FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Dinamovistul care se gândește doar la Hermannstadt, nu și la următorul Derby: „I-am văzut puțin aseară, apoi am avut alte lucruri de făcut”

Raul Opruț (în cadru apropiat) e un om de bază la Dinamo / foto: Imago Images
Raul Opruț (în cadru apropiat) e un om de bază la Dinamo / foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 25 octombrie 2024 12:38 / Actualizat vineri, 25 octombrie 2024 14:38

Raul Opruț, 26 de ani, revine ca adversar pentru cei de la Hermannstadt, oponenta de mâine, sâmbătă, a „câinilor”. Fotbalistul spune că Dinamo nu este în criză și că echipa lui se va lupta pentru play-off.

Raul Opruț, 26 de ani, se întoarce la Sibiu. De această dată ca adversar. Actualul fundaș stânga al „câinilor” a jucat patru ani la Hermannstadt, Kortrijk cumpărându-l de la ardeleni în vara 2023 pentru 400.000 de euro.

Dinamo țintește victoria. Ar fi prima pe teren advers în acest campionat. În plus, echipa nu a mai învins în ultimele patru runde, când a adunat trei remize consecutive și un eșec.

Raul Opruț vorbește despre procesul prin care trece Dinamo: „Nu e niciun blocaj, ne gândim la play-off”

„Cu siguranță va fi un meci special, întrucât mă întorc acolo unde am debutat în Liga 1, am jucat 4 ani și va fi un meci special. Totodată, este un duel important pentru noi (Dinamo), ca echipă. Am mulți prieteni apropiați acolo, mă voi bucura să-i revăd.

Trebuie să arătăm sâmbătă că a fost doar un pas greșit cu FCSB etapa trecută. Să continuăm să arătăm lucrurile bune pe care le-am făcut înainte de FCSB, să jucăm fotbal și să câștigăm (sâmbătă).

Nu e niciun blocaj, suntem la 3 puncte de locul 2. E normal ca în orice sport să treci printr-un proces. Cu siguranță, vom trece peste această perioadă fără victorii.

Ne gândim la play-off, vrem să luăm meci cu meci, să vedem ce facem bine, ce nu facem bine, să ne axăm pe greșelile individuale, să le corectăm. Sunt sigur că ne vom bate la play-off până la ultima etapă”, a comentat apărătorul stânga.

12meciuri și un gol a adunat Opruț pentru Dinamo în acest sezon

158de meciuri, 5 goluri și 12 assist-uri a strâns Opruț pentru Hermannstadt, cele mai multe la o echipă de club în CV-ul fotbalistului de 26 de ani

Raul Opruț se gândește și la Cupa României

După deplasarea de la Sibiu, urmează imediat, miercurea viitoare, un alt Derby de România în grupele Cupei României, pe Arena Națională.

„Nu cred că este Cupa României o competiție mai accesibilă decât campionatul. Ne vom lupta cu FCSB, cu Petrolul, vor fi meciuri grele cu adversari cu care ne luptăm pentru play-off și în Liga 1.

Cu FCSB vrem revanșa, dar, repet, vom lua meci cu meci, acum urmează Hermannstadt în campionat. Cu siguranță vrem cât mai sus în Cupa României, este o competiție frumoasă, pe care o respectăm.

(Ai văzut meciul celor de la FCSB de la Glasgow) M-am uitat foarte puțin, am avut alte lucruri de făcut acasă. Rezultatul? Normal că nu e unul plăcut pentru cei de la FCSB, dar în cupele europene dai de echipe bune, cu jucători valoroși.

Poți să câștigi multă experiență europeană, îi ajută mult pe cei de la FCSB”, a reacționat Raul Opruț, azi, la conferința de presă de la Săftica.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Europa League
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Cupa Romaniei
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”
Superliga
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (2)
creeperno534
creeperno534  •  25 Octombrie 2024, 22:35

Daca nu-i batem p-astia, atunci pe cine?

Barna
Barna  •  25 Octombrie 2024, 15:27

Bravo Opruț, forza Dinamo!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează