INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BELGIA

Motivul pentru care o legendă a Belgiei s-a retras din națională: „Am crezut că mor”

Toby Alderweireld / Foto: Imago
Toby Alderweireld / Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 21 noiembrie 2024 11:17 / Actualizat joi, 21 noiembrie 2024 11:18

Toby Alderweireld (35 de ani), unul dintre membrii generației de aur a Belgiei, suferă de mai mulți ani de depresie și are atacuri de panică.

Fundașul central și-a făcut debutul în naționala Belgiei pe 29 mai 2009. Iar în martie 2023 și-a anunțat retragerea, cu 127 de selecții la activ. Adevăratul motiv pentru care a renunțat l-a dezvăluit însă abia acum.

Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Liga Națiunilor
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”

Într-un interviu acordat publicației belgiene VRT, Toby Alderweireld a mărturisit că la vremea respectivă suferea de depresie și avea atacuri de panică. Fundașul lui Antwerp a povestit și cum a început totul.

Toby Alderweireld: „M-am gândit: o să fac un infarct. S-a terminat”

„După un meci pierdut în Cupa Belgiei, în fața lui Union, am fost supărat și frustrat. Nu am putut dormi în acea noapte și am fost la club a doua zi devreme pentru a face un antrenament de forță. Înainte de a pleca, am luat o pastilă cu cofeină pentru că nu-mi place cafeaua.

Când eram în mașină, inima mea a început brusc să bată cu o mie pe oră. M-am gândit: o să fac un infarct. S-a terminat, nu-mi voi vedea niciodată copiii. Am oprit, am intrat într-un magazin de mobilă și am întrebat dacă pot suna la 911.

S-a dovedit că tot stresul mi-a făcut inima să bată cu putere. Asta mi-a dat un atac de panică, care mi-a făcut inima să bată și mai repede. De fapt, te înnebunește. Și la un moment dat crezi că vei avea un atac de cord și vei muri”, a povestit Alderweireld.

Toby Alderweireld are și acum atacuri de panică

Fostul internațional a mers ulterior la medic: „Am făcut multe teste, dar totul a fost în regulă. Apoi am început să vorbesc cu oamenii și mi-au spus că e din cauza unui cumul de stres. Pur și simplu, un atac de panică. Mai am și acum uneori, dar pot accepta asta pentru că știu că nu e nimic. De aceea am renunțat la echipa națională”.

Fost jucător al lui Ajax, Tottenham și Atletico Madrid, Alderweireld are contract cu Antwerp până-n va lui 2025. Atunci când intenționează să agațe ghetele-n cui definitiv.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Campionate
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Liga 2
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează