Articol de Cezar Titor - Publicat luni, 04 noiembrie 2024 17:45 / Actualizat luni, 04 noiembrie 2024 17:46
Grigore Sichitiu, 75 ani, fost președinte al Rapidului, mizează pe o victorie certă a giuleștenilor cu Hermannstadt, accentuând nevoia de rezultate constante a trupei lui Marius Șumudică.
De la revenirea după pauza impusă de partidele primelor reprezentative, Rapid nu a primit gol: 5-0 cu Farul, 0-0 cu FCSB, 2-0 cu FC Botoșani, în Cupa României.
Fostul tehnician cu vastă experiență în zona Golfului a discutat și pe marginea noilor adiții ofensive din angrenajul alb-vișiniu: Aaron Boupendza, Clinton N'Jie și Alex Dobre, cel care a reușit o „doppietta” în entuziasmantul succes cu Farul. Boupendza a marcat la Botoșani, iar Clinton mai are de așteptat până să spargă gheața.
Grigore Sichitiu: „Rapid trebuie să confirme forma bună din ultima perioadă și să demonstreze că rezultate nu au fost întâmplătoare”
„Rapidva câștiga la o diferență de două goluri. Mizez pe Claudiu Petrila și Rareș Pop să marcheze”, a pronosticat Grigore Sichitiu pentru GSP.ro. Rapid - Hermannstadt va avea loc în această seară, pe Giulești, de la ora 21:00. Partida va fi în format liveTEXT pe GSP.ro și televizată de Digi Sport și Prima Sport.
Cu accent pe constanța în evoluții, Sichitiu, rapidist desăvârșit și implicat activ în viața clubului vreme de decenii bune, nu are emoții în privința deznodământului confruntării, ținând cont și de forma teribilă a trupei lui Marius Măldărășanu: 4 eșecuri consecutive în Superligă.
„Rapid trebuie să confirme forma bună din ultima perioadă. Foarte bine cu Farul, mulțumitor cu FCSB, bine și Cupa României, cu FC Botoșani. Este nevoie de o confirmare. Trebuie să vedem că Rapidul s-a schimbat, asta ar fi ideea, nu că rezultatele au fost întâmplătoare.
Pentru a fi considerată mare, o echipă trebuie să joace constant bine. Echipele mari joacă și câștigă campionate prin constanță. Uitați-vă la Real Madrid, Barcelona sau Manchester City. Sunt mereu în frunte. Așa îmi doresc și eu Rapidul, să intre într-un parcurs de club care se respectă. Hermannstadt este într-o formă foarte proastă, având evoluții extrem de modeste. Nu există scuze, însă nu îmi fac griji că Rapid nu va câștiga cu Hermannstadt”, a declarat Sichitiu pentru Gazeta Sporturilor.
În medie, trebuie să ai patru partide bune în deplasare și patru acasă, asta pentru a putea spune că echipa are evoluții constant bune. Am văzut anul trecut, 4-0 cu FCSB, apoi Rapid nu a mai câștigat nici măcar un meci în play-off. Sunt foarte multe exemple.
Dacă vrei să vorbești despre cineva că este într-o pasă prielnică, trebuie să aibă rezultate constant bune.”„Până acum, mi-a plăcut cum se mișcă Boupendza, mai ales că a venit târziu și nu a mai jucat de mult timp. Am văzut atâția jucători cu evoluții bune timp de câteva partide, apoi au dispărut.
Să îl vedem à la longue. Să vedem dacă va continua la fel. Așa a fost și cu Jambor. A început foarte bine, apoi a dispărut, iar acesta nu este singurul exemplu. Sunt mulți alții. Și Alex Dobre a intrat excelent, a marcat, a început nesperat de bine. Are calități bune, viteză, tehnică și un control al balonului bun. Acum, să îl vedem dacă va fi constant. Cam asta ar fi”.
- Grigore Sichitiu, în exclusivitate pentru GSP