manager cu licență UEFA din Europa” » Povestea lui Laurențiu Lungu, românul de la Pafos FC: „Ar fi o tâmpenie să plec din Cipru”

Povestea lui Laurențiu Lungu, românul de la Pafos FC. GSP l-a descoperit înainte de Cipru - România.
Povestea lui Laurențiu Lungu, românul de la Pafos FC. GSP l-a descoperit înainte de Cipru - România.

Articol de , - Publicat vineri, 11 octombrie 2024 13:17 / Actualizat vineri, 11 octombrie 2024 13:17

Românii sunt peste tot „acasă”, inclusiv în Cipru. Reporterii Gazetei Sporturilor au dialogat înainte de Cipru - România cu unul dintre cei 30.000 de conaționali care își duc traiul pe Insula Afroditei.

După ce l-a întâlnit întâmplător pe Florin Jucan, la stadionul AEK Larnaca, locul unde România va disputa a treia partidă din acest sezon al Ligii Națiunilor, GSP a descoperit un nou kit manager, responsabil de echipament altfel spus, care activează tot la un club din prima ligă a Ciprului, Pafos FC.

  • Duelul Cipru - România din Liga Națiunilor se joacă sâmbătă de la 21:45. Meciul va fi transmis de Prima TV și în format liveTEXT pe GSP.ro. Reporterii GSP George Nistor și Ionuț Iordache transmit cele mai importante informații și imagini de la fața locului.

Laurențiu Lungu (47 de ani), originar din Buzău, s-a angajat în urmă cu cinci ani la formația la care evoluează Vlad Dragomir. Spune că lucrează cu plăcere și nu spera că va ajunge în acest punct al vieții în care este remunerat cum se cuvine în fotbal, marea sa pasiune.

Laurențiu Lungu, românul care a cunoscut în Cipru ce înseamnă profesionalismul în fotbal

Povestea lui Laurențiu Lungu își are originile în fotbalul românesc, însă dorința de a face mai mult l-a trimis, involuntar și relativ predestinat, în țara insulară în care a învățat ce înseamnă profesionalismul în sport.

La Pafos, club în continuă ascensiune, a ajuns să lucreze cu nume importante ale sportului mondial: Henning Berg - fost jucător la Manchester United, galacticul Michel Salgado și legenda Valenciei Gaizka Mendieta.

- Salutare, Laurențiu! Ce faci și cum ai ajuns să lucrezi la Pafos?

- Sunt bine, avem câteva zile libere de la club, sâmbătă mă întorc în Cipru pentru meciul cu România.

Am jucat fotbal la Buzău, până să vină 15-16 jucători de la Steaua, eram printre cei tineri. În Cipru sunt din 2007, aveam de luat niște bani de la club, care nu mai veneau și, ajungând la 30 de ani, toți prietenii mei plecau din țară, așa că am făcut și eu pasul.

Am plecat printr-o cunoștință, am încercat să joc fotbal și mi-am găsit un job foarte bun la un hotel de lux. În paralel, jucam la liga a patra, apoi am și antrenat.

Cu vreo 5 ani în urmă, un prieten din Pafos știa că antrenez și că joc și mi-a propus să vin la club, am luat licențele C și B, tot aici.

„Sunt singurul kit manager cu licență UEFA din Europa” » Povestea lui Laurențiu Lungu, românul de la Pafos FC: „Ar fi o tâmpenie să plec din Cipru”
Laurențiu Lungu a antrenat în academia lui Pafos FC. Ulterior, a devenit kit manager

- Deci ești și antrenor...

- Nu cred, sigur sunt singurul kit manager din Europa cu licență UEFA de antrenor. M-au încadrat ca antrenor la academie, apoi managerul general mi-a propus să fac pasul acesta, pentru că le trebuia un om care avea conexiune cu vestiarul.

Mi-a surâs ideea și financiar, pentru că un antrenor la academie nu poate lua mai mult de 700 de euro, nu ai cum să trăiești cu banii aceștia. Clubul Pafos s-a dezvoltat foarte mult în ultima vreme, așa că au apărut posturi. Lucrează undeva la 150 de persoane, exact ca un club profesionist.

Avem un parcurs foarte bun, scriem istoria clubului acum, lumea e foarte, foarte mulțumită. E mult de muncă, jucăm și în Conference League, dar e mare lucru să faci ce îți place și să mai iei și bani.

Ar fi o tâmpenie să plec de aici. În Cipru vreau să mai stau mult timp. Mă duc la job cu plăcere, îmi stă gândul la antrenorat. Uite, din cauza asta nu mai pot să stau pe bancă. În Cipru, dacă ai licența B, nu ai voie să stai pe bancă pentru că se consideră că dai indicații. Vreau să fac un curs de management sportiv, la anul, la Johan Cruyff Institute.

Laurențiu Lungu, kit managaer Pafos FC

Povestea unui român stabilit de 20 de ani în Cipru: „A fost paradis aici, acum vreau să mă întorc acasă! Știți cât am plătit curentul astă-vară?”
CIPRU - ROMÂNIA
Povestea unui român stabilit de 20 de ani în Cipru: „A fost paradis aici, acum vreau să mă întorc acasă! Știți cât am plătit curentul astă-vară?”

2014este anul în care a fost fondat clubul Pafos FC. În acest sezon, evoluează în grupele UEFA Conference League

„Salgado m-a înjurat în toate limbile pământului”

- La Pafos ai lucrat alături de nume mari: Berg, Salgado, Mendieta. Cum a fost? Povestește-ne ce experiențe ai avut cu ei.

- A fost ceva fantastic, îți dai seama. Chiar campioni și caractere. Am ajuns la concluzia că nu poți fi campion dacă nu ai un caracter frumos. Asta am înțeles, este extraordinar. Am crescut cu ei și în realitate sunt foarte, foarte umani.

Oameni normali și am povești... mai ales cu Berg. Eram foarte apropiați, se consulta cu toată lumea. După antrenamente jucam cu toții „crossbar” (n.r. - joc în care trebuie să lovești transversala). El bea foarte multă Coca Cola Zero, dacă pierdeam îi dădeam eu, dacă pierdea el, îmi dădea înghețată.

După ce a plecat de la club, scorul era 26-26, dacă îți vine să crezi. Și acum vorbim și ne spunem că trebuie să o mai facem. Un maniac, nebun, nebun de fotbal. Un om foarte frumos.

Cu Mendieta ne-am intersectat mai puțin, el lucra și la televiziune în Spania. Venea, pleca, partenerul meu de padel. Fiind mulți spanioli în club, de atâția ani, am învățat și m-a prins și pe mine. Era foarte aproape de jucători el, toată lumea îl cunoștea, îl cerea la poze. I-am zis cât l-am urât, că eu sunt cu Realul.

Salgado era director de imagine în zona arabă și, la nevoie, venea să antreneze. Avea atâtea povești, unele bune de spus, altele mai puțin. Foarte deschis, eu l-am cunoscut la un meci cu staff-ul. În vână maximă el, eu jucam în fața fundașilor, l-am luat pe sus de vreo 6-7 ori, de m-a înjurat în toate limbile pământului.

La final, am stat la un grătar cu conducerea, și la un moment dat, îl întreabă patronul «Michel, cine ți-a pus cele mai mari probleme în cariera ta, în afară de Laurențiu?», am râs de am leșinat. Acum e antrenor la Under 15 în Arabia Saudită.

- Spaniolii sunt la putere la Pafos.

- Da, sunt mulți la noi. Preparatorul nostru fizic a fost la Sevilla, a câștigat cinci cupe ale Europei, mereu ne arată Transfermarkt-ul.

Mi-a povestit și de Raul Rusescu, nu îi plăcea să alerge deloc. Foarte bun, mie mi-a plăcut ca jucător. Sunt jucători și jucători.

1trofeu are Pafos FC în istorie: Cupa Ciprului în sezonul 2023-2024

„Mi-am permis să-i dau un sfat lui Vlad Dragomir”

- De trei ani, Vlad Dragomir este și el la Pafos. Din păcate pentru el, nu a fost convocat. De ce crezi?

- Vlad Dragomir tot aștepta să fie convocat. Mi-am permis să îl sfătuiesc să fie răbdător, va veni și acel moment. E foarte muncitor, dacă mă crezi, vine cu o oră înainte de antrenamente și pleacă ultimul. Ne rugăm de el să mai plece și acasă.

E familist convins, își plătește mental coach, nutriționist, se și vede în ultimul an. E unul dintre cei mai buni jucători din campionat. Mai întreb și eu în staff, are cei mai buni indici. Ghinionul lui e și că pe postul lui avem opțiuni foarte bune, Răzvan Marin, dar și Nicolae Stanciu. Bine, de debutat poate debuta.

Ce există la Pafos, nu există în România. Toate condițiile, inclusiv hotel și sunt planuri mari, dar aici există o legislație a municipalității și nu prea se aprobă proiectele. Se vrea construirea unui nou stadion, mai mare. Din punctul ăsta de vedere, e ca în România, abia ne-au lăsat să zugrăvim.

Laurențiu Lungu, kit managaer Pafos FC

„Sunt singurul kit manager cu licență UEFA din Europa” » Povestea lui Laurențiu Lungu, românul de la Pafos FC: „Ar fi o tâmpenie să plec din Cipru”
Laurențiu Lungu a evoluat pentru Gloria Buzău, ulterior a ajuns în Cipru

„Dan Petrescu este un muritor. La retur, i-am luat pe sus”

- Cum a fost în România, când ați venit pentru meciul cu CFR Cluj?

- Dan Petrescu este fantastic, nu este nicio secundă cum arată la televizor. După meci, am fost la el în birou, stătea liniștit și mânca, întingea într-o fasole bătută pe acolo. E un muritor, cât e el de Dan Petrescu care a jucat la Chelsea. Am vorbit câteva minute, mi-a zis «dacă aș avea patronul vostru...».

Și eu i-am replicat că patronul nostru ar demola stadionul pe care îl au, că e vai mama lui. Și a început să râdă. Am venit cu cadouri, tricouri pentru staff, se face un schimb, se practică. Un om atât de simplu și normal, nu credeam. Nu mi se pare arogant deloc.

- Și la retur ce s-a întâmplat de ați întors soarta calificării?

- Am prins o zi foarte bună. A fost foarte bine pregătit meciul și nu se așteptau să facem pressing, i-am luat pe sus. Plus că l-am avut pe Jaja în partea stângă, foarte rapid. L-a prins pe Mogoș, l-a distrus, cred că de atunci nu a mai fost luat la națională.

Au jucat și foarte lent, asta a fost povestea. Știi cum e, istoria unui meci e foarte simplă după meci, dar când intri pe teren e cu totul altceva. Nimic nu mai e ca în plan. Îmi făceam speranțe pentru penalty-uri.

Când e ziua cuiva din staff, îmi place să fac cadou un tricou. Asistentului Corona, al lui Carcedo, i-am scris pe spate chiar Corona și la număr 4,8% pentru că făcea 48 de ani.

Laurențiu Lungu, kit managaer Pafos FC

„Sunt singurul kit manager cu licență UEFA din Europa” » Povestea lui Laurențiu Lungu, românul de la Pafos FC: „Ar fi o tâmpenie să plec din Cipru”
Laurențiu Lungu, kit manager la Pafos FC, alături de secundul Sebastian Corona

„Noul selecționer al Ciprului e cel mai bun antrenor al lor”

- Ce poți să ne spui despre naționala Ciprului și cum vezi meciul?

- Avem și noi trei jucători acolo. Nu știu dacă vor juca toți, dar ciprioții au calități, însă sunt neordonați tactic. Selecționerul acesta nou (n.r. - Sofronis Avgousti) organizează foarte bine, îl știu de trei ani, e cel mai bun tehnician al lor în prezent.

Resuscitează echipele, nu joacă spectactulos, l-aș asemăna cu Sorin Cârțu, dacă îmi permiți comparația. Nu o să iasă la atac, vor încerca să stea bine în teren.

În față, o să joace să surprindă cel mai probabil, ceva viteză, nici nu au altceva. Ne așteptăm la victorie, dar nu o să fie ușor. Dacă dăm gol repede, va fi ceva mai simplu, cred.

Pentru mine e o bucurie meciul și că mă voi întâlni cu Gabriel Bodescu (n.r. - secretarul general al FRF), am jucat împreună la Divizia C, la Buzău, încă se mai juca cu libero, acela era postul lui. Tehnic, inteligent. Nu a jucat foarte mult, a preferat școala, și-a deschis afaceri. Eu l-am cunoscut ca un om extraordinar. Toată lumea din oraș îl știa.

Laurențiu Lungu, kit managaer Pafos FC

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează