OPINII  »  EDITORIAL

Culcat, soldat Lucescu!

Editorial Alin Buzărin
Editorial Alin Buzărin

Articol de - Publicat miercuri, 13 noiembrie 2024 16:28 / Actualizat miercuri, 13 noiembrie 2024 20:23

Oficialii clubului bugetar-ministerial din Ghencea și-au rezolvat toate problemele. Nu le-a mai rămas decât să se rățoiască la selecționer.

Unul dintre oficialii din Ghencea, team-manager din câte am înțeles, a ieșit în public cu o compunere școlărească al cărei miez (dacă există!) constă într-un pachet de povețe livrate pe adresa selecționerului echipei naționale. Cea mai didactică dintre acestea ar fi aceea de ”a fi mai atent”. Cojile de nucă pe care va trebui să stea Lucescu au fost puse la colțul clasei după ce recent, după un meci al FCSB-ului, nea Mircea ar fi rostit ”Steaua” în loc de acronimul prin care ar fi trebuit să nominalizeze campioana României.

Sesizare la locul de muncă

Se atenționează și Federația pe această temă. Lucescu e angajatul FRF, iar comunismul victorios la orașe și sate presupune că atunci când ai o contradicție cu cineva, îi faci matale frumușel o sesizare la locul de muncă. La șeful de cadre, eventual, asta dacă secretarul de partid cu propaganda e ocupat.

Se vorbește și despre o posibilă dare în judecată a selecționerului. Aici pare mâna procesomanului Talpan, care mai are puțin și se judecă și cu stelele din alte galaxii, care au insolența de a se numi ”stele”. Poate-l vede cineva din conducerea Oștirii și-l face general, să fie și dumnealui pe picior de egalitate cu Eremia Grigorescu.

Publicul, contravenientul colectiv

Culcat, soldat Lucescu!

Așa stând lucrurile, Mircea Lucescu ar trebui să lase baltă pregătirea meciurilor cu Kosovo și cu Cipru și să consulte numaidecât un avocat. Asta în cazul în care cetățeneasca sesizare ”pe adresa locului de muncă” încă n-a produs vibrații la Casa Fotbalului.

Se pare că în birourile din Ghencea există un departament de supraveghere, care monitorizează cine are cutezanța de a-i spune Steaua FCSB-ului.

Sunt vizate cazurile individuale (Lucescu, Emil Grădinescu, dar și alte nume, tot mai multe și tot mai sonore) și se ignoră contravenientul colectiv, adică tribuna de aproape cincizeci de mii de oameni, care strigă aproape săptămânal ”Forza Steaua” atunci când pe tabela de marcaj a Arenei Naționale scrie altceva. Asta în contrapartidă cu tabela de marcaj din Ghencea, pe care scrie Steaua, dar prin preajmă, la meciuri, nu sunt decât câteva sute de persoane, care nu se prea aud.

De gazon au uitat?

Extrem de grijulie la exprimări, împlinindu-și adevărata menire doar prin sălile de tribunal, Oștirea, prin profesoralii săi reprezentanți, uită că nu mai demult de două luni a pus la dispoziția echipei naționale (contra cost, firește) un câmp cu cartofi pe post de gazonul unui teren de fotbal. Le-a zis cineva că e sabotaj? Nu le-a zis, firește, fiindcă ”pârjolirea ogoarelor” nu era neapărat pentru națională, cât pentru marele dușman FCSB, chiriaș și el acolo în acea perioadă.

Pe vremuri, problema gazonului, dacă se strica, se rezolva într-o noapte cu pașii soldaților și cu elicopterele zvântând iarba. Acum preocupările sunt altele, printre care și cea de a-l dăscăli pe un mare antrenor, de 79 de ani, care ar trebui să fie „mai atent”.

Citește și:
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”

Comentarii (82)
Floron2
Floron2  •  15 Noiembrie 2024, 21:19
Postat de fannU pe 15 Noiembrie 2024, 13:32

Cred că e totuși jurist la CSA,.acest jurist militar. Adică aia e pătratică iui de armata

Judeci ca broasca. Talpan e consilier juridic si is face meseria. Punct. Ar trebui sa judeci si ca daca statea cu ***, tot atata lua. Dar, a ales sa faca ceva. Apoi, de unde cunosti tu dosarele de care se ocupa Talpan ca sa faci afirmatia respectiva? Talpan e juristul CSA , e consilier juridic. nu e procuror militar , nici avoct. Nu baga in batalion disciplinar. Pentru c armata in orice stat are diferite speze si in spatiul civil.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

cosmo
cosmo  •  15 Noiembrie 2024, 17:56

Deci Mircea Lucescu e Edi Iordănescu, doar e continuatorul lui! Bun motivație, dar antrenor slăbuț, imho.

therealreddog33
therealreddog33  •  15 Noiembrie 2024, 14:33
Postat de fannU pe 15 Noiembrie 2024, 13:32

Cred că e totuși jurist la CSA,.acest jurist militar. Adică aia e pătratică iui de armata

Aha, și la CSA singura problemă juridică e să îl dai în judecată pe selecționerul Lucescu? Tălpan e plătit cam cu 2.200 Euro net pe lună, plus sporuri (declarația de avere îi aparține). Totul din banii noștri. Nu crezi ca e un pic cam mult, pentru a avea doar preocuparea de a da în judecată pe toată lumea care îndrăznește să rostească “Steaua”? Nemaivorbind aici de costurile cu nenumăratele procese, pe alea tot contribuabilii le achită, nu Talpan din buzunarul lui. Dacă tu ai avea o firmă, i-ai da juristului cam 4.000 euro pe lună ( atâta e costul brut, cu asigurări, șomaj etc) doar pentru a deschide procese cu toată lumea? Ca apoi să plătești tu costurile? Ca altă preocupare nu pare a avea domnul respectiv, în afară de dorința obsesivă de a ajunge general. A dat până și pe CSA în judecată, care e angajatorul său…

Vezi toate comentariile (82)
Comentează