OPINII  »  FCSB - RAPID 0-0

10 concluzii după FCSB - Rapid

Alexandru Barbu, jurnalist GSP
Alexandru Barbu, jurnalist GSP

Articol de - Publicat duminica, 27 octombrie 2024 23:02 / Actualizat duminica, 27 octombrie 2024 23:42

FCSB și Rapid au remizat, scor 0-0, în derby-ul rundei cu numărul 14 din Liga 1.

1. Rezultatul e mincinos. FCSB și-a creat 10 ocazii, Rapid numai 3. Corect ar fi fost ca roș-albaștrii să câștige.

2. Un meci bun, pe alocuri excelent raportat la nivelul SuperLigii: s-a jucat deschis, câteodată pe contre, spectaculos, cu multe șanse de gol. Exact ce nu am văzut săptămâna trecută, la Dinamo - FCSB. Așa, da!

3. Fotbalul românesc continuă să consume generații și epoci, dar nu reușește să scape de derapaje, mesaje hidoase, scandări respingătoare. E 2024, aproape 2025, iar galeriile nu se pot rezuma la cântece, ironii smart, ci propagă ură, violență și primitivism în văzul tuturor, inclusiv al familiilor cu copii.

4. Și încă nu realizăm cât de grav este ca petardele să explodeze lângă jucători, arbitri sau stewarzi și să fugă torțe din peluze. Oricând se poate întâmpla o tragedie, pentru că autoritățile rămân incapabile și indolente, în timp ce cluburile își protejează huliganii din tribune.

5. Șumudică trebuie să-i mulțumească lui Lennon, și pentru ideea sistemului cu 3 stoperi, dar mai ales pentru Siegrist, fabulos cu FCSB.

Siegrist va fi cel mai bun portar din România

- Neil Lennon, fostul antrenor al Rapidului

6. FCSB nu dispune de un înlocuitor pentru Bîrligea, suspendat contra Rapidului. Nici Popa, nici Miculescu, nici Florin Tănase nu au valoarea necesară pentru a-l substitui pe fostul fotbalist de la CFR în centrul atacului.

7. Merită remarcată pregătirea fizică a campioanei. FCSB joacă din 3 în 3 zile de la începutul lunii iulie și domină majoritatea oponenților în repriza secundă. Thomas Neubert e probabil cel mai bine pregătit membru din staff-ul tehnic al roș-albaștrilor.

10 concluzii după FCSB - Rapid
FCSB - Rapid s-a încheiat 0-0

8. Șumudică nu s-a schimbat, oricât ar repeta asta antrenorul Rapidului. E același personaj, cu bune, cu rele, suficient de abil încât să-și plaseze ieșirile colerice în spatele zâmbetului nervos și al declarațiilor calculate. Nu e contextul potrivit pentru circ. Încă. Răbdare.

9. Deși a ratat cu poarta goală, Boupendza are calitate. Teoretic, ar trebui să devină un atacant important al campionatului după câteva luni de acomodare. Nici N'Jie nu e pregătit 100%, dar Pop și Dobre nu vor putea fi lăsați pe bancă de camerunez, mai aproape de finalul carierei decât de un nivel decent.

10. Cartonașul galben încasat de Olaru în minutul 81 e dovada fermă că vedeta FCSB-ului nu se poate controla. Fotbalist foarte bun tras în jos de smiorcăieli și gesturi stupide. La mulți ani de Liga 1, Darius!

Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Comentarii (40)
Randoomxx
Randoomxx  •  29 Octombrie 2024, 14:50
Postat de OlteanuMarian pe 28 Octombrie 2024, 10:42

...ha...ha...numai numai rezultate corecte ai prevazut ...te pricepi la fotbal aproape cat Barbu ...nu ti e rusine ...aveti o echipa de neputinciosi ...

pai chiar am prevazut,am spus dupa ultimul meci pierdut din liga 1 acum vreo 2 luni ca nu o sa mai pierdem niciun meci in campionat,si uite ca nu am mai pierdut si suntem virtual pe locul 2(nici tu nu crezi ca nu batem pe botosani in resstanta).

ares.123
ares.123  •  29 Octombrie 2024, 13:23
Postat de visiniujohn pe 27 Octombrie 2024, 23:31

Iar va smiorcaiti? Iar e jale in redactie?

Toate victoriile voastre din ultimii ani au fost pe final de campionat, cand gigi a bagat echipa a treia. Va impaunati cu...nimic. Duminica ati fost o echipa de pluton, asa cum au fost si ddbistii. In cupa, iar o sa bage ciobanul tembel rezervele, parlitii aia ddbisti vor castiga, si...se mai naste inca un mit.

No_soup_for_you
No_soup_for_you  •  29 Octombrie 2024, 07:36

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (40)
Comentează