Articol de GSP - Publicat sambata, 02 august 2008 00:00
Lăcătuş spune că roş-albaştrii au şanse mari la calificare, mai ales că Galatasaray nu va disputa nici un meci oficial pînă la ora jocului cu Steaua
Marius Lăcătuş a sosit la stadion ieri, la 12:00, cu aproape o oră înaintea elevilor săi. A urcat în biroul său, de unde a urmărit tragerea la sorţi din Liga Campionilor. Imediat după ce a aflat că Steaua urmează să întîlnească pe Galatasaray, a intrat pe internet, unde a aruncat o privire peste lotul echipei antrenate de Michael Skibbe. Apoi, "Fiara" a venit la conferinţa de presă. Destul de relaxat, a spus, optimist: "Avem şansa noastră şi putem să ne calificăm!".
- Domnule Lăcătuş, cum consideraţi tragerea la sorţi?
- Vreau să spun încă de la început că pentru noi obiectivul principal este calificarea în grupele Champions League. Sorţii nu au fost la fel de blînzi cu noi ca în anii trecuţi, dar ne gîndim la cea de-a treia calificare consecutivă în această competiţie.
- Ce ştiţi despre Galatasaray?
- Am văzut că au fotbalişti cu experienţă, care pot crea mari probleme oricărei echipe din Europa. Noi avem un mic avantaj, pentru că turcii nu vor disputa nici un meci oficial pînă la "dubla" cu noi. Sper să fim pregătiţi şi să profităm de acest lucru. Îmi doresc să luăm o opţiune de calificare încă de la primul meci, de la Istanbul.
- O să te sfătuieşti cu Gică Hagi?
- Cu siguranţă vom încerca să obţinem toate datele necesare în ceea ce priveşte jocul lor, chiar dacă în acest moment nu mai putem vedea decît meciuri de pregătire. Voi vorbi şi cu Hagi, pentru că el a promovat mulţi fotbalişti care sînt în echipa actuală a Galatei.
- Turcii fac o atmosferă senzaţională la meciuri. Credeţi că sînt favoriţi?
- În nici un caz. Ce mă interesează pe mine e ca la ora meciului să fim la un nivel foarte ridicat. Îmi doresc ca echipa să aibă încrederea şi plăcerea de a juca aşa cum a făcut-o în partida cu AS Roma. În privinţa fanatismului suporterilor lor, de multe ori aceasta e o armă cu două tăişuri. Dacă adversarul joacă mai bine, pot apărea reacţii negative împotriva Galatei.
"Vom face tot posibilul să le producem o mare bucurie suporterilor noştri şi să ne calificăm pentru a treia oară consecutiv în Ligă"
Marius Lăcătuş, antrenor Steaua
"N-am nimic de demonstrat celor de la Galatasaray şi nici nu cred că l-aş putea ajuta pe nea Marius Lăcătuş cu informaţii. Nu pot face minuni că nici nu mai sînt mulţi jucători de pe vremea cînd jucam eu acolo"
Ovidiu Petre, mijlocaş Steaua