Articol de Laura Șoica - Publicat luni, 16 decembrie 2024, 11:13 / Actualizat luni, 16 decembrie 2024 19:36
Dănuț Lupu a urmărit meciul dintre Farul - FCSB, scor 1-1, și acuză că Gigi Becali ar fi făcut schimbările catalogate inclusiv de comentatorii meciului drept foarte ciudate tocmai pentru a facilita acest rezultat.
Darius Olaru a marcat primul gol al partidei în minutul 19. Farul a egalat în minutul 78, datorită lui Dican. În minutul 72 al partidei, Becali a făcut două schimbări de neînțeles. Acesta i-a scos din teren pe Olaru și Bîrligea și i-a înlocuit cu Baeten și pe Luis Phelipe. Asta după ce, la pauză, îi scosese pe Florin Tănase și pe Marius Ștefănescu, autorul pasei de gol.
10 minute mai târziu, arbitrul a dictat penalty și, în lipsa celor mai buni marcatori, fundașul Radunovic a bătut lovitura de la 11 metri, însă a ratat, iar scorul final a rămas 1-1.
Dănuț Lupu, acuzații de blat după Farul - FCSB
Dănuț Lupu a declarat că execuția de la penalty a fost surprinzător de slabă și, mai mult, Gigi Becali a destabilizat echipa prin schimbările făcute.
„Părerea mea este că Gigi Becali a țipat doar ca să țipe (n.r. - se referă la criticile patronului exprimate imediat după meci). Nu poți să faci schimbările așa. Înseamnă că a fost împotriva lui! Asta înseamnă că el nu a vrut să câștige acest meci. Nu este nevoie să îi spui ceva portarului. Dacă vrei să ratezi, ratezi! Nu știu ce a făcut Radunovic, dar dacă vrei să ratezi, ratezi.
Acesta este un punct pentru Farul. Poți să faci schimbările alea pe care nu le-a înțeles nimeni în contextul în care vrei să câștigi un meci? Gigi nu le-ar fi făcut niciodată dacă voia să câștige.
Mă refer la schimbările lui Olaru și Bîrligea. Dacă avea meci cu Dinamo sau Craiova, îi scotea vreodată din teren? Nu spun că a fost blat, spun doar că poate au vrut să ajute Farul. A făcut schimbările așa din omenie”, a declarat Dănuț Lupu, la fanatik.
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!