Articol de Marius Mărgărit, Cristi Preda (foto), Dumitru Angelescu (foto), Adrian Duţă, Andrei Furnigă (video) - Publicat marti, 03 decembrie 2024 15:47 / Actualizat marti, 03 decembrie 2024 16:31
Ion Țiriac (85 de ani), fostul mare jucător de tenis, a fost prezent la sicriul lui Helmut Duckadam, depus la Arena Națională.
Duckadam s-a stins din viață luni, la vârsta de 65 de ani. Marți, la Arena Națională a fost depus sicriul lui Helmut. Mai multe personalități din sportul românesc au fost prezente pentru a-i aduce un omagiu fostului mare portar al Stelei.
Printre ele s-a numărat și Ion Țiriac, vizibil afectat de decesul fostului mare portar.
VIDEO. Ion Țiriac, la sicriul lui Helmut Duckadam: „Un mare om, un mare sportiv”
„Un mare om, un mare sportiv... recordul lui o sa dăinuie încă mult timp. Trebuie să onorăm un astfel de om și să îi purtăm amintirea cu noi. A plecat puțin prea devreme dintre noi”, a transmis Ion Țiriac.
VIDEO. Ioan Andone: „Din păcate, viața nu ne iartă”
„Un mare om, un mare prieten, că jucător nu mai vorbim. Cred că este singurul portar din istoria fotbalului care a apărat patru penalty-uri și a adus Liga Campionilor în România. Din păcate, viața nu ne iartă. Ar trebui să avem mai multă grijă de noi, să ne controlăm mai mult. Stresul pe care l-am trăit acum se vede.
El a avut probleme din timpul carierei, s-a retras devreme. Din păcate, trăim momente din astea și rând pe rând se duc mari fotbaliști”, a spus și Ioan Andone, prezent la sicriul lui Helmut Duckadam.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor