FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Rămîne Despotovici?

Articol de - Publicat luni, 09 iunie 2008 00:00

Transferul lui Ranko la Murcia a intrat în impas, rapidiştii refuzînd oferta de 1,8 milioane de euro făcută de spanioli.

Plecarea lui Ranko Des­potovici la Murcia nu mai este la fel de sigură cum părea în urmă cu o săptămînă. Motivul? Giuleştenii şi spanioli nu se înţeleg în privinţa sumei de transfer. Ultima ofertă a formaţiei din liga secundă spaniolă este de 1,8 milioane de euro, însă şefii din Grant cer două milioane de euro pentru a-l lăsa pe atacantul sîrb să plece! Asta deşi Despotovici a fost cumpărat în urmă cu 5 luni, de la Vojvodina Novi Sad, pentru numai 1,2 milioane de euro, iar prestaţia sa în Grant mai degrabă a dezamăgit.

Rapidişti susţin că, în urma venirii în România, preţul sîrbului a crescut şi încearcă să profite de faptul că Javier Clemente, an­trenorul lui Murcia, îl cunoaşte bine pe jucător, îl doreşte cu insistenţă în Spania şi le-a cerut oficialilor iberici să facă tot posibilul pentru a-l achiziţiona. Clemente este cel care l-a promovat pe Ranko în “naţională”, pe vremea cînd ocupa funcţia de selecţioner al Serbiei.

Un alt atu de partea alb-vişi­niilor este ezitarea ju­cătorului, care nu s-a decis încă dacă să accepte propunerea formaţiei din Peninsula Iberică.

“Nu insist să plec. Dacă cele două cluburi se vor înţelege, mă duc la Murcia, dacă nu, asta e! Rămîn la Rapid pentru că eu mă simt bine şi în România”, a declarat atacantul de 25 de ani.

Totul se va decide săptămîna aceasta, cînd directorul general al spaniolilor, Santiago Del Rio, şi directorul sportiv Jose Antonio Garcia Franco vor sosi la Bucureşti cu scopul de a obţine semnătura fotbalistului.

“Există un interes real din partea spaniolilor de la Murcia pentru atacantul nostru. Deocamdată însă sînt simple discuţii şi rămîne de văzut dacă se vor concretiza. În cîteva zile sperăm să se lămurească situaţia”
Constantin Zotta director general Rapid

8 meciuri a jucat Despotovici pentru Rapid, fiind titular în 6 partide şi integralist într-una dintre acestea.

4 goluri şi două pase de gol a reuşit atacantul sîrb pentru Rapid.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a venit în Parlamentul României » Discurs pro Călin Georgescu și Potra: „Am și eu cuțit în mașină. Sunt legionar și terorist?”
Superliga
Gigi Becali a venit în Parlamentul României » Discurs pro Călin Georgescu și Potra: „Am și eu cuțit în mașină. Sunt legionar și terorist?”
Porumboiu râde de Șucu la afacerea Genoa: „S-a săturat să câștige trofee în România și se duce în Italia. O ia și pe Lasconi?”
Superliga
Porumboiu râde de Șucu la afacerea Genoa: „S-a săturat să câștige trofee în România și se duce în Italia. O ia și pe Lasconi?”
În linie dreaptă! Anunț de ultimă oră despre viitorul stadion modern din România: „Totul este gata”
Liga 2
În linie dreaptă! Anunț de ultimă oră despre viitorul stadion modern din România: „Totul este gata”

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (5)
 •  09 Iunie 2008, 16:37

nu-l dati asta peste un an face 5 000 000,uni se adapteaza mai greu,dupa cum am opservat a inceput sa-si dea drumu,arre reale calitati,tineti minte ce va spun daca o sal dati o sa regretati amarnic cand o sa va dati seama ce ati pierdut

 •  09 Iunie 2008, 12:59

De pe vremea lui Rednic atrageam atentia ca nu este just ce se intimpla cu Despotovici. Are calitati foarte bune pentru un atacant, mult peste Boya. Nu am sa inteleg cum antrnorul nu-l introducea in teren iar presa il critica. Luati cifrele seci. Ce a realizat Boya ca titular, laudat de presa si ce a realizat Ranko criticat de toata lumea. Nu va pricepeti la fotbal. Daca ramine la Rapid poate deveni golgheter acest sezon, daca nu, va face un mare pas inainte. O sa le para rau daca pleaca.

 •  09 Iunie 2008, 08:27

Nu cunosc nici un rapidist care sa-si doreasca ca RANKO sa plece,inclusiv eu!Sunt constient ca nu a jucat prea multe meciuri,dar sezonu urmator,daca este tinut v-a juca extraordinar,se vede ca are calitati!!!COPOS&TAHER nu-i da-ti drumul lui RANKO!!!!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează