INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  FARUL

Farul și-a luat adio de la Liga Campionilor la fotbal feminin

Antonia Bratu / FOTO: Facebook @Farul Constanța
Antonia Bratu / FOTO: Facebook @Farul Constanța

Articol de - Publicat sambata, 07 septembrie 2024 17:29 / Actualizat sambata, 07 septembrie 2024 17:51

Prima aventură a fetelor de la Farul Constanța în Liga Campionilor s-a încheiat în turneul preliminar. Campioana României a pierdut finala pentru un loc în play-off, 1-3 cu Valerenga, chiar dacă a beneficiat de avantajul terenului propriu.

Ba chiar a fost într-o postură extrem de favorabilă după prima jumătate de oră a confruntării cu campioana Norvegiei.

Contrar calculelor hârtiei, care le indicau pe nordice drept mari favorite, gazdele au deschis scorul în minutul 15 printr-un gol de senzație. Antonia Bratu a deviat cu capul pe spate de la marginea careului advers, mingea a prins o traiectoria ciudată și s-a dus peste portarul norvegian.

Speranțele într-o calificare uimitoare au crescut și mai mult după ce oaspetele au rămas în inferioritate numerică în minutul 30, când Selma Pettersen a văzut cartonașul roșu pentru un fault în poziție de ultim apărător.

Răsturnare spectaculoasă. Farul, eliminat[ din Liga Campionilor la fotbal feminin

Culmea, momentul delicat le-a trezit pe nordice. Mult mai puternice fizic, au pus stăpânire pe joc și doar intervențiile portarului Lilian Awuor au păstrat Farul în avantaj. Doar până prelungirile primei reprize, când Elise Thorsnes a profitat de lipsa de reacție a defensivei constănțene și a restabilit egalitatea.

O reușită controversată, validată la semnalizarea asistentei, care a considerat că mingea a depășit linia porții, după ce lovise în prealabil transversală.

La reluare, Valerenga a trecut rapid în avantaj, grație șutului cros expediat de căpitanul Janni Thomsen. Oaspetele au continuat să domine și diferența s-a mărit în minutul 78, Karina Saevek a finalizat simplu o pătrundere care a dejucat pasul la ofsaid al gazdelor.

Până la final nu s-a mai schimbat nimic și Farul rămâne doar cu succesul din primul tur, primul din Europa, 4-0 cu KFF Mitrovica.

Au jucat pentru Farul: Onyango – Stancu, Bratu, Stanciu, Mango – Bortan (86 Boycheva), Iordăchiuși (79 Cristea) – Istrate (78 Istrate), Țabur (56 Croitoru), Chiper – Rus.

12 fani norvegieniau fost prezenți la Constanța, încurajându-și în permanență favoritele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dawa i-a dat replica lui Louis Munteanu în 3 cuvinte » Fundașul campioanei a răbufnit după reacția arogantă a atacantului
Superliga
Dawa i-a dat replica lui Louis Munteanu în 3 cuvinte » Fundașul campioanei a răbufnit după reacția arogantă a atacantului
L-a desființat! Jucătorul de la FCSB, criticat după derby-ul cu CFR: „E un fluturaș pe teren” + „Arată destul de prostuț defensiv”
Superliga
L-a desființat! Jucătorul de la FCSB, criticat după derby-ul cu CFR: „E un fluturaș pe teren” + „Arată destul de prostuț defensiv”
Cristi Borcea și-a găsit cu greu cuvintele când a ajuns la căpătâiul lui Gigi Mulțescu: „Nu mai știu de câte ori...”
Superliga
Cristi Borcea și-a găsit cu greu cuvintele când a ajuns la căpătâiul lui Gigi Mulțescu: „Nu mai știu de câte ori...”

„Din cauza nevestelor, se certau și ei” » Camaradul lui Cornel Dinu povestește un conflict intim de la Dinamo și face dezvăluiri IREALE: „Am condus 4 ani fără permis! Bântuiam prin camere cu sticle de vin, fetele țipau”

A urcat pe scena de la Vocea României și nimeni nu și-a dat seama că e fiul legendei sportului românesc


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează